Cum aleg ce citesc mai departe?

Cum îmi aleg lecturile?

Pornind de la un comentariu primit recent pe YouTube, m-am gândit să scriu acest articol care ar putea servi drept inspirație altor cititori. M-am lovit adesea de întrebări legate de preferințele mele în materie de alegerea lecturilor, așa că vreau să vorbesc puțin pe această temă.

În primul rând, prefer în continuare să citesc cărți de dimensiuni reduse, adică având maxim 250 de pagini în funcție de format, pentru că adesea acestea au devenit preferatele mele, în detrimentul celor mai lungi pe care le-am citit și m-au dezamăgit. Pare o alegere destul de logică, nu-i așa, să continuăm obiceiurile care ne provoacă un grad mai mare de satisfacție. Un alt motiv pentru care aleg romanele scurte este dorința de a citi, desigur, cât mai multe titluri într-o lună, fără să mă suprasolicit. Încerc să mențin un echilibru între calitate și cantitate și să merg cât se poate de „la sigur” atunci când aleg să citesc o anumită carte, în sensul în care să nu-mi ocupe nici prea mult timp, dar să fie de asemenea și pe placul meu. În ultimul an nu am dat prea multe astfel de rateuri, semn că reușesc să identific mai bine titlurile cu care aș rezona. Eu sunt un cititor lent, nu pot dedica mai mult de o oră pe zi maxim lecturii, excepție făcând poveștile care chiar mă iau pe sus și apare dorința profundă de a afla ce se întâmplă în continuare. Și acest lucru mi se întâmplă destul de rar, deoarece cred că autorii mei preferați sunt cei considerați „clasici moderni”, sau, în orice caz, cei al căror stil se apropie cel mai mult de modernitate. Treaba cu „poveste care te face să nu poți lăsa cartea jos din mână” se aplică mai degrabă romanelor contemporane de duzină, din care prefer să nu citesc prea mult. Romanele pe care le prefer au o desfășurare a evenimentelor mai lungă, fiind în general romane psihologice, care nu se concentrează pe narațiune în sine, ci pe trăirile interioare. Prin urmare, investesc mult mai multe resurse în astfel de lucrări, pe care vreau să le citesc „corect”, autentic, pentru a le putea integra într-adevăr și a le lăsa să-mi devină deseori surse de inspirație pentru viitor. Astfel, ajung să mă poticnesc la anumite paragrafe pe care trebuie să le reiau, asta întâmplându-se adesea cu autorii noi pe care-i citesc, cu al căror stil nu sunt obișnuită, iar timpul de lectură pentru romanul în cauză se prelungește din dorința de a înțelege cât mai clar mesajul autorului.

Nu cred că e ceva de blamat faptul că citesc mai lent, deși am observat că în general, indiferent de cât de multe cărți reușește un cititor să parcurgă într-un an, suntem veșnic nemulțumiți și ne dorim mai mult. Pentru mine, lectura nu e deloc o competiție, nu aș putea să-mi pervertesc vreodată această pasiune aproape înnăscută, deci nu mă flagelez în încercarea de a parcurge mai multe cărți decât îmi vine în mod natural. Sigur, diferența se poate vedea între mine și alți booktuberi și bookbloggeri, dar personal aș alege mai degrabă să mă uit la cineva care – deși parcurge un număr relativ mic de cărți lunar – prezintă titluri de interes pentru mine, care mă face să adaug noi lucrări în wishlist. Am observat genul ăsta de așteptări din partea celor care ne urmăresc, lucru care pare că vrea doar să automatizeze procesul de lectură, să-l capitalizeze, dacă ar fi să exagerez puțin – este, prin urmare, un lucru distructiv, care nu servește nimănui pe termen lung.

Cum aleg, totuși, ce citesc?

Ca să revin la întrebarea inițială, tot timpul îmi aleg următoarea lectură bazându-mă pe instinct. Când te vezi înconjurat de peste 500 de cărți dintre care să alegi, poate apărea o formă de presiune, fiindcă știi că atunci când le-ai achiziționat fiecare în parte ți-a stârnit curiozitatea. Un alt comentariu primit pe YouTube spunea „cui îi servește o bibliotecă plină de cărți citite?” și mi-a plăcut foarte mult formularea. Continui să achiziționez cărți care mă reprezintă și pe care intenționez să le citesc la momentul potrivit, dar când vine vorba de lectură sunt chiar o persoană răbdătoare și nu încerc să fac nimic mai mult decât ce simt pe moment. Urmându-mi instinctul, de nenumărate ori am ajuns să citesc exact ce aveam nevoie la momentul potrivit, așa că această strategie funcționează pentru mine și continui să o pun în aplicare. Mai niciodată n-am reușit să-mi urmez propriile TBR-uri, sau cel puțin nu în perioada de timp pe care mi-am impus-o, așa că nu-mi rămâne decât să fac în continuare ce știu mai bine: să-mi ascult vocea interioară, chiar și-n cazul lecturilor mele. Am în bibliotecă titluri „mari”, titluri care nu doar că au trecut proba timpului, ci știu cu certitudine că poartă în ele mesaje posibil revelatoare. De multe ori mă simt încă nepregătită să le parcurg, așa că le las „la dospit” până le vine vremea. Ce rost ar avea să citesc ceva fără să-l pot cuprinde complet cu mintea? Am descoperit foarte multe cărți ce mi-au oferit o sursă profundă de inspirație în ultimii ani și, întâmplător sau nu, erau cărți scurte, dar de impact. Așa îmi place și mie să scriu (deși ultimul meu roman terminat, Universalia, va avea undeva la 500 de pagini în print) și am avut suficient timp la dispoziție în care să învăț ce caut și ce nu-mi doresc de la o carte.

De obicei, dacă am terminat de citit o carte într-un anumit gen sau pe o anumită temă, de pildă, dacă am citit despre cineva închis într-o închisoare, voi alege să citesc pe o altă temă mai departe. Am cărți în bibliotecă pe care le-am început la un moment dat sau am încercat să citesc câteva pagini și mi-am dat seama că efectiv nu sunt pentru mine în acel moment, dar îmi doresc totuși să le citesc cândva. Cred că este foarte important să ne cunoaștem propriile limite și să continuăm să evoluăm și, în special, să lăsăm timpul să lucreze și să nu forțăm lucrurile – atât în viață, cât și în lectură. Împlinirea personală mi se pare mult mai importantă decât așteptările celorlalți de la noi, iar pentru mine lumea aceasta a lecturii (care cuprinde și pasiunea de a cumpăra cărți în sine) este spațiul meu intern în care mă simt cea mai fericită și în siguranță și nu aș vrea să-l văd poluat din exterior.

Cărțile pe care le citesc, la fel precum cele pe care le scriu, reprezintă momente din viața mea care sunt în perfect acord cu identitatea pe care o am atunci. Fiind într-o continuă evoluție, și titlurile pe care le citesc și le apreciez evoluează odată cu mine. De aceea este important să nu aducem niciodată critici la alegerile de lectură ale altora, fiindcă nimic nu e permanent, iar a rezona sau nu cu gusturile altcuiva e o chestie strict personală. Tocmai în asta constă frumusețea diversității în spațiul livresc – faptul că există fani ai tuturor genurilor literare și, având în vedere că se strâng din ce în ce mai mulți booktuberi pe platformă, devine aproape imposibil să nu rezonezi măcar cu unul dintre ei și să găsești recomandări de lecturi potrivite. În privința mea pot spune doar că fac tot ce pot pentru a mă simți mulțumită de progresul meu și încerc să fac alegeri care să mă mențină în acest ritm de a citi aproximativ cinci cărți în fiecare lună. Din asta face parte și a ști când să renunți definitiv la o lectură, care nu face altceva decât să-ți consume resursele pe care le-ai putea folosi mai eficient citind altceva. Nu găsesc nimic pozitiv în încăpățânarea de a citi cărți doar de dragul de a le trece pe o listă, pentru a avea ce să prezinți publicului, dacă acestea nu te reprezintă.

Prin urmare, eu aleg să rămân autentică în privința alegerilor mele literare și să-mi respect ritmul natural de lectură, lucru pe care-l recomand oricui. Sunt sigură că fiecare cititor în parte are propriul ritm și propria viziune în privința alegerilor sale și niciunul nu este greșit, atât timp cât persoana în cauză este mulțumită. Greșit este doar să facem comparații sau să credem că există un singur fel de a fi un cititor autentic. Voi cum vă alegeți lecturile?

Publicitate

Un răspuns la „Cum aleg ce citesc mai departe?”

  1. […] Poate că noile titluri din bibliotecă vor avea darul de a-mi schimba opinia și a-mi demonstra că o astfel de experiență poate fi și pozitivă. La finalul anului, numărul de pagini parcurse poate fi identic indiferent de ce cărți alegi să citești. Pe mine mă motivează să termin cărți de citit într-un ritm constant, reușesc astfel să mă dedic în continuare acestui hobby. Până la urmă, nu așa aleg ce să citesc. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: