Cristina Boncea

Înainte să mă numiți „nerecunoscătoare” și „mofturoasă”, vreau să specific foarte clar la ce tip de colaborări voi face referire în acest articol și ce tip de mentalitate vreau să critic pe piața literară din România. M-am „înarmat” cu câteva exemple trăite de mine despre care vă voi povesti în cele ce urmează. Consider că nu se vorbește suficient de mult despre acest subiect așa că, la fel cum am făcut și până acum, m-am gândit să iau eu inițiativa.

În primul rând, am avut la rândul meu oportunitatea să colaborez cu anumite edituri și librării online de-a lungul timpului, de când dețin acest blog și chiar dinainte. Este, într-adevăr, un fel de privilegiu pe care alți cititori pasionați, dar fără o prezență online nu îl au. Trebuie să spun, cu părere de rău, că mai fructuoase au fost întotdeauna colaborările cu librăriile, decât cu editurile în ceea ce privește „dărnicia”, dar și nivelul pretențiilor. Nu voi menționa niciun SRL în acest articol, dar cei cu experiențe asemănătoare cu ale mele își vor da poate seama la ce mă refer. Haideți să începem prin a vorbi pe față de două mari probleme ale acestui tip de colaborări în România:

1) Editurile se așteaptă, de obicei, la recenzii bine scrise într-un timp record, cel mai probabil și pozitive la adresa cărților trimise și 2) Pe lângă recenzie și promovare online, au pretenția ca această muncă să fie făcută pro-bono.

Mare atenție, vă rog! Cel puțin în cazul meu, încă mi se par acceptabile colaborările în care mi se solicită să prezint cărțile într-un videoclip sau să pun o fotografie cu ele pe Instagram sau Facebook – deși, ce-i drept, pentru același tip de promovare din alt domeniu, am fost remunerată. Doar la cărți nu se plătește această muncă (munca în sine constând și în crearea unei comunități de urmăritori, cât și în producerea videoclipului respectiv sau postării). Mi se pare încă acceptabil pentru că nu sunt foarte populară în domeniul meu pe internet și pentru că nu depun un efort prea mare pentru a filma un videoclip sau a face o anumită postare pe rețelele de socializare. Nu este cazul tuturor booktuberilor, bookstagrammerilor și book bloggerilor, însă. Editurile și librăriile online (sau mai bine spus, reprezentanții lor) ridică din umeri când e vorba de bani, normal. Abia recent am mai văzut pe 2Performant campanii remunerate de la 2-3 dintre ele. De noi se folosesc însă pentru imagine în ideea că ne încântă acele câteva volume primite în mod gratuit, volume pe care uneori nici măcar nu le putem alege noi de pe site. Practic, suntem încărcați cu niște cărți care brusc trebuie să sară în lista noastră de priorități de lectură pentru că, în viziunea PR-ului, noi suntem de fapt cei cărora li se face astfel o favoare. Ei primesc bani în urma cărților vândute prin intermediul nostru, iar noi primim… cărți. Uneori doar o carte, căci vă spuneam că unii sunt mai zgârciți ca alții.

Nu, nu ți se datorează astfel de colaborări când ai un canal de booktube sau ești un mic influencer în domeniul cărților, categoric. Însă atunci când ești contactat de o astfel de entitate, „ofertele” sună în general identic. Uneori ți se solicită semnarea unui contract, din care reiese obligația ta de a posta o recenzie într-un anumit interval de timp. Ca să nu mai vorbim de diferențele izbitoare dintre comunitatea de booktubing de la noi și cea din State. Un alt argument care ni se aduce este că nu suntem destul de populari pentru a solicita bani în schimbul muncii noastre, că nu avem suficiente vizualizări pentru a produce prea multe vânzări, însă asta se datorează faptului că nu avem încă un public format, targetat spre așa ceva în România. Avem însă suficiente exemple „reușite” în această comunitate, oameni cu peste 10k de urmăritori, care, în opinia mea, au orice drept să ridice pretenții în schimbul efortului depus.

