Cum văd eu bacul, sesiunea și licența după terminarea facultății

Astăzi am avut de susținut (pe Zoom) lucrarea mea de licență, marcând astfel finalizarea completă a celor trei ani de studii la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București. Știu că săptămâna aceasta au avut de asemenea loc probele pentru examenul de bacalaureat și cu această ocazie „mi-a fost dat să văd” tot felul de comentarii de tipul „degeaba vă stresați pentru bac, las’ că vedeți voi ce înseamnă stres la facultate”. M-am gândit să scriu articolul de față unde să comentez pe baza acestei perspective pesimiste și eronate a celor care descurajează astfel viitorii studenți, expunând totodată și experiența mea personală cu așa-numiții „monștri ai tinereții”.

În primul rând, eu am dat bacalaureatul în 2016, urmând să mă preocup de admiterea la Facultatea de Limbi și Literaturi străine, unde-mi doream să continui să studiez limba germană (am fost la un profil uman bilingv. germană). Nu am reușit să intru unde îmi doream din cauza mediei de la admitere, examen în fața căruia fusesem extrem de puțin pregătită. Am ajuns astfel la specializarea Traducători, la limbile engleză-rusă. Am rezistat vitejește un semestru la această facultate, părăsind-o fără nicio restanță și fără niciun regret. În vara aceea, deși nu mai eram studentă la momentul plecării (oops!), am ajuns în New York cu programul Work&Travel, altă experiență grotească din viața mea. Având parte de o dezamăgire profundă la FLLS, eram destul de hotărâtă să nu mai urmez nicio facultate, considerând că mediul academic nu e pentru mine (încă cred asta). Cu toate acestea, soarta a făcut de așa natură încât singura facultate cu înscrieri online și fără admitere la care mă mai puteam înscrie fiind încă în USA să fie Filosofia. Mă încurajase și profesorul de filosofie din liceu, și, cumva, și „părinții mei spirituali” de la acea vreme, Cristina Nemerovschi și Alex Voicescu, care terminaseră aceeași facultate. Așa cum la examenul din cls. VIII-a (un alt examen oribil, o perioadă stresantă din viața mea de care abia așteptam să scap), scrisesem despre Sânge Satanic atunci când ni se ceruse să vorbim despre un roman românesc contemporan la unul dintre subiecte, în scrisoarea de intenție am numit-o pe Nemerovschi drept inspirația mea pentru a alege această facultate, lucru care s-a dovedit cea mai bună alegere din viața mea de până acum. Iată-mă aici, aproape cu diploma în mână (vine peste un an), hotărâtă să pun capăt definitiv studiilor după acești vreo 16 ani de învățat, făcut prezentări și luat note. Vă spun toate astea ca să știți din ce postură vă vorbesc despre bac, sesiune și licență. Acesta e doar începutul, însă.

Rebelă fiind, în clasa a XII-a nu mă stresam prea tare cu bacalaureatul, fiind preocupată, ca de obicei, de micul meu univers intern și extrem de fascinant. Am absentat o bună parte din primul semestru, trezindu-mă apoi ușor panicată fiindcă nu știam nimic din materia la limba română. Mi-am luat câteva ore de meditații, alături de colega mea de breaslă, Iulia Ioniță, și am nimerit la o profesoară pensionată care ne-a făcut niște rezumate vizuale, ca un fel de scenete la care participam și noi la majoritatea operelor literare. Având și la clasă o profesoară implicată, care mi-a fost simpatică, am ajuns să fiu chiar interesată de operele literare ale căror comentarii trebuia să le învățăm. Am povestit mai multe despre asta aici. În orice caz, studiind și acasă și rezolvând subiecte, frica mi-a dispărut. La fel am făcut și la istorie, am preluat niște rezumate de la o colegă olimpică din liceu, căci din cauza unui conflict personal cu profesoara refuzam să mai calc pe la orele ei. Am rămas și acum cu mândria de a fi luat o notă mai mare decât îmi preconizase ea, spunându-mi că „nu iau peste 8”. La filosofie a fost o dezamăgire profundă. Unde în simulare luasem foarte aproape de 10, la corectări nu am marcat mult peste 7, chiar și-n urma contestațiilor (având în vedere că o grilă fusese greșită chiar de ei în barem). În orice caz, a fost o perioadă stresantă, o vară stresantă cum fusese și cea dinspre liceu și cum e și cea de acum pentru că pe lângă lucrurile ce depindeau de mine din punct de vedere intelectual, trebuia să mă mai preocup și de birocrație și drumuri făcute pe la diferite instituții. Horror! Nu a fost o diferență foarte mare la nivel de intensitate între evaluarea națională și bacalaureat pentru mine, fiindcă în clasa a VIII-a mizam la fel de tare să intru la un liceu anume din București, urmând să mă mut din orașul meu natal. Am intrat, într-adevăr, la prima opțiune, nu fără a mă chinui peste puterile mele să înțeleg ceva la matematică la orele de meditații. Îmi pare rău și acum că nu-l întâlnisem mai devreme pe acel profesor genial care chiar mă făcea să-mi placă materia, în comparație cu zgripțuroaica de dirigintă de mate din școala generală.

Prima sesiune din viața mea, de la FLLS, a fost iarăși horror, dar miza nu era la fel de mare, nu-mi afecta întreg viitorul dacă picam un examen așa cum e în cazul evaluării și bacalaureatului. Era mai mult o miză personală să trec cu brio de toate cele 12 examene. Am spus-o și am s-o repet: facultatea aia e pentru „tocilari”, pentru cine stă bine cu memoria și vrea să aloce multe ore pe zi pentru exerciții și învățat. Nu a fost pentru mine, care m-am folosit mereu de intuiție, legând astfel informațiile de bază extrase din rezumatele lecțiilor. Când înveți o limbă străină în pași alerți nu poți face asta însă, e musai să te conformezi și să prinzi totul foarte repede. Aici nu te mai ajută așa de mult intuiția, nici măcar pasiunea, ci e vorba de dedicare, implicare, iar eu deja consideram că îmi pierd prea mult timp cu orarul îngrozitor, care se întindea pe toată ziua de la facultate (ca să nu mai vorbim de proasta organizare de care i-am auzit și pe alții plângându-se după aceea). Sesiunile de la Filosofie au fost însă mană cerească pentru mine. În primul rând, eram încântată că nu trebuia să mai fac drumul aproape zilnic de o oră până la facultate (cam la fel și-n cazul FLLS). Cei care stau în București și sunt departe de facultate poate-mi înțeleg punctul de vedere. Aveam libertatea să stau acasă și să-mi structurez eu „lecțiile”, să-mi scriu eseurile liniștită, să am mai mult timp la dispoziție pentru a mă preocupa exact cum vreau de examene – practic, sesiunea a fost mereu un fel de mini-vacanță pentru mine. Aici drumurile noastre probabil se despart, pentru că nu știu la ce altă facultate examenele mai constau în a scrie eseuri argumentative pe care să le susții apoi oral, iar nu în memorarea unor pagini, uneori cărți întregi din domeniul respectiv. Vă înțeleg că vă e greu, dar e un drum pe care vi l-ați ales cu simț de răspundere, prin urmare, de ce să vă plângeți de sesiune? De ce să vă izolați în casă două săptămâni, să vă puneți viața pe pauză pentru a lua anumite note la niște examene, când toate astea pot fi rezolvate prin echilibru, prin învățarea din timp (mai ales dacă e vorba de Medicină, de exemplu), prin împăcarea utilului cu plăcutul. N-am putut să înțeleg, iertare, eu n-am experimentat niciodată sesiunea așa, nici măcar când a constat în 12 examene. Cu atât mai mult cu cât la o facultate precum Medicina nu cred că pot exista lucruri inutile de învățat (cum ar fi poate la Geografie sau Istorie, care se împart în mai multe ramuri), contraziceți-mă dacă greșesc.

Ne-am lămurit până acum că bacalaureatul nu e un monstru „overrated„, pentru că e un hop important între liceu, facultate și restul vieții tale. Mai ales dacă ai fost un elev conștiincios, nu unul oportunist și miserupist ca mine, ai tot dreptul să aspiri la note cât mai mari, mai ales dacă la facultatea pe care vrei să o urmezi contează în vreun fel (și anul ăsta cred contează mai mult decât oricând, din câte am înțeles au anulat admiterile la mai multe facultăți la care acum se intră pe bază de dosar și iau în calcul notele din anii de liceu, ceea ce mi se pare iarăși, groaznic). Lăsați copiii să se plângă, măcar atât să poată face, după ce că ne luptăm cu morile de vânt nu să facem subiectele mai ușoare, ci mai actuale – mă refer în special la programa pentru limba română. Sesiunea e un monstru mai mic, puțini sunt cei care n-au avut nicio restanță în facultate, un examen picat sau amânat e ceva ce poți rezolva fără prea mari bătăi de cap în următoarea sesiune, însă dacă pici bacul sau nu iei notele de care aveai nevoie, poți să pierzi inclusiv un an de facultate.

La facultate e „mișto” pentru că există mult mai puține reguli. Poți să absentezi mai mult, nu te trage nimeni la răspundere, nu mai ești un minor în grija unei instituții de stat. Eu recunosc că am participat la foarte puține cursuri, doar la cele unde se făcea prezență sau se punea activitate, fiindcă eu nu pot face ceva fără o miză anume. Pasiunea pentru filosofie nu a fost un imbold suficient de puternic cât să mă facă să dedic facultății și studiului mai mult timp decât era necesar pentru „a trece”. Cu toate acestea, încă din primele clase de școală, la mine a fost mereu evident la ce materii excelez prin intermediul notelor primite. Prin urmare, depunând același nivel de efort și la materia A și la materia B, adică efortul minim posibil, mi se întâmpla mereu ca una dintre note să fie mult mai mare decât cealaltă la final. Nu am vrut niciodată să schimb asta, să depun mai mult efort la chestii precum „Fenomenologia” (cu tot respectul, bleah!) pentru a contrabalansa situația, nu am vânat burse (nu am luat niciodată bursă, prin urmare), nu am vânat anumite note, ci doar m-am concentrat și bucurat de procesul de învățare spre care aveam natural porniri. Dacă vreți sau aveți însă nevoie de note mari și pe perioada facultății, sesiunea tot nu este un monstru mai mare decât examenele de final de ciclu gimnazial și liceal, din nou, tocmai pentru că examenele se pot da din nou peste câteva luni pentru corectarea situației.

Sesiunea nu trebuie să fie o perioadă mult mai stresantă decât restul participării la cursuri, chiar dacă pot exista presiuni din partea profesorilor sau altor colegi. Sănătatea mintală trebuie să aibă mereu prioritate, căci, oricum, dacă facultatea respectivă chiar reprezintă drumul tău în viață, cu siguranță instinctul te va ajuta să o termini cu brio.

Acum haideți să vorbim despre cel care nu trebuie numit, cel mai mare monstru dintre toți, pe care tocmai am reușit să-l biruiesc – licența. Aici iarăși situația mea sigur e destul de diferită față de alte tipuri de licențe de la alte facultăți fiindcă ea constă exclusiv în muncă de cercetare și redactare a unor capitole pornind de la niște ipoteze de lucru la alegere – pe scurt, este doar text, fără niciun proiect ce trebuie explicat, fără imagini ajutătoare, fără să trebuiască să faci ceva „practic”, propriu-zis, cum poate la Jurnalism trebuie să iei interviuri anumitor oameni. După cum v-am spus, la Filosofie majoritatea examenelor constau în susținerea orală a eseurilor scrise pentru cursurile respective sau a scrierii unor mini-eseuri timp de 2-3 ore, cu toate materialele posibile la dispoziție, cu condiția de a nu plagia. Am avut deci acest exercițiu format încă din anul I, prin urmare nu mi-a fost atât de greu să duc la sfârșit cele 40 de pagini ale licenței mele, pe care oricum am vrut s-o încep de la începutul anului universitar ca să nu mă înghesui spre sfârșit. Pasiunea mea principală fiind scrisul, nu mi-a fost greu să elaborez ipoteze și argumente în vederea susținerii tezei mele, chiar dacă cercetarea m-a secat puțin de puteri. Știu că asta e cea mai ușoară formă de licență (poate pentru cei care nu au astfel de înclinații nu e, nu știu), dar, cu toate acestea, orice licență poate să nu devină ceva extrem de stresant dacă vă apucați de ea din timp. A, că majoritatea studenților sunt niște procrastinatori și nu au ambiția necesară pentru a face lucrurile la timp, plângându-se constant de greutățile academice – asta e cu totul altceva, sistemul nu e de blamat aici. Prin urmare, cu tot stresul și emoțiile acumulate pentru susținerea de astăzi, tot îndrăznesc să spun că licența e un monstru mai mic decât bacalaureatul, unde sunt trei probe mari și late care-ți testează cunoștințele din materii asupra cărora n-ai putut avea prea mult control, materii care oricum sunt predate după manuale învechite, deseori de profesori la fel de inapți în a preda ceva noilor generații. Măcar la facultate am studiat filosofi contemporani (la FLLS studiam după un manual în care mai apărea cuvântul „tovarăș”, încă, ca să vă faceți o idee), măcar am avut mult mai mult control asupra lucrurilor ce trebuiau învățate.

Pe măsură ce scriu aceste rânduri îmi dau seama de privilegiul de care am avut parte, privilegiu care ar putea fi o tortură pentru cei care ar prefera mai degrabă să facă exerciții, să-și bată capul cu probleme de logică sau mai știu eu ce, dar sunt sigură că indiferent de domeniul pe care l-ați ales în viață (sau el va ales pe voi?), ne putem întâlni undeva la mijloc pentru a conchide că facultatea îți oferă mult mai multă libertate de alegere decât liceul, așa cum sunt ele structurate în România. De aceea bacalaureatul rămâne o teroare ce te poate împiedica să-ți atingi visele. Dacă până și la subiectul ce ar trebui să puncteze vorbirea liberă există posibilitatea ca punctajul maxim să nu fie acordat dacă natura argumentului nu este pe placul celui care corectează, despre ce fel de libertate de exprimare mai putem vorbi? Dar libertate în gândire, nu obligație spre memorare? Da, asta fac și unele examene de la facultate și nu încurajez așa ceva, chiar dacă teoretic se dorește plecarea studenților cu anumite cunoștințe teoretice bine setate în minte din facultatea respectivă prin alegerea acestei modalități de examinare, dar măcar îți poți alege facultatea. Nu îți poți alege cu adevărat materiile din liceu sau bacalaureat, sunt prea multe, unele prea inutile.

Nu vorbim aici despre o reformă la care nici nu îndrăznesc să visez, punctez doar că un monstru este mai ușor de biruit când măcar știi că tu ai ales să te lupți cu el și nu ți-a fost impus.

Știu că la multe facultăți există și examen de admitere în licență, știu că unele îți solicită să reții zeci de pagini pentru a-ți susține lucrarea, știu că la Drept profesorii au o gândire care nu-i avantajează deloc pe studenți și niște pretenții pe care nici ei nu le îndeplinesc. Știu că există incorectitudine care creează stres inutil, dar până la urmă, depinde de fiecare cum gestionează toate aceste greutăți. Ca să putem schimba ceva, trebuie mai întâi să reușim să ne punem noi pe picioare. Pentru mine, parcursul meu a fost unul destul de lin pentru că am avut veșnic la îndemână opțiunea „nu-mi place, pot pleca” și, de asemenea, am mers pe premisa că oricât de urâtă e o materie, tot există ceva fascinant ce poate fi găsit acolo, ceva de care să mă leg pentru a putea învăța, pentru a putea trece examenul respectiv, pentru a putea merge astfel mai departe spre ce-mi doresc în viață. Nu trebuie să fie vorba despre o ierarhizare a acestor „monștri”, ci e vorba despre cum experimentează fiecare pe propria piele aceste etape ale vieții. Fiecare vârstă vine cu perioada ei, cu încercările ei, așa că cine suntem noi să le spunem celor care vin din urmă cum ar trebui să se simtă? Experiențele noastre sunt diferite, drumurile în viață sunt în sine diferite, dar niciunul doar lapte și miere, pavat cu aur.

Eu am făcut clasele I-IV împreună cu o parte din colegii mei de la grădinița privată la care fusesem înscrisă, fiind ultima generație pe care o doamnă învățătoare foarte pasionată și implicată a avut-o în grijă. Ulterior, la același Colegiu Național, am fost până în clasa a VIII-a supusă multor nedreptăți și încălcări ale spațiului privat de către profesori, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care am ales să plec din orașul meu natal. La liceu, am ajuns la unul dintre Colegiile Naționale de top, lucru care nu s-a dovedit a fi cea mai bună alegere, poate doar ca palmares. A fost o experiență de patru ani absolut grotească, plină de bullying și niciun fel de susținere din partea profesorilor. Despre cele două facultăți v-am povestit deja, însă ce vreau să reiasă de aici e că nu ai cum să nu te stresezi pentru lucrurile de care-ți pasă. Mie una mereu mi-au plăcut testele, examenele, orice probă de testare a cunoștințelor unde aveam ocazia să „zbanghesc” subiectele, adică să-mi pun în practică toate aptitudinile pe care le dețineam în vederea obținerii unei note cât mai mari fără a depune prea mult efort în acest sens. În asta mi-am găsit eu bucuria, plăcerea, acesta a fost mecanismul meu de „coping” cu sistemul educațional de la noi, l-am utilizat în favoarea mea, pentru a râde cumva de faptul că-l pot fenta, că nu are o valoare la fel de mare pe cât își arogă.

Am avut un parcurs în mare parte asemănător cu al altora, cel puțin până la facultate, așa că n-am cum să nu empatizez cu cei care acum trec prin aceleași probe de foc prin care am trecut și eu. Doar cei care-și omoară copilul interior pot să le vadă ca pe niște „fleacuri”, făcând mereu comparații cu „adevăratele greutăți ale vieții”. Dragi elevi, nu-i ascultați pe acești adulți măcinați de griji, care și-au pierdut, din păcate, visele. Da, viața e plină de obstacole, mereu va fi, dar bucurați-vă de timpul vostru, trăiți fiecare moment, bun sau rău, exact așa cum simțiți voi. Vor trece și sesiunile și licența și poate vă veți simți la fel de liberi cum mă simt eu acum, poate veți vrea să vă continuați drumul academic – orișicum, faceți lucrurile exact așa cum vreți, urmați-vă instinctul și nu vă lăsați copleșiți de greutăți și presiuni din exterior. Dacă eu am reușit să găsesc frumusețea într-o materie precum Logica, sigur puteți și voi să vă bucurați că aveți ocazia de a lua cât de curând viața-n piept.

Un gând despre „Cum văd eu bacul, sesiunea și licența după terminarea facultății

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.