Cristina Boncea

Mi-a luat mult prea mult timp să mă apuc de citit una dintre cărțile Iuliei Ioniță, având o prietenie ce ne leagă deja de 7 ani. Presupun că aveam o percepție inconștientă cum că primul volum al seriei ei mă va devasta emoțional complet.

Personajul principal este Molly Harpens, un nume ușor de reținut și o fată ușor de remarcat. Trăiește cea mai mare parte a vieții sale în lumea obișnuită, confruntându-se totuși cu urmările puterilor ei paranormale. Orfană, hărțuită de colegi, urmărită de poliție – până aici nu sună a ceva ce n-am mai auzit în trecut. Totuși, înainte să te gândești la o poveste tip Harry Potter, trebuie să ai în minte că regulile jocului sunt complet schimbate de Iulia, iar acest lucru îl aflăm încă de la început. Avem Astralul, purgatoriile, lumea de dincolo, eterniun-ul, raiul, iadul și încă alte locuri, planuri de desfășurare a acțiunii. Există demoni, îngeri, avatare, romniți, ropiți, vrăjitori, zâne și vampiri. Toți acești termeni sunt definiți la începutul romanului și te ajută să pătrunzi mai bine în lumea din Yore, orașul unde Molly îi găsește în sfârșit pe cei ca ea. Aici apar prietenii, dușmănii și povești de dragoste, cât și „eroi” care-și unesc forțele pentru a salva lumea (sau lumile) atunci când vine războiul. În regulă, până aici apar în minte o grămadă de referințe la alte serii de cărți sau filme de gen. Și eu mi-am zis la început că pare complicat să reții atâția termeni și atâtea personaje, să ții pasul cu ritmul alert în care este scris romanul, însă magia e tocmai lucrul care te face să te atașezi indubitabil și ireparabil de copiii din Yore.

Este o carte în care personajele sunt adolescenți ce-și petrec timpul liber în cafenele sau organizând petreceri cu alcool, fum și sex – tot tacâmul. Însă este și o carte în care Destinul este mai mare decât toți, iar ei sunt uniți prin legături invizibile. Cam ca în viața reală, nu? Premonițiile, coșmarurile, visele lucide – toate sunt lucruri care li se întâmplă și oamenilor „normali”. Sau poate că niciunul dintre noi nu e atât de normal pe cât ne forțăm să credem. Aici sălășluiește ideea din spatele acestui prim volum, din perspectiva mea. Cât de fantastică este, de fapt, lumea creată de Iulia? Mie mi se pare că extrem de multe elemente ni se aplică și nouă, în Real. În orice caz, e imposibil să nu fii absorbit de tot ce se întâmplă cu Molly și prietenii ei, să nu li te alături în toate suferințele și dramele pe care le trăiesc. Cât de subiective pot fi Binele și Răul? Cum echilibrezi Yin-Yangul din tine? Deja aici apar nuanțele ușor filosofice, introspective ale romanului. Mai mult decât atât, după ce-l citești, te trezești – la fel ca protagonista, pot spune – cu impresia că totul a fost doar un vis. Asta vine de la cineva care nu agreează deloc genul YA/Fantasy, după cum îmi face plăcere să o repet de fiecare dată, dar tocmai pentru că lucrurile care se întâmplă în carte par atât de reale, nici măcar nu o pot considera cu adevărat o carte din acel gen.

Este doar o carte despre oameni al căror potențial paranormal este adus la extrem prin intermediul spațiului în care se află.

Cel mai cu inima la gură am citit ultimele pagini, fiindcă nu îmi venea să cred că trebuie să existe un astfel de final. În cele 314 pagini simt că am trăit o viață întreagă într-un univers paralel – iar asta e toată ideea, toată frumusețea și magia personală pe care Iulia le-a pus în scris. Recunosc că sunt o fană eternă a cuplului Molly-Seth, imaginea iubirii imposibile dintre un bărbat și o femeie de energii opuse. Desigur, în minte îmi apar comparații precum Sakura și Sasuke sau Sabrina și Nick, din serialul de pe Netflix, dar cred că este pur și simplu un canon ce ne-a fost insuflat de când eram mici, unul care a rămas cu noi și ne grăiește din profunzimi. Asta mi-a plăcut și m-a fermecat cel mai tare la cartea Iuliei, pe lângă multele observații făcute în treacăt de protagonista ei, care mi-au dus gândurile departe, adânc în mine: mi-a plăcut faptul că avem parte de o lume care seamănă atât de mult cu fanteziile noastre de când eram copii. Pentru mine așa este, o lume în care energiile plutesc în aer, libertatea de a fi tu însuți este infinită și aventurile alături de prieteni sunt la ordinea zilei. Nu există plictiseală în Yore, doar adrenalină, frică, fericire absolută and everything in between.

La prima vedere, stilul de scriere nu ar fi deloc genul meu preferat, însă mereu e loc de excepții pentru romanele surprinzătoare. Limbajul personajelor este tipic vârstei, uneori piperat, alteori cu replici extrem de amuzante și comentarii din senin. Dinamica grupului se formează rapid, încă de la primele pagini, însă pe parcurs ajungem să-i cunoaștem foarte bine pe toți. Henry cel tocilar, Seth cel atotștiutor, Emma cea duală, Abby și Angella cele mereu prezente. Și să nu uităm de antagonist, Vladimir, care abia așteptase următorul său ciclu de viață pentru a pune stăpânire pe lume, ca într-un infinit tsukuyomi. În ce fel vrea să facă asta? Care sunt consecințele asupra celorlalți? Și ce prețuri trebuie plătite pentru ca balanța universului să fie restabilită… Poveștile merg mână-n mână, odată cea a personajelor, pe de altă parte, cea a Destinului în sine, care-i înghite pe toți și funcționează doar după propriile reguli, neținând cont de ei. Avem nevoie de astfel de „gardieni” sau „ghizi” spirituali în lumea noastră. Și, pentru cei mai perceptivi, la fel ca mine, ei chiar există.

Sincer, consider că definițiile pe care Iulia le-a dat termenilor precum depresie, suflet, bifurcație sau incertitudine sunt, în mod obiectiv, cele reale, adevărate în sens universal. Tocmai pentru că ni se aseamănă credințele, cred că m-am lăsat atât de amprentată de acest prim volum extrem de misterios, ca o incantație făcută pentru fiecare cititor în parte. Nu pot explica mai bine de atât năucirea pe care o resimt acum, după terminarea lecturii, dar știu perfect că toți ceilalți care i-au dat o șansă Iuliei se simt la fel. Ea mi-a spus că romanul vine cu un dar, iar eu cred că din dar face parte conștientizarea propriilor noastre forțe interioare. Să nu uităm că fiecare suntem protagoniștii propriilor noastre vieți, chiar dacă mai există și alte forțe care ne îndrumă pe alături. Mi-e deja foarte teamă să citesc și celelalte două volume, mă simt foarte încărcată de o energie ce nu-mi aparține în totalitate, însă un lucru e cert: dacă ai ales să citești Percepții inconștiente, cartea te-a ales pe tine.