Cristina Boncea

Pentru că mereu simt nevoia să compar între ele cărțile pe care le citesc și să dau anumite trimiteri și referințe în recenziile pe care le scriu, m-am gândit să vin cu această rubrică unde să prezint cărți cu „energii” asemănătoare. Nu sunt similare neapărat ca temă sau nu doar asta, ci au suficient de multe elemente comune și inspiră un anume sentiment de aceeași origine, cel puțin în viziunea mea, încât mereu mă duc cu gândul una la cealaltă. M-am gândit că astfel de articole îi pot ajuta pe cei care au citit una din cărțile numite de mine să găsească altele asemămătoare sau pe cei care caută cărți cu o „anumită energie” să le descopere mai ușor.

În acest prim articol m-am gândit să vorbesc despre o temă numită pe scurt motivul „adolescentei rebele”, care se regăsește în trei titluri dintre cele citite de mine. Mai în detaliu, ar fi vorba despre o formă de exprimare a sexualității precoce la protagoniste apropiate între ele ca vârstă, ce trăiesc într-o lume obscură din mintea lor, experimentând anumite stări considerate „pentru adulți”. Mai mult decât atât, ce mi se pare mie și mai puternic asemănător la cele trei titluri despre care vom vorbi este faptul că aceste puștoaice sunt lăsate să-și urmeze propriile instincte erotice, fără a fi loc de vreo autoritate parentală sau vreo formă de cenzură. Mereu m-au fascinat aceste explorări interioare, însă declar de la început că cel mai bine mi s-a părut portretizată această tipologie în Anti-lolita.

Pentru a vă face pe scurt o idee despre fiecare în parte, vă voi spune că în Șarpe și cercel este vorba despre o fată pe nume Lui care abia atinge pragul majoratului spre sfârșitul cărții, a cărei inimă este despicată, la fel cum urmează și limba ei să fie, între dragostea față de tatuatorul ei și confortul alături de punkistul cu care locuiește. În Bonjour Tristesse este vorba despre o tânără hedonistă pe nume Cecile care, împreună cu tatăl ei la fel de libertin, își conturează poveștile de dragoste pline de intrigă alături de oameni la fel de lipsiți de griji, în aparență. În sfârșit, în Anti-lolita este vorba despre o tânără care trăiește o întreagă aventură amoroasă alături de un bărbat mult mai în vârstă decât ea, totul fără ca părinții ei să bănuiască nimic. Acțiunea din prima carte se petrece în Japonia, în cea de-a doua în Franța, iar în ultima, în Suedia, combinație ce mi se pare foarte simpatică prin diversitate.

Evident că toate aceste povești sunt una mai tragică decât alta, lăsându-te cu un setiment de tristețe inexplicabil, ca și când tu ești cea sau cel care a pierdut ceva esențial din vedere în fața universului.

Sunt sigură că este o temă frecvent abordată în multe romane și am mai văzut genul acesta de personaj feminin precoce ca personaj secundar și-n altele, însă acestea trei au în comun dorința tinerelor fete, protagoniste de altfel, de a-și urma până la capăt și cu orice preț instinctele sexuale. Niciuna nu se regăsește în grupul social de la școală și se simte cumva diferită de alți oameni din jur, cu care nu se poate conecta la nivel emoțional. În Șarpe și cercel nici măcar nu e vorba de existența vreunui bărbat mai matur alături de care fata să înțeleagă lucruri esențiale despre viață și sine, ci toate personajele au vârste apropiate între ele, tema principală fiind mai degrabă legată de BDSM și modificări corporale. Aceasta mi-a plăcut de altfel cel mai puțin din cele trei, deși de la primele pagini am fost încântată să descopăr că este vorba despre o astfel de poveste.

Nu aș putea adăuga aici o carte precum Lolita, de exemplu, pentru că în ea avem parte de viziunea pedofilului, nu a fetei asupra, abuzului prin care trece fără să-și dea seama, însă cel mai probabil cam așa ar arăta și celelalte cărți unde care protagonista este implicată în astfel de povești. Să nu se înțeleagă greșit: le consider pe toate mari tragedii, deloc demne de a fi romantizate. Spun doar că-mi place să citesc despre tragedii de orice fel – cu cât mai profunde, cu atât mai bine. Cele trei cărți mai au în comun și un stil pueril de scriere, cel puțin la prima vedere. Asta poate și pentru că Hitomi Kanehara și Francoise Sagan aveau 19, respectiv 17 ani atunci când și-au publicat cărțile. Ador aceste mărturii ale propriei lor precocități pe care le-au lăsat în urmă, e un lucru în care mă regăsesc din motive personale.

Ei bine, cam la atât m-am putut gândi pentru acest prim articol din categoria cărților cu energii asemănătoare. Voi reveni pe viitor și cu alte teme dragi mie abordate în diferite romane. Ați citit ceva în genul celor prezentate aici? Sunt mereu în căutare de recomandări când vine vorba de plăceri vinovate.