Nimfa nestatornică, recenzie

Am tot tras să termin de citit cartea vreo lună și ceva, iar asta doar pentru că e scrisă într-un stil poetic și pe alocuri amuzant. Protagonistul nostru e un bărbat în toată firea, ziarist și filosof în timpul liber, care se îndrăgostește de o copilă ignorantă cu privire la orice ține de viață. Dacă intriga nu te dă pe spate de la început, parcurgerea romanului e menită să te adoarmă de tot… Cam așa a fost pentru mine.

Cu toții am auzit de acest gen de poveste înainte, nu e nimic original aici. Nu știu câtă veridicitate poartă în ea cu privire la viața autorului, însă acest lucru nu-mi modifică prea tare percepția. Cel mai interesant lucru este felul artistic în care e scrisă și replicile pline de duh ale domnului nostru G. în convorbirile cu nimfa care este Estelita și care-și dă arama pe față către final. Într-o frumoasă zi însorită din Havana cei doi se întâlnesc și au parte de o scurtă poveste de (ne)iubire. Printre activitățile desfășurate de ei se enumeră sexul – aproape mereu în câte o altă locație și frecventarea barurilor locale. Tânăra lui iubită abia împlinește 16 ani, iar scopul ei inițial este să scape de o mamă tiranică. Restul lucrurilor care se petrec în mintea și sufletul ei rămân incerte, întrucât avem parte doar de perspectiva lui de la început și până la sfârșit.

Povestea e prezentată ca o amintire dureroasă ce a avut loc în urmă cu jumătate de secol în viața naratorului. El vrea să ne spună povestea care l-a urmărit toată viața și să-i reconstruiască profilul adolescentei prin cuvinte, enumerându-ne cele mai importante momente din viața lor. Pe parcurs, apar și alte personaje, în general prietenii lui G. sau colegii de la redacție care mai piperează acțiunea. În rest, esența romanului se regăsește printre observațiile naratorului și descrierile pe care le face: ale Estelitei și ale Havanei. Atmosfera aduce nostalgie chiar și pentru cei care n-au vizitat niciodată străzile menționate în carte, însă mie-mi place să am „eyes on the prize” la fiecare lectură întâlnită – adică miza textului. Nu am simțit aici nimic suficient de profund încă să mi se pară că a meritat osteneala, spus pe românește. Pe de altă parte, am vrut cu orice preț să termin de citit tocmai pentru că eram fascinată și curioasă în legătură cu deznodământul.

Referințe filosofice, cinematografice și muzicale se găsesc la tot pasul, în special în ceea ce privește bolerourile. Acestea nu au fost însă suficiente pentru ca Nimfa nestatornică să ocupe vreun loc de vază în călătoria mea literară. Este o carte light, ce poate fi cu siguranță citită într-un timp mult mai scurt decât am făcut-o eu. Este o poveste care-i poate impresiona pe cei care caută o manifestare artistică a melancoliei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: