
După cum v-am obișnuit și pentru că am ajuns deja la jumătatea anului 2021, m-am gândit să revin cu acest mini-top al celor mai bune cărți pe care le-am citit până acum. De obicei, acestea se regăsesc și în topul final pe care-l fac la sfârșitul anului, dar cine știe ce minuni voi mai citi până atunci, care-și vor face loc printre preferatele mele.
În 2021, după cum se vede și din imagine, am reușit să citesc până acum 26 de cărți, un număr de care sunt mulțumită – cu atât mai mult cu cât poate voi reuși să-l dublez în cele șase luni rămase din an. Majoritatea cărților au fost bune și foarte bune, deci stau mai bine și la alegerea lecturilor anul acesta. Cărțile rămase fără rating sunt cele în privința cărora nu m-am hotărât încă sau care nu au neapărată nevoie de un punctaj, din moment ce recenzia este mai importantă decât scorul final și vorbește mai bine despre ele. Cărțile care au primit o stea sunt cele care care m-au iritat de-a dreptul și cu care n-am rezonat deloc, iar cele care au primit două stele au fost în general plictisitoare pentru mine și nu mi-au stârnit interesul cu adevărat. De la trei stele în sus vorbim deja despre cărți care au fost de la simpatice până la geniale și bineînțeles că cele care m-au inspirat cel mai tare se vor regăsi și în topul de astăzi.

Păienjenel este de asemenea și ultima mea lectură terminată, dar a fost un roman extraordinar și foarte complex, scris pe o temă dragă sufletului meu și anume fragilitatea minții umane, așa că ar fi fost imposibil să nu se regăsească aici. A fost scris și într-un stil destul de poetic, pur și simplu plăcut de urmărit, chiar dacă asta a îngreunat puțin lectura, în sensul în care mi-a luat ceva timp să o duc la bun sfârșit. Romanul vine cu o mare supriză care rezolvă misterele apărute pe parcurs, până pe la jumătatea cărții, iar acest element a propulsat-o direct printre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată. Recomand cu drag și filmul regizat de David Cronenberg, iar dacă doriți să aflați mai în detaliu despre ce e vorba, regăsiți recenzia mea aici.

Jurnal este, cred, romanul meu preferat de la Palahniuk citit până acum. Mi-a plăcut în mod deosebit deznodământul, felul (deloc nihilist de data aceasta) în care a legat evenimentele anterioare de chiar continuitatea lor. Stilul de scriere este, ca de obicei, foarte simpatic. Am întâlnit personaje extrem de vii, deși nu neapărat pline de viață, ale căror destine se întretaie pentru a revela un mister mai mare, tema principală fiind, într-un fel, reîncarnarea. Practic, eu l-am văzut ca fiind un roman destul de spiritual, cu ironiile textuale tipice autorului și n-am găsit nici măcar un element care să nu-mi placă. A fost o construcție literară ireproșabilă, la fel ca în cazul Păienjenelului, iar pentru mai multe detalii regăsiți recenzia mea aici.

Cu siguranță cartea Claudiei Golea nu va lipsi nici din topul meu final pentru că a avut darul de a-mi aduce un aport foarte mare de inspirație în ceea ce privește identitatea și arta mea. Flower-Power Tantra se încadrează în genul auto-fiction, iar lucrurile despre care autoarea a scris sunt întocmai genul de experiențe pe care și eu le caut în continuare. Claudia a trăit în mai multe țări din Orient, având oportunitatea de a le simți cultura de aproape și de a se desfăta sub soarele lor, absorbindu-i Lumina. E cea mai spirituală carte din cele menționate până acum și cu siguranță nu poate fi pe placul prea multor oameni. În acest jurnal al său, unde realitatea se împletește cu ficțiunea, autoarea ne vorbește despre condiția ei psihică afectată de schizofrenie, despre consumul de droguri și sex tantric. Romanul conține o varietate largă de teme pe care le abordează, toate mulate perfect pe gustul meu. Pentru mai multe detalii regăsiți recenzia mea aici.
Cam acesta ar fi topul meu de până acum. Desigur că aș mai fi vrut să includ și altele, care probabil vor apărea în topul final din decembrie, dar, momentan, aceste trei titluri trăiesc cel mai profund în sinea mea. Nu sunt neapărat în ordine – chiar nu m-aș fi putut hotărî -, dar le-am scris după cum mi-au venit în minte, așa că trebuie să însemne ceva și asta. Care sunt cărțile voastre preferate de până acum în 2021?