Această carte mi-a redat speranța și încrederea în scrierea lui Nothomb. Mi-a plăcut foarte mult tema abordată și viziunea asupra literaturii și condiției umane în situații de criză (stare asemănătoare cu pandemia noastră, chiar dacă în carte este vorba despre război). Este o lectură care nu-ți poate lua mai mult de o oră, fiind foarte scurtă și scrisă ca un scenariu, formată doar din dialog; mi-ar plăcea să văd această scenetă jucată la teatru.
Avem de-a face cu trei personaje: Daniel, prietena lui, Marina și profesorul lor de literatură de la facultate, un domn pe la vreo cincizeci de ani fără nume. Întreaga acțiune are loc în apartamentul acestuia, unde-i găzduiește pe cei doi, considerându-l pe Daniel asistentul său. Înafara apartamentului au loc bombardamente ce se soldează cu mii de morți, însă, deși cei trei sunt în siguranță, ei trec deja prin a doua iarnă de război, iar combustibilul pentru sobă a ajuns deja la limită. Marina le propune atunci să înceapă să ardă volumele din biblioteca profesorului, iar după ce bărbații se văd nevoiți să accepte, se pune problema ordinii arderii în funcție de importanța cărților în cauză. Aceasta nu este însă singura intrigă din cadrul acestei scurte povestiri formată din trei părți. Problema se pune și în materie de pierdere (campusul universitar unde locuia Marina este bombardat, ea rămânând doar cu hainele pe care le purta) – atât a tuturor lucrurilor materiale, cât și a onoarei și umanității. Se pune problema supraviețuiri în fața frigului, fapt care-i pune pe cei trei în rapoarte primitive unii față de alții. La ce mai servește intelectul și tot ce stă scris în acele cărți atunci când riști să mori de frig? Ce rol au cărțile de fapt, în general?
La început mă simțeam prost că nu auzisem de autorii menționați și despre care discutau în contradictoriu cele trei personaje, însă după niște scurte căutări, am depistat că Nothomb a inventat doar niște nume mari ale literaturii universale probabil pentru a evita orice judecată de valoare cu privire la autorii noștri reali. Nici nu este relevant care este ultima carte rămasă pentru a fi aruncată pe foc, ci esențial este ce semnifică aceasta. Cărțile există doar pentru a fi frumoase sau pentru a instiga, într-un fel, oamenii la acțiune? Marina este cea mai înfrigurată dintre cei trei, astfel că ea este prima care-și creează un scop suprem și unic din găsirea unei surse de căldură. Își acceptă condiția animalică, însă, în mod surprinzător, nu sfârșește prin a fi cea mai dezumanizată. Problema care se pune aici nu este ierarhia moralității, ci Nothomb a vrut să ilustreze doar mai multe feluri prin care noi reacționăm la situațiile de criză ale umanității, schimbându-ne judecata în funcție de nevoi. E clar că nu așa ar trebui să stea lucrurile, însă contextul creat de ea, cel al războiului (cel mai probabil tot unul imaginar, se vorbește despre Barbari care împușcă oamenii pe stradă), este motorul întregii discuții asupra ce e de făcut în ceea ce privește literatura în raport cu condiția umană.
Sfârșitul este unul pe măsură, unul previzibil și dureros de realist. Era clar de la bun început că cei trei trăiau pe timp împrumutat, depinzând de volumele din biblioteca profesorului. Cu toate acestea, erau mai multe variante de a ajunge de la punctul A în punctul B, iar fiecare a ales în funcție de caracterul și nevoile sale. Mi se pare o foarte bună expunere a felului în care diferențele dintre noi ne fac să acționăm mai mult sau mai puțin moral în anumite situații. Cu toții sunt de acord că n-ar fi luat aceleași decizii dacă n-ar fi fost obligați să trăiască pe “modul supraviețuire”, însă este oare acesta un test pentru a vedea cine suntem cu adevărat? Și oare asta mai contează atunci când viața ne este pusă în pericol, iar supraviețuitorii sunt doar aceia care nu se dau înlături de la nimic? Foarte multe probleme sunt propuse prin intermediul cărții lui Nothomb.
Mi-a plăcut de la început premisa de la care a pornit și eram curioasă să aflu răspunsul. Pe acesta însă nu-l primim direct sau primim mai degrabă mai multe răspunsuri, din care fiecare poate alege dupa propria simțire. Care e cartea pe care o arzi ultima și de ce? Preferi să mori decât să arzi cărți pentru a te încălzi? Ce face cărțile să fie importante sau o anumită carte să fie mai importantă decât alta? Fiecare răspuns naște o nouă întrebare, însă realitatea vine și ne izbește pe toți. Această scenetă, spre deosebire de “Cosmetica dușmanului” (deși poartă aceeași amprentă de scene grotești, specifică autoarei) mi s-a părut mult mai originală și profundă, dar asta poate doar pentru că n-am mai citit nimic asemănător până acum. Cel mai probabil o să regăsesc aceleași teme abordate în Fahrenheit 451, însă mai durează ceva până ajung să o citesc. Cred că și carantina în care am stat în acest an m-a ajutat să rezonez mai bine cu condiția personajelor din carte, prin sentimentul de “sfârșitul lumii” și epuizarea resurselor.
Prin urmare – așa da! Combustibilii este lectura scurtă ideală pentru a prinde ceva din esența lui Nothomb și a-ți adresa ție însuți niște întrebări fundamentale, mai ales ca pasionat de lectură și apoi ca om. Sper să am parte în continuare de surprize la fel de plăcute din partea autoarei.
