Shaman King – Volume 17, recenzie

Shaman King - Volume 17, recenzie

Cu ajutorul acestui volum am înțeles că versiunea de Shaman King ce se redă în prezent pe Netflix a fost ușor modificată pentru a corespunde și mai bine evenimentelor din manga. Acest lucru mă bucură nespus, întrucât și înainte observasem anumite diferențe între manga și anime, cărțile conținând anumite scene profunde și semnificative pentru poveste.

Pentru că sunt deja la volumul 17 (scopul meu este să colecționez toate cărțile manga, însă este un proces de durată aparent), voi menționa că acțiunea cuprinsă aici începe de la întâlnirea lui Horo Horo, Joco și Tao Ren cu Mikihisa, tatăl lui Yoh, venind să-i învețe pe cei trei tehnica numită Ultra Senji Ryakketsu sau The Shamanic Oracle. Valoarea imensă a manei de care dispune Hao le este deja cunoscută, așa că această tehnică le-ar putea veni în ajutor împotriva inamicului numărul 1 al lumii șamanilor din cadrul competiției. La scurt timp însă, o echipă dirijată de Hao își face apariția, iar acești adepți ai săi produc mari daune fizice și morale – în special în cazul lui Ren.

Concomitent, într-o altă parte a aceluiași teritoriu, Ana, Tamao și Tao Jun duc propria bătălie împotriva unei alte echipe de-ale lui Hao, în scopul de a proteja doi copii participanți la campionat. Nimic nu are un deznodământ clar aici, deoarece este doar începutul. Mi-a luat ceva mai mult timp să parcurg volumul pentru că acțiunea mi-e extrem de cunoscută, mai ales că am vizionat anime-ul pe Netflix de curând și sunt la curent cu modificările aduse. Prin urmare, nu pot decât să mă bucur că am reușit să achiziționez și volumele 17 și 18, pe care să le adaug la colecția mea.

Shaman King este singura manga pe care o citesc, fiind anime-ul meu prefer și numărându-se printre creațiile artistice care mi-a influențat cel mai tare copilăria și chiar viața din prezent. Iubesc acest univers creat de Hiroyuki Takei și abia aștept să retrăiesc gloriosul final al seriei, la fel cum am făcut-o în copilărie. Cel mai tare îmi doresc să intru în posesia fizică a celorlalte serii manga ce vin în completarea acesteia, dar cu siguranță se va întâmpla și asta în viitor, așa că până atunci mă pot bucura de o experiență de care nu mă mai satur. Dacă ești o persoană spirituală și ești fan al poveștilor complexe, în care se întâmplă mereu lucruri neașteptate și pline de semnificație, îți recomand Shaman King.

Shaman King - Volume 17, recenzie

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

Un gând despre „Shaman King – Volume 17, recenzie

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Cristina Boncea

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura