Cristina Boncea

O carte despre valori – personale și americane. O poveste ce i-ar putea aparține cu ușurință oricărui mic intelectual din New York City. Un roman ecranizat în 1988 având scenariul scris de autor. Abia aștept să urmăresc și filmul, fiindcă această senzație „cinematică” nu te părăsește pe tot parcursul lecturii.

Este, cred, primul roman scris la persoana a II-a pe care l-am citit. Acest artificiu stilistic te face să te contopești cu personajul, poate chiar mai bine decât dacă naratorul ar fi fost și personaj. Protagonistul nostru este un tânăr pe la douăzeci și ceva de ani care lucrează la o prestigioasă revistă din New York City, la departamentul de verificări factuale. Deși este invidiat de cei din jur pentru această slujbă, dorința sa este să lucreze la departamentul de Beletristică, fiindcă își dorește să devină romancier. Un alt personaj important din roman este amicul său, Tad, care are rolul de a-l ajuta să-și evite propriile stări emoționale invitându-l la tot felul de petreceri unde cocaina este elementul de legătură dintre oameni.

Tânărul suferă însă după fosta lui soție care-l părăsise brusc pentru a-și urma cariera de model alături de un alt bărbat. Nu reușește să găsească satisfacție sau liniște în niciun aspect la vieții sale și îi este groază să rămână prea mult timp singur în apartamentul pe care-l împărțea cu Amanda înainte. Urmărim declinul său care este de fapt o formă de nou început, chiar dacă el nu e sigur pe nimic din ce urmează să se întâmple. Suntem alături de protagonist când acesta își urmează instinctele și trece prin toate fazele acceptării unei despărțiri și regăsirii de sine. Concluzia poate fi transcrisă sub forma „ce va veni e cu siguranță mai bun decât ce ai lăsat în urmă”, atunci când lucrurile pe care le lași în urmă nu-ți mai provocau oricum nicio bucurie.

Protagonistul are și câteva aventuri amoroase care sunt însă nesatisfăcătoare pentru un om cu viziunea sa despre lume, care caută să evadeze din superficialitate și să regăsească partea mai profundă a relațiilor interumane. În cele din urmă, lucrurile de care fuge reușesc să-și facă loc în viața lui în mod brutal, cum se întâmplă de obicei când vrei să te sustragi destinului. Ajunge chiar să se îndrăgostească de o femeie ce pare a fi idealul său feminin, însă acesta este doar începutul reconstruirii noului său sine. Nu avem parte de un final anume al poveștii, ci doar de acest proces de conștientizare destul de dureros al tânărului aflat parcă mereu între două perspective la extreme opuse. E genul de situație în care știi cum ți-ai dori să arate viața ta, dar nu ești încă pregătit să faci acele schimbări.

În rest, ne este prezentat New York-ul exact așa cum este el: mizerabil, dar cumva seducător în această mizerie, prin învălmășeala și trocurile pe care ți le oferă. Personal mi-a plăcut mult stilul alert de scriere al autorului, faptul că nu știi exact la ce să te aștepți să se întâmple și te lași doar purtat de narațiune împreună cu protagonistul. În cele două sute de pagini sunt strecurate și referințe filosofice, lucru care mereu mă încântă la cărți, cât și scene de destrăbălare, de blackout-uri și confuzie totală. Este, poate, exact ce te-ai aștepta să citești într-un roman scris despre viața newyorkezilor, dar ce este special este încercarea nestăvilită a personajului principal de a ieși din aceste tipare atât de ușor de urmat. Cluburi, locuri selecte și dealeri de droguri se îmbină cu literatura, filosofia și dorința aceea infantilă de a regăsi echilibrul și inocența copilăriei într-o societate mereu grăbită spre decadență. De aici și credința mea că substratul romanului este despre valori: visul american într-un taler și propriile dorințe în celălalt. Cum se iese din acest labirint amețitor?

Per-total, mi s-a părut foarte simpatic acest roman și-l recomand celor care vor să se delecteze cu o poveste newyorkeză get-beget, bine scrisă și cu personaje vii și intrigante.