Am făcut acum cinci ani o postare în care prezentam autorii incluși pe această listă imaginară, adică autori pe care e suficient să-i văd sub titlul unei cărți pentru a o cumpăra instant. M-am gândit că ar fi drăguț să fac același lucru și acum. Vom descoperi împreună care sunt autorii care ne fac inimile să bată mai tare și să apăsăm pe “cumpără acum!” fără să stăm pe gânduri.





Cred că pe primul loc ar fi garantat Amelie Nothomb. V-am tot bătut la cap cu cărțile ei încă de când am descoperit-o și, deși m-a dezamăgit de câteva ori, am “iertat-o” și continui să-i cumpăr orice volum la reduceri găsesc pentru a-mi completa colecția. Nu o mai consider a fi unul dintre autorii mei preferați, dar asta nu mă oprește să vreau să-i citesc toate cărțile traduse la noi, din pură curiozitate.



Al doilea autor pe care-l cumpăr instant e Chuck Palahniuk, dar cred că am deja cea mai mare parte din volumele lui publicate la Polirom. Ce-i drept, îmi lipsește esențialul, Fight Club, dar se va remedia și această situație în scurt timp. Nu le-am citit chiar pe toate pe care le am, însă mi-a plăcut fiecare carte citită de la el. Nici pe Palahniuk nu-l consider chiar un favorit, dar este cu siguranță o influență puternică asupra stilului meu.


De la domnul Welsh dețin vreo 5-6 cărți în bibliotecă, însă de citit, am citit doar Varză reîncălzită, din păcate. Cu toate acestea, mi-am urmat intuiția de fiecare dată și volumele s-au tot strâns la mine pe rafturi, având încredere că am de-a face cu un autor bun, pe gustul meu. Cartea de povestiri pe care am citit-o nu m-a impresionat, însă nici nu mi-a displăcut, prin urmare, voi continua să cumpăr “tot ce prind” scris de Welsh.
De cumpărat, aș cumpăra instant orice scris de Anais Nin și probabil Bukowski, chiar dacă nu mă ating mai deloc povestirile scrise de el (totuși nu vreau să renunț la a încerca să-i înțeleg geniul), dar cărțile lor se găsesc greu la prețuri accesibile. Mă bucur să văd cum gusturile mele au evoluat de-a lungul anilor, dar esența pasiunii mele a rămas la fel. Momentan nu-mi vin alți autori în minte, dar cu siguranță veți fi primii care vor afla dacă se schimbă ceva. Care sunt autorii voștri “auto-buy”?