Cine ne influențează să citim?

Am văzut multe postări pe tema „dacă îți dorești copii care citesc, trebuie să te aibă ca exemplu”, în special sub forma răutăcioasă, ca o critică asupra mamelor, în general, care nu au lectura ca hobby. Vreau să argumentez împotriva afirmațiilor de genul pornind de la un exemplu personal și propria mea experiență cu cititul. Am spus deja în repetate rânduri că în viziunea mea lectura este doar un hobby, nu ceva obligatoriu de făcut pentru a fi un om „cult”, în strictă referire la cărțile de ficțiune. Desigur, ca orice hobby, aduce multe beneficii pe plan psihic și spiritual, dar voiam doar să specific din nou că acesta este punctul meu de plecare.

Personal, nu m-a influențat nimeni să mă apuc de citit și desfășor această activitate din pură plăcere încă de când am învățat alfabetul. Poate singura persoană care m-a încurajat indirect să continui a fost o colegă de clasă, ce avea la rândul ei această pasiune. La mine totul a început prin reviste, în special Motanul Tanu, iar apoi a venit seria W.I.T.C.H cu revistele și cărticelele aferente. Prin clasa a III-a am început să merg la bibliotecă și să împrumut cărți pentru copii precum seria Goosebumps de R. L. Stine, care m-a impactat destul de puternic. Când vorbesc despre acest tip de influență mă refer că la școală colegele mele aveau în general aceleași preocupări, așa că devenise o formă de competiție sănătoasă între cine era mai la curent cu ultimele apariții, pentru a putea dezbate ulterior ce se întâmplă în benzile noastre desenate preferate. Ulterior, într-adevăr, nu toate și-au păstrat acest hobby, dar iată că lectura nu trebuie să înceapă cu „romane serioase” și nici măcar cu basmele lui Ispirescu, indiferent ce spune programa școlară. Observați cum singurul rol pe care l-a avut mama în încurajarea acestei pasiuni a fost susținerea financiară, necondiționată.

Am continuat și voi continua să citesc din pura mea plăcere, descoperită tocmai pentru că am fost lăsată să citesc orice mi-am dorit atunci când eram mică.

Prin urmare, consider că asta ar trebui să facă orice părinte care își dorește să aibă un copil cititor. Să-i acorde șansa de a-și alege propriile lecturi, fără a-i băga ceva pe gât. Nicio obligație nu poate deveni plăcere, prin urmare, continui să critic mentalitatea conform căreia toată lumea ar trebui să citească și faptul că e o rușine dacă nu o faci. Am auzit de părinți care-și recompensează copiii atunci când îi văd citind. Ce se va întâmpla cu asta atunci când nu vor mai primi nimic în schimbul acestei activități? Nu cred că așa trebuie format un copil. Și nici că e musai ca acel copil să aibă un exemplu parental pentru a deprinde acest hobby, dacă se poate spune așa. Mama mea a avut cu totul alte preocupări, dar mi-a pus la dispoziție materialele necesare, astfel încât să mă pot hrăni singură cu ce am nevoie din ele. Nu spun că un pur exemplu personal poate fi generalizat, dar consider că e suficient să ai măcar câteva cărți prin casă sau să fii dispus să i le achiziționezi copilului tău atunci când acesta e interesat de ceva anume.

Și benzile desenate sunt povești și implică cititul. Se poate începe de oriunde, dar niciodată prin forță.

Am avut o perioadă de câțiva ani în care n-am citit absolut nimic și m-am îndepărtat de acest hobby până când ceva mi-a stârnit din nou curiozitatea. Lucrurile care sunt menite pentru tine nu te părăsesc atât de ușor și parcursul fiecăruia e diferit. Pot spune că m-au mai influențat și alți cititori, cei cu bloguri, care scriau recenzii și erau interesați de noutățile din lumea literară, dar nu am avut niciodată un model propriu-zis, nu m-a îndemnat nimeni să citesc și oricum nu aș fi putut să o fac dacă nu simțeam asta. Nu vreau să intru în alte probleme de parenting, dar cred în general că a oferi libertate satisface multe dorințe. Cred că trebuie încurajate independența și formarea propriilor gusturi, prin urmare și programa de la școală, recomandările de lecturi ar trebui să fie pur orientative. Nu poți încuraja pe cineva să citească criticându-i gusturile în același timp. Și nu cred că cititul ar trebui să fie un „must do” pentru copilul tău atunci când acest hobby ți-e ție străin. Fiecare are înclinații și abilități înspre domenii diferite, iar acestea ies în evidență încă din primii ani de școală.

Preocupările de gen „cum să-ți faci copilul să citească mai mult?” mi se par aberante și injuste, fiindcă invalidează poate pasiunile naturale ale acelui copil, îl înhibă și mai mult și nu poate decât să-l transforme mai târziu într-un om dezinteresat de artă în general.

Nu știu ce povești au alții în legătură cu începuturile lor ca cititori, dar sunt sigură că părinții pot juca maxim un rol de a oferi inspirație – fiindcă nu poți insufla pasiunea în sine. Nu există „nu ai găsit încă romanul potrivit pentru tine”. Sunt sigură că mulți oameni pur și simplu nu sunt pasionați de ficțiune. Dacă situația ar fi fost invers – părintele e un cititor avid, iar copilul complet dezinteresat de acest hobby, tot nu ar putea fi constrâns să citească din plăcere, e un paradox în sine. Un părinte cititor nu face neapărat un copil cititor și nici invers. Cred că cineva te poate inspira, influența să încerci un lucru, dar faptul că-ți place sau nu-ți place ține doar de tine. Pe voi v-a influențat cineva să citiți?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.