Jurnal, recenzie

Am citit suficiente romane semnate Palahniuk până acum pentru a putea declara că Jurnal este cel mai bun. M-am convins încă o dată de geniul artistic al scriitorului meu preferat și mă îndoiesc că vreun altul l-ar putea depăși în măiestrie, în viziunea mea.

Eram deja convinsă că Palahniuk este un povestitor extraordinar, însă Jurnal m-a convins pe veci că autorul chiar știe să închege o poveste perfectă. În Jurnal este vorba despre Misty Kleinman, o tânără artistă ce locuia pe insula Waytansea alături de soțul ei și fiica lor, Tabbi. Coincidența face de așa natură încât acesta să ajungă în comă la spital, în urma unei presupuse tentative de suicid eșuate, iar copila să se dea de partea socrilor, toate șansele fiind împotriva protagonistei, care ajunge să fie torturată de aceștia. De când apare în poveste, lui Misty îi este transmis din toate părțile, de către toți locuitorii insulei, că ea va ajunge o mare pictoriță care-i va salva pe toți. Deși renunțase la Școala de Arte pentru a fi cu Peter, Misty devine chelneriță la hotelul local, însă are șansa vieții ei – aceea de a locui într-una din casele pe care și le imaginase încă din sărăcăcioasa ei copilărie, pe care credea că le desenase din imaginație. Totul devine mistic atunci când femeia este obligată să îndeplinească un destin de care nu era deloc conștientă, fiind pusă să picteze cu ochii închiși o sută de tablouri. Care este scopul torturii ei? Va salva oare insula?

Există un singur punct narativ și totul este scris ca un jurnal, deși asta puteți afla din descrierea cărții. Măiestria lui Palahniuk constă tocmai în tehnica literară, în construcția care nu ne dă nimic de bănuit până la ultimele pagini. Personal, nu am putut intui deloc ce urmează să se întâmple cu protagonista noastră, atât de chiuită de soartă și de cei din jur. Cum reușește Misty să atingă fericirea? Își împlinește ea destinul oare? La toate întrebările posibile ni se răspunde pe rând, de la capitol la capitol, fiind toate scurte și așezate perfect în cuprinsul romanului. Tocmai acest aspect m-a frapat, faptul că, deși la început povestea poate părea anapoda și fără sens, chiar neoriginală aproape, după primele câteva zeci de pagini ești complet captivat de micul univers din Waytansea. La început chiar am fost tentată să las deoparte cartea, să mă întreb despre ce citesc de fapt și care e faza cu acele descrieri repetitive, dar totul capătă un sens profund în final. Palahniuk nu necesită neapărat răbdare pentru a fi citit, dar necesită aceeași meticulozitate din partea cititorului pe care el a depus-o la rândul său pentru a crea această capodoperă.

Jurnal este un roman circular, un roman care dezleagă toate enigmele create pe parcurs, deci să nu vă faceți griji în privința acestui aspect. Este o poveste ușor de urmărit, care totuși te lasă confuz o bună parte din timp, tocmai pentru că este greu de întrevăzut direcția în care autorul a decis să meargă. Toate elementele se potrivesc perfect, iar ultimele pagini desăvârșesc această operă de artă absolută. Nu este nici un roman detectiv, nici un roman de dragoste. Nu este un roman pe care-l poți încadra în vreun gen, ci tocmai, este vorba de stilul de artă transgresivă în care Palahniuk a scris și înainte. Diferența constă în faptul că aici nu e vorba de o satiră, ci de o poveste care ne privește pe noi toți. O poveste despre nemurire, unde teoriile lui Jung și Platon joacă un rol aproape esențial. Tocmai asta am adorat la carte, faptul că autorul a întrevăzut exact aceleași elemente specifice celor doi mari gânditori care mi s-au părut și mie a fi de imperativă importanță. Avem parte de referințe biologice, chimie și filosofice, toate închegate într-o poveste absolut perfect făurită, o poveste plină de suspans și absolut grăitoare pentru toată opera de artist al lui Palahniuk, din punctul meu de vedere.

Nu pot destăinui prea multe fără a distruge misterul romanului, însă pot să vă spun că în principiu poate fi vorba despre reîncarnare. Categoric este vorba despre viață și moarte. Categoric autorul își păstrează tonul ironic, comparațiile sarcastice și personajele complexe, dar nefavorizate de soartă. La momentul actual, pot spune că este „cel mai perfect” roman pe care l-am citit în toată viața mea, romanul cu care am rezonat aproape cel mai mult, cel care l-a setat definitiv pe Palahniuk ca fiind idealul meu de scriere. Dumnezeu mai știe cum voi mai putea cataloga alte cărți pe lângă această perfecțiune literară, căreia nu i-a lipsit absolut niciun element – nici din punct de vedere tehnic și cu atât mai puțin din punct de vedere creativ. Este vorba despre destine, despre gândirea umană actuală, despre capitalism, despre sacrificiu, despre artă și despre alegeri care schimbă cursul vieții cuiva. Jurnal este categoric un must-read pentru orice cititor în căutarea poveștii perfecte, în căutarea acelui roman care să-i dea viziunea despre artă peste cap. Palahniuk a demonstrat pentru mine că acest ideal este posibil de atins. Prin urmare, nimic nu mă oprește să încerc să-i urmez calea în propriul meu parcurs literar. „Da” genialității de o mie de ori. Iată forma perfecțiunii în literatură.