Regina mea mi s-a părut a fi o combinație între mai multe povești ale copilăriei, romane precum Punte spre Terabithia sau Peter Pan. Este genul de carte potrivită oricărei vârste, dar cu adevărat magică pentru copii, mă gândesc.
Personal, m-a încântat povestea și stilul de scriere de la primele pagini și cred că este un debut extraordinar pentru Jean-Baptiste Andrea. Personajul principal este un băiețel pe la vreo doisprezece ani poreclit “Shell”, care locuiește cu părinții lui într-o benzinărie din Provence, Franța. Ce este special la acest copil este faptul că doctorul i-a spus că “s-a oprit din dezvoltare”, afecțiune care i-a făcut pe majoritatea oamenilor din preajma băiatului să-l trateze diferit, să-l excludă din societate. Totul se schimbă într-o zi în care Shell se hotărăște că vrea să devină bărbat, iar pentru asta se vede nevoit să plece de acasă. Narațiunea este expusă la persoana I, așa că avem parte de insight-ul necesar pentru a vedea exact cum funcționează mintea lui în timp ce trece prin câteva aventuri care-l ajută în transformarea sa.
Celălalt personaj important din poveste este Viviane, o fetiță de vârstă apropiată pe care o întâlnește pe platoul de lângă casă, împreună cu care se joacă și care îl face să se simtă ca un băiat normal. Ea devine astfel “regina lui”, de unde și titlul romanului, însă la un moment dat aceasta dispare temporar din poveste, fapt care-l face pe Shell să se întrebe dacă nu cumva își imaginase totul, fiind conștient că mintea lui îi joacă uneori feste. Povestea în sine este una foarte tristă, poate asemănătoare și cu Morcoveață, pe care am adorat-o. Ambii autori fiind francezi, nu m-ar mira ca Andrea să fi fost influențat de Renard, chiar dacă îi despart câteva generații. Povestea este scrisă într-un ton optimist, de copil curios și curajos, însă este tristă în esența sa, de la prima până la ultima pagină. Mi se pare extrem de frumos cum autorul a reușit să pătrundă în mintea acestui copil și să ne spună povestea sa tragică fără ca protagonistul să se gândească nicio secundă la viața lui în acești termeni.
Mi-ar plăcea foarte mult să văd o ecranizare după această carte, mai ales că autorul este și regizor. În altă ordine de idei, Regina mea este o carte simplă, pe înțelesul tuturor, purtând în ea farmecul copilăriei, chiar dacă într-un context dulce-amărui. Mie mi se pare extrem de profund felul cum protagonistul nostru reușește totuși să treacă peste toate obstacolele care-i apar în cale, folosindu-și cumva dezavantajul în avantajul său; problema nenumită de care suferă îi dă totuși acest dar de a se putea bucura de viață poate mai mult decat ar face-o cineva perfect sănătos, cu o situație materială mai bună. Shell este “un copil lovit de soartă” care totuși reușește să-și mențină un univers intern armonios, să-și creeze o ficțiune echilibrată în care să trăiască, unde el nu e nici Dumnezeu, nici Diavolul, ci doar un om în căutarea companiei altor oameni. Un roman foarte bine scris, o poveste care sper să ajungă să facă parte din următorul “val” de basme; cu siguranță aș citi astfel de cărți copiilor mei.
