111 cele mai frumoase poezii – BACOVIA, recenzie

Mi-am dorit de mult timp să citesc această ediție cu poeziile lui Bacovia. De altfel, se și găsesc greu ediții reeditate după cărțile sale, însă lectura de față m-a făcut să mă încumet și mai tare să le găsesc.

Singura mea „nemulțumire” cu volumul acesta este de fapt o realizare personală și, anume, cât de important e să citești poeziile într-o anumită ordine, cum au fost ele aranjate de poet în fiecare volum lansat, față de felul în care au fost împărțite aici. Desigur, a fost de folos și faptul că sunt organizate în funcție de temele abordate, însă cred că ar fi fost un efect puțin diferit, special, dacă le citeam sub forma edițiilor inițiale. În orice caz, a fost de mare folos atât introducerea, cât și cronologia vieții autorului de la sfârșit. Întrucât am deschis cartea fără a ști prea multe despre autor, acum sunt deja fascinată și caut cât mai multe informații posibile pe internet, pe lângă faptul că vreau să citesc tot ce-a scris vreodată.

Mi-au plăcut poeziile lui cel mai mult în liceu, iar acum am descoperit și motivul. După cum a confirmat, se vede clar că scrie pentru el, ca și când ar purta un dialog cu sinele. Acest dialog are însă darul de a purta în el universalitatea și, deseori, filosofia antică. Poeziile lui sunt extrem de vizuale, a scris multe pasteluri și multe ode anotimpului toamna, dar trebuie să recunosc că cel mai mult mi-au plăcut cele din subcapitolul „Idei, idealuri, filosofii„. Din acest motiv spuneam că mi se pare imperios necesar să-i citesc operele așa cum au fost ele publicate inițial din punct de vedere cronologic, fiindcă multe poezii se potrivesc între ele chiar și ca versificație. Universul lui Bacovia, deși nu e unul ermetic, e un tot unitar, reprezintă universul intern al poetului la modul cel mai simplu și doar așa se poate vedea cu adevărat imaginea de ansamblu.

Ce mi se pare extraordinar e chiar versatilitatea poetului. În cele mai multe poezii este, într-adevăr, curpins de o stare de spleen, vorbește despre moarte, cimitire și singurătate, însă dintr-unele răzbate o voce puternică, o voce chiar pozitivă, o voce plină de viață sau una pregătită să spună adevărul pe șleau. Ceva de genul am regăsit în poezia Balet („Lunecau baletistele albe…/Tainic trezind complexul organic/Albe, stârnind instinctul satanic/Lunecau baletistele albe”). Aici regăsim o voce plină de vigoare, în viziunea mea, diferită de cea din poezia Plumb, de pildă. În acest volum se găsește o selecție de poezii din toate categoriile: Bacovia a scris și poezii de dragoste, tot într-un stil caracteristic, melancolic, bineînțeles, unele poezii menționează chiar subiecte politice, altele sunt critice la adresa societății sau pur și simplu conturează contraste între natură și oraș. Preferatele mele sunt cele care vorbesc direct despre statutul de scriitor, despre cărți și scriere în general; prefer poeziile ceva mai concrete, însă și felul în care se raportează Bacovia la ploaie sau anotimpuri este interesant. Are anumite cuvinte pe care le folosește foarte des, printre care și „clavir”, de exemplu. A fost la rândul său pasionat de muzică – în minte-mi vine să-l compar cu Nietzsche și încercările sale de compoziție. Fascinantă mi se pare și „starea de Tim Burton”, de macabru pe care o poate crea din senin.

Acest om avea un ochi format pentru a regăsi tristețea în orice lucru din jur (nici primăvara sau vara nu rămân nedezbrăcate de lumina lor) și de a o reda artei, de a-i reface legătura cu moartea.

Poeziile lui nu sunt niciodată scrise pe un ton agresiv, nici măcar furios. Toate au în comun acest echilibru, majoritatea având același tip de rimă. Puține din ele sunt sacadate, scrise într-un ritm mai alert, dar, din contră, acelea sună mai degrabă vesel, decât tranșant. Deseori scrie despre starea de beție, uneori scrie despre viața la oraș, alteori despre viața la sat, dar toamna și iarna au valențe asemănătoare-n viziunea sa. Fie că îngheață parcul, fie că îngheață geamurile din spatele cărora se văd femei care cântă la clape, autorul se situează mai mereu singur pe o stradă, contemplând toate acestea. Dacă ar fi să aleg o singură poezie preferată din toate cele 111 publicate aici, aceea ar fi Pulvis, dar sunt la fel de îndrăgostită de Plumb și de În altar – cea din urmă mi s-a părut a fi foarte haioasă, dovadă-n plus că Bacovia nu a fost doar un om măcinat de durere, închis în cavoul existenței sale.

Sunt multe poezii în care m-am regăsit și multe stări pe care mi-a plăcut să le trăiesc, fiind evocate de către poet. Îmi pare bine și rău totodată că am ajuns abia acum să-i descopăr mai în amănunt arta. Rău, pentru că e extraordinară și bine pentru că sunt șanse ca înainte să nu-mi fi „vorbit” la fel cum a făcut-o acum. Bacovia nu e un poet al perfecționismului, dar e un perfect al umanului, mult mai aproape de sufletul omului decât Eminescu, de exemplu, dacă ar fi să-i comparăm. Din acest motiv a fost pe gustul meu și-am reușit să vizualizez cu ochiul minții imaginile descrise de el, chiar dacă la rândul lor făceau parte din imaginarul poetic. Această ediție este o introducere foarte bună la ce înseamnă Bacovia pentru poezie (cât și poezia pentru Bacovia), iar acum este vremea să-i cercetez și restul operei. Cu siguranță îi voi mai reciti poeziile, fiindcă a reușit să mă inspire și să mă aducă în lumea lui, într-un spirit care cu siguranță încă există printre noi – în sensul în care nimic din ce-am citit nu e „de mult apus”, ci, după cum am spus la început, opera sa are caracterul universal de care dau dovadă marile genii.

3 gânduri despre „111 cele mai frumoase poezii – BACOVIA, recenzie

  1. Foarte bine urmărit firul tematic al poeziilor lui Bacovia, aș revedea totuși poeziile sale și din perspectivă ermetică, ce-i drept el a intrat în canonul literaturii române și pentru că a deschis drumul către poezia modernă. Cu toate astea poezia lui este una care speculează ermetismul (de aici simbolismul, cuvântul care are multe semnificații), nu este ca la Ion Barbu dar este ermetică. De curând am citit câteva poezii ale Norei Iuga, acum citesc recenzia ta și ambele aspecte mă fac să mă gândesc la cât de importantă e conectarea poeților moderni cu poeții „clasici”, poezia contemporană începe să fie doar strict ceea ce lasă să se vadă la prima vedere. Am să arunc un ochi prin versurile lui Bacovia.

    Apreciază

    1. Buna! Mersi de comentariu. Se poate ca viziunea mea asupra ermetismului sa nu fie completa. Tocmai pe Barbu il aveam in minte, in sensul ca la Bacovia nu ai nevoie de o cheie pentru a-l intelege, dar totusi, poate la fiecare autor trebuie “sa mergi” cu o cheie anume.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.