Cristina Boncea

La început am fost foarte încântată de această carte. Singura mea dezamăgire, de fapt, este că nu are un final propriu-zis. În rest, am gândit de la început că duce a fan-fic palpitant din copilărie, în combinație cu acel stil macabru și intens în care mi-ar fi plăcut și mie să scriu pe la 10-11 ani. Autoarea avea doar 19 când a debutat cu Șarpe și cercel, având la rândul ei un trecut trăit înafara regulilor și normelor sociale, astfel încât e ușor să-ți imaginezi că există aici și niște elemente autobiografice.

Romanul are în vedere un triunghi amoros pe fundalul tatuajelor, piercing-urilor și modificărilor corporale într-un Tokio underground și urmărind predispoziții criminale. Personajele principale sunt trei la număr: Lui, protagonista, din a cărei perspectivă urmărim această poveste, Shiba și Ama, iubitul ei. „Premisa” de la care se pornește sau elementul cheie din poveste este dorința fetei de doar nouăsprezece ani, la fel ca autoarea pe atunci, de a avea o limbă despicată la fel ca Ama, pe care abia îl întâlnise, urmând să înceapă o relație și se mute imediat împreună. Pentru a ajunge la acest rezultat, era nevoie ca ea să-și pună mai întâi cercei de diferite dimensiuni în limbă – de aici și titlul romanului. Pe măsură ce Lui înaintează pe acest drum „punk„, care o face să arate „ca o orfană”, după spusele ei, sentimentele față de Shiba, cel care-i dă pierce-ul și-i face ulterior un tatuaj pe spate, se adâncesc. În mod evident, Ama nu știe despre legătura dintre cei doi, însă un eveniment tragic de natură criminală are loc, lucru care o dezechilibrează complet pe Lui.

Avem de-a face cu o tânără care nu-și vede vreun viitor anume, care lucrează uneori ca damă de companie, care consumă bere zilnic și care este masochistă. Avem descrierile unor scene de sex fierbinți de soft BDSM, nemaiîntâlnite de mine până acum în această formă impecabilă din punct de vedere tehnic și veșnicul conflict interior dintre „bad boy” vs. „good boy„, lupta extremelor care nu reușesc să se unească. Povestea pare puerilă, însă magia ei, la fel cum ne spune Ryu Murakami în postfață, constă în ceva mai greu de pus în cuvinte. Personal, am mai simțit ceva asemănător doar în Anti-lolita, una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile, și de aceea am fost atât de absorbită de acest scurt roman încă de la primele pagini. Poate știți deja despre mine că nu sunt deloc o fană a romanelor cu final deschis sau concluzii lăsate la latitudinea cititorului și exact acesta este cazul și aici. Nu aflăm niciodată care este continuitatea vieții lui Lui, iar autoarea a conturat-o suficient de bine încât să ne atașăm de ea și să vrem să știm ce i se întâmplă mai departe. Cartea mai seamănă la acest capitol și cu Bonjour Tristesse și poate alte scurte romane-cult, cu același spirit întunecat al tinereții petrecute într-o stare de confuzie, neștiind cum să tratezi cu sentimentele tale.

Per-total, pot spune că mi-a plăcut cartea și m-am bucurat să descopăr încă o autoare japoneză cu un stil impresionant. Cred că a devenit clar până acum că mulți autori japonezi au o predilecție spre realism magic sau, în orice caz, povești mai „ciudățele”, înafara normelor de scriere sau de trai. Asta am apreciat cel mai mult și la Șarpe și cercel, faptul că nu seamănă cu nimic din ce-am mai citit, deși, cumva, este o combinație între o mare parte din lecturile mele pe teme asemănătoare. Este scris foarte simplist și este un roman care se citește foarte repede, lăsând în urma sa parcă o dâră de tristețe pe care o poate resimți oricine a fost măcar temporar în postura lui Lui – aceea de a te vedea singur pe lume, mergând în virtutea inerției, încercând să-ți găsești fericirea sau, cel puțin, experiențe care te fac să te simți că trăiești. Ea chiar spune la un moment dat că și-ar dori să poată exista în partea întunecată a vieții, într-o lume în care nu există copii sau lumină; ar putea fi poate o carte ce descrie la perfecție perioada emo. Trebuie s-o spun și pe-asta – îmi amintește și de Yakuza Moon din punctul acesta de vedere, al fetei forțate să se descurce singură, fiind vulnerabilă în fața unor pericole pe care nici nu și le poate imagina la început.