Dama cu camelii, recenzie

Dama cu camelii” este o carte odioasă, dar scrisă foarte bine, întocmai ca „Lolita„. Aceasta nu este o poveste de dragoste, ci istoria unei iluzii: a unui „domn” față de o cocotă de lux. Având în vedere că romanul are nuanțe autobiografice, nu am cum să nu scriu o critică elaborată asupra personajului-narator.

Povestea de bază stă în felul următor: la început, naratorul este un domn care participă la o licitație post-mortem și cumpără o carte ce-i aparținea Margueritei Gautier. Ulterior, naratorul devine Armand Duval, fostul amant al răposatei, care se prezintă la ușa domnului nostru pentru a încerca să răscumpere volumul. Astfel, ajunge să-i povestească întreaga lor istorie tragică. Avem așadar parte de o narațiune în ramă, naratorul inițial repetând cu fiecare ocazie că cititorul are în față o poveste adevărată, pe care el s-a simțit îndatorat să o scrie pentru că, citez, „povestea Margueritei constituie o excepție; căci dacă ar fi constituit o generalitate, nu ar mai fi meritat s-o scriu.” În paragraful anterior vrea să ne asigure că „nu toate femeile din categoria Margueritei sunt capabile să facă ce a făcut ea”, referindu-se la faptul că aceasta a cunoscut „dragostea adevărată, că a suferit enorm și că a murit din pricina acestei iubiri”. Astfel se poate rezuma pe scurt problema cea mai mare pe care am resimțit-o în paginile acestei cărți de la început și până la final.

Nu există o diferență prea mare între mentalitățile celor doi naratori. Inițial, bărbatul cumpără cartea la licitație pentru că o cunoștea pe Marguerite din vedere și nutrea un sentiment de milă și așa-zisă empatie pentru „condiția ei”, considerând-o totodată, ca orice bărbat, frumoasă și fiind foarte curios să afle mai multe despre viața ei fără a se implica personal însă. Cartea se dovedește a fi un dar făcut ei de către Armand, un roman care se presupune a spune o poveste asemănătoare cu a lor. Prin faptul că știm de la început că tânăra femeie este moartă, „Dama…” mă duce cu gândul la „Invitație la vals” a lui Drumeș, care vorbește totuși despre o poveste de dragoste mai bine închegată decât aici (deși acum încep să am dubii și în privința acelui roman), unde este vorba doar despre proiecțiile personajelor, unul asupra celuilalt. A venit în sfârșit vorba să vă spun la ce mă refer.

De la bun început, Armand se îndrăgostește pe loc de Marguerite și încearcă tot felul de metode pentru a-i intra în atenție. Când reușește în sfârșit să ajungă la ea acasă, împreună cu doi prieteni comuni de-ai lor, găsește momentul oportun de a-și face cunoscute sentimentele față de ea. Deși nu își mai vorbiseră decât o dată, Armand o iubea deja în tăcere de doi ani înainte de a se putea revedea. De notat este faptul că Marguerite suferea de tuberculoză și știa că nu mai are foarte mult de trăit, în special având în vedere stilul ei de viață plin de petreceri și orgii. Marguerite decide să-i dea crezare lui Armand și să-l lase să devină amantul ei, însă îi impune anumite reguli, precum aceea de a nu deveni gelos și a nu o pune să dea explicații. Având în vedere poziția ei, aceea de cunoscută femeie întreținută pe care toți parizienii o doreau, cerințele ei au sens în acest context, însă bineînțeles că Armand nu le poate respecta, în pofida promisiunii sale.

În doar câteva zile, bărbatul reușește să se înnebunească singur și să o judece pe Marguerite în mintea lui în fel și chip. