Aceasta este cea de-a treia carte pe care o citesc de la Francoise Sagan, scriitoare care mă fascinează mai degrabă cu subiectele pe care le abordează decât felul în care scrie sau poveștile pe care le creează. Nu regret totuși că am citit acest micro-roman destul de celebru, a cărui ecranizare am de gând să o urmăresc cu prima ocazie.
Voi fi mereu o fană înfocată a dramelor franțuzești, mi se pare că au un farmec aparte. Așa s-a întâmplat și cu Vă place Brahms?, chiar dacă mi-a luat mai multe zile să parcurg cele 150 de pagini. Avem o protagonistă de treizeci și nouă de ani pe nume Paule care, după cum indică oarecum și coperta, are de ales între doi bărbați, unul mai în vârstă și unul mai tânăr. Are ea oare, de fapt, de ales? Sau în situațiile de genul sentimentele sunt mereu mai mari decât noi?
Roger este partenerul ei de mult timp, un partener ceva mai în vârstă, care o neglijează și cu care are o relație deschisă – doar din partea lui, însă. Întristată, Paule hotărăște să profite de ocazia de a avea la rândul ei un alt partener, unul cu paisprezece ani mai tânăr, pe nume Simon. Ce se va întâmpla cu acest triunghi amoros? Cine va rămâne „cu fata”?
În general, detest romanțele ieftine, dar felul în care a pus Sagan problema aici e puțin diferit. Este o scriere psihologică, ce se axează pe conflicte interioare mai puternice decât cele aparente într-o astfel de situație. Este vorba de condiția femeii care se simte în mod prematur îmbătrânită și însingurată. Nu e doar o „luptă a cocoșilor”, ci o alegere care va avea consecințe pe viață, cel puțin așa consideră Paule. Dacă povestea în sine nu e ceva original sau vreo noutate în literatură, farmecul este oferit tocmai de motivațiile din spatele anumitor alegeri, ale celor trei personaje principale. Finalul nu mi-a părut a fi tocmai previzibil, dar tocmai atunci ne dăm seama că nu este vorba doar de o poveste de dragoste. Este o poveste despre evoluție, dezvoltare și, până la urmă, resemnare.
Nu ajută la nimic să o citești având prejudecăți, criticând personajele sau încercând chiar să rezonezi cu ele. Nu e vorba de așa ceva aici. Trăiesc cu impresia că Sagan a vrut doar să picure ceva pur feminin în acest roman, anumite trăiri care e posibil să aparțină doar acestui gen. Acest element X l-a transformat probabil într-o carte populară, care încă stârnește interes. Eu mă bucur că acum știu ce se ascunde printre pagini, chiar dacă mereu îmi doresc mai mult de la autoare, mereu simt că lipsește ceva fundamental. Simt, totodată, că Sagan este un spirit liber și un adevărat artist, mai departe de percepția și preferințele mele. Vă place Brahms? ar trebui inclus pe o listă de must-read in a lifetime pe undeva, fiindcă simt că probabil marchează un shift cultural în perioada în care a fost publicat – în anul 1959.
Fantastica recenzie, multumesc pentru recomandare!