Cred că avem cu toții cărți care zac în bibliotecă, necitite de ani de zile. Din diverse motive, le-am lăsat uitate pe rafturi. În cazul meu, preocupându-mă constant de “curățarea” bibliotecii de volume inutile, pe care știu că nu le voi citi, e un mic fenomen faptul că anumite titluri au supraviețuit atât de mult timp fără a fi predate mai departe. M-am gândit așadar să fac această postare despre cele mai vechi titluri necitite din biblioteca mea și să vă spun câte ceva despre ele.
Pe primul loc este Păienjenel, roman veteran, care a trecut prin multe reansamblări ale blibliotecii și a locuit până acum în două orașe diferite alături de mine și celelalte cărți. L-am cumpărat în 2012 de la Anticariat Unu, deci se apropie rapid de onorabila vârstă de zece ani. L-am găsit în anticariatul fizic din zona Universității, chiar pe primul raft din stânga, unde erau cărți la ofertă, la prețul de 5 lei bucata. Mi s-a părut interesantă descrierea de pe spate și așa am simțit de fiecare dată când puneam mâna pe el pentru a hotărî dacă urmează să-l dau mai departe sau să-l păstrez. Mi-e puțin rușine când dau cu ochii de această carte printre rafturi, fiindcă nu mi-e deloc caracteristic să ignor o carte atât de mult timp, însă mereu au existat alte lecturi prioritare. Se prea poate să-mi iau în sfârșit inima în dinți și să încerc să-l citesc chiar luna aceasta. Cine știe ce surpriză mă așteaptă după atâta vreme de ignoranță…
Apoi vreau să vorbesc despre Lumea Sofiei, o carte ce mi-a stârnit curiozitatea de când am descoperit-o prima dată, probabil tot acum vreo zece ani. Știu că subiectul principal este filosofia, explicată într-un mod simplist unei copile. S-ar putea să greșesc în privința detaliilor, dar acesta este motivul pentru care am stat la distanță de acest volum atât de mult timp. După absolvirea Facultății de Filosofie, simt nevoia de o pauză de la astfel de texte sau referințe și, totodată, am căpătat o teamă crescândă de romanele stufoase. Aceasta nu este, desigur, o scuză să nu încep lectura, dar odată și odată tot trebuie să ajung și la acest roman.
În aceeași situație se află și Ultimul Om, scrisă de autoarea lui Frankenstein. Cartea a venit ca o sponsorizare din partea Editurii Univers și din păcate i-am dezamăgit, necitind-o. Dacă nu mă înșală memoria, cred că o am chiar dinainte de a achiziționa Păienjenel, probabil de prin clasa a VIII-a. Singurul motiv pentru care nu-mi vine să mă apuc de ea este numărul de pagini. În ultimii ani am preferat să citesc romane sub 300 de pagini, dar subiectul pare unul interesant și sunt destul de sigură că-mi va plăcea stilul de scriere.
Avem apoi primul volum al seriei lui Stieg Larsson, împărțit în două. Cred că am primit cărțile la schimb de la cineva și sunt în continuare foarte curioasă să le aflu conținutul, chiar dacă am ratat trendul la apariția filmelor. Mi-am tot spus că nu mai doresc să citesc serii, că e o problemă că nu am și celelalte două volume dar, pe de altă parte, ador romanele mystery scrise de autori scandinavi, deci cam pe aici se învârte conflictul meu interior.
Aventurile intime ale unei prostituate de lux bucureștene a rămas în biblioteca mea pentru că mereu mi-au plăcut poveștile erotice bine scrise și cu atât mai mult cele bazate pe fapte reale. Nu-mi vine să o citesc prea curând pentru că încerc să evit o dezamăgire, probabil. Mi-e teamă să nu dau peste ceva simplist, fără niciun mesaj, de o scriere plată și basic. Pe de altă parte, n-aș vrea să ratez șansa de a explora o asemenea experiență, mai ales că e vorba de București, așa că am decis să păstrez cartea. E clar că trebuie să citesc pentru a afla dacă temerile mele sunt întemeiate…
Cele două cărți scrise de Petru Popescu sunt primite la schimb de pe site-ul booksharing și mi le-am dorit pentru că citisem Urme în timp de la acest autor român, de două ori chiar, iar aceasta se numărase printre cărțile mele preferate la un moment dat. Nu-mi vine să mă apuc de ele fiindcă par a avea subiecte “grele”, serioase și am căpătat de asemenea o teamă pentru scrierea românească, în special dacă autorii fac parte din generațiile vechi. Acest ultim argument poate fi ușor desființat prin faptul că Petru Popescu și-a scris mai toate romanele în engleză, iar ele au fost ulterior traduse la noi, deci probabil nu va exista o barieră de limbaj. Cu toate acestea, iată-le cum mă privesc din bibliotecă, iar eu sunt încă indecisă…
Acestea sunt câteva dintre veteranele bibliotecii mele. E lesne de înțeles cum mereu sunt alte cărți ce ne stârnesc curiozitatea mai tare și așa uităm de cele vechi, care ar avea întâietate. Nu știu dacă voi ajunge să le citesc cu adevărat pe cele menționate, dar veți fi primii care vor afla dacă e cazul. Voi ce veterani necitiți aveți în bibliotecă?
Un gând despre „Cele mai vechi cărți necitite din bibliotecă”