Cristina Boncea

Pentru mine este cea de-a doua carte citită de la Joyce Carol Oates și mi-a plăcut chiar mai mult decât prima (Violul). Îmi plac poveștile despre viață, dar și mai mult îmi plac poveștile despre moarte, iar aceasta este una scrisă într-un stil briliant.

Personajul principal este Kelly, o tânără de douăzeci și șase de ani care este invitată să-și petreacă weekendul de 4 iulie la casa de lângă ocean a prietenei sale din facultate. Aici îl cunoaște pe Senator, un bărbat cu câteva decenii mai în vârstă și căsătorit încă – un invitat special, la care nimeni nu se aștepta să apară. Cei doi încep să converseze despre politică, iar Kelly chiar îl menționase în disertația sa, aflând că au câteva cunoștințe comune. Înspre seară, cei doi hotărăsc să plece împreună pentru a prinde ultimul feribot spre oraș, însă întreaga acțiune este centrată pe accidentul de mașină pe care-l suferă.

Este un roman profund psihologic, unde scenele se amestecă în timp, Kelly retrăind momente din trecutul apropiat și îndepărtat, până la o scenă din copilărie. Știm de la început că cei doi se scufundă cu mașina într-o apă neagră, dintr-o mlaștină, și trebuie să lupte pentru viețile lor. Ajungem să o cunoaștem destul de bine pe protagonistă, care este încântată până peste cap de faptul că ea a fost „aleasa” senatorului, care o sărutase deunăzi. Aș putea adăuga evidența tiparului de „daddy issues„, având în vedere relația lui Kelly cu propriul tată, un cunoscut avocat. Fata încearcă din răsputeri să nu-l ofenseze pe senator din teama că acesta s-ar putea răzgândi în privința alegerii sale. Cei doi urmau să-și petreaca noaptea în camera lui de hotel, însă, aflându-se sub influența alcoolului și greșind drumul, deznodământul este altul. Până la final, există suspansul de a afla dacă cei doi vor supraviețui, iar acest mister este dezlegat într-un mod tragic abia printre ultimele pagini.

Cel mai mult mi-a plăcut la tehnica autoarei repetițiile pe care le-a utilizat. Anumite replici îți rămân în minte și sunt refolosite și reinterpretate contextual de-a lungul capitolelor. Este genul de carte scurtă, care se citește repede și reușește să te pună în pielea personajului. Kelly devine victima propriului ei destin, demonstrând poate că nu tu îți alegi viața, cum sugerase horoscopul pentru zodia scorpion. Ea alege să riște totul pentru a beneficia de compania acestui bărbat mai în vârstă care o măgulise cu atenția sa, alegând-o dintre toți ceilalți invitați de la petrecere. Nu își pierde speranța până la sfârșit, repetându-și că nu dorește să moară, că ar vrea să trăiască chiar și dacă i s-ar amputa picioarele. Romanul devine cu atât mai tragic și sfâșietor cu cât vedem opoziția dintre situația ei actuală, aproape fără scăpare și intensitatea luptei pe care ea o duce cu sinele în numele supraviețuirii. Rămâne cumva o tânără naivă, dar inocentă și frumoasă în naivitatea sa până la sfârșit.

Am văzut, cred, și paralela între această poveste romantico-tragică și situația politică din America acelor vremuri și nu numai. Cei care sunt meniți să ne protejeze ajung să ne blameze pentru a se sustrage consecințelor propriilor fapte. Galanteria e doar o fațadă a dezumanizării profunde de care ajung să sufere cei ahtiați după putere, titluri și glorie eternă. Observăm clar discrepanța din discursul ideologic al cuiva și ce alege să facă de fapt atunci când e pus într-o situație limită. Cartea vizează moralitatea precară afișată de americanul tipic din clasa superioară și, mai mult decât atât, limitele josniciei ce pot fi atinse atunci când „situația o cere” – am văzut-o ca un fel de interpretare la „the trolley problem„, chiar dacă povestea ar fi fost inspirată din accidentul lui Kennedy.

În orice caz, protagonista este emblematică pentru generația tinerilor care mai cred în salvatori, în bine, pace și iubire. Cu toții am fost cel puțin odată în situația ei, metaforic vorbind, poate și de aici dedicația autoarei „Pentru toate acele Kelly” de la început. Fără să intru prea mult în detalii, vreau să mai adaug și faptul că este încă o carte cu tente feministe, arătând cum funcționează manipularea femeilor vulnerabile prin tehnici simple utilizate de bărbații cu complexe de superioritate. Deja îmi pare a fi o temă comună abordată de Oates și acesta este unul dintre motivele care mă fac să vreau să o citesc în continuare. Cel mai mult ies în evidență frumusețea și caracterul impecabil al stilului ei, cât și suferința ce reiese dintre pagini – acea încercare frecventă a femeilor de a se micșora în fața egoului masculin pentru a fi acceptate, iubite, apreciate.

O carte de-o perfecțiune tehnică incredibilă, o poveste dureros de realistă, o intrigă prea bine cunoscută atât la nivel personal, cât și politic peste tot în lume. Și, evident, o autoare care merită toate laudele. Merită să nu fie lăsată să se înece în apele adânci ale literaturii.