Acum vă voi povesti un scurt episod la care am luat parte alături de Adrian Duță, fost booktuber, aflat chiar printre inițiatorii acestui proiect la noi. Am fost invitați la un eveniment unde era un fel de panel dedicat booktuberilor unde publicul era în mare parte format din scriitori sau reprezentanți ai editurilor. Nici dacă aș vrea nu v-aș putea spune cine este domnul care a întrebat, la modul cel mai serios, ce poate oferi un booktuber. Adrian, care a terminat o facultate bine mulată pe domeniu, i-a explicat la rândul său că clientul este cel care vine cu anumite solicitări, iar prețul este format în funcție de acestea. Bărbatul în cauză nu voia să înțeleagă acest concept, că noi ne scriem sau rostim recenziile în funcție de propriile noastre gusturi și moduri de exprimare, nerespectând de obicei o structură impusă. Dacă ar fi vorba de așa ceva, de „a-mi pune cuvinte în gură” cu privire la o carte, ceea ce părea să sugereze acel domn, tot îmi e clar că suma pe care cineva ar plăti-o pentru asta la noi nu ar fi suficient de avantajoasă. Care este prețul unei minciuni? Sau unei prezentări învățate ca pe poezie? Nici măcar nu putem ajunge să vorbim despre așa ceva, pentru că editurile de la noi vor să le facem treaba de marketing online mulțumindu-ne doar cu câteva cărți în plus în bibliotecă.

Pentru cine aspiră să fie „suficient de popular” pentru a primi „sponsorizări”, nu vreau să vă descurajez, vreau doar să vă reamintesc că, deși cu toții am început de la o pasiune autentică, atât timp cât am reușit să evoluăm în domeniul online-ului merităm să nu mai fim tratați ca niște copii pe care-i cumperi cu bomboane în schimbul anumitor favoruri.

Nu mă interesează pe cine supăr cu acest articol. Știți despre mine că prefer să-mi cumpăr majoritatea cărților din anticariate online (chiar am avut o colaborare excelentă cu unul dintre ele, jos pălăria!) tocmai ca să nu depind de astfel de condiționări și atitudini. Ne-am putea ajuta reciproc, împreună cu editurile booktuberii și bloggerii de carte ar putea avea o deschidere mult mai largă către public și toată lumea ar putea fi mulțumită, dar în continuare suntem văzuți ca o minoritate neglijabilă. Repet: nu mă refer la editurile și librăriile online de bun-simț, care s-au mulțumit cu o simplă prezentare video, un tag pe Facebook și așa mai departe. Mă refer la „cele mari” și abuzive. Înțeleg că fondurile sunt limitate, însă putem începe de la ceva simbolic în locul unei replici de tipul „aș prefera ca recenzia să apară cât mai repede”. Și eu aș prefera să fiu luată în serios, chiar în pofida numărului meu „mediocru” de abonați – tot muncă e, indiferent la ce nivel de popularitate te găsești.

Nu e așa cool să primești sponsorizări pentru că ești văzut ca un instrument de muncă, ca un slav, mai degrabă, nu ca un om pasionat de cărți care totuși e dispus și la astfel de colaborări.

Prin urmare, nu sunt deloc cea mai bună reprezentantă a ofertelor abuzive, însă am primit câteva astfel de mesaje în ultimii ani. Nu mi se cuvine să primesc „cărți moca”, dar orice muncă trebuie remunerată. Cu o carte nu se face primăvară, vorba aia. E jignitor la adresa tuturor colegilor mei de breaslă, e deranjant – nu numai să nu fim plătiți, ci să fim folosiți pentru a umple un spațiu publicitar, de parcă asta e menirea noastră. Nu mai sunt în perioada în care să mă încânte chiar orice carte. Mă bucur atunci când sunt contactată pentru colaborări, dar și mai mult când am putere de decizie, iar munca îmi este cu adevărat apreciată. Altfel, pot în continuare să mă rezum la ce făceam și înainte, fără să pierd nimic. Voi sunteți cei care veți avea de pierdut după ce fiecare „influencer” neremunerat își realizează valoarea.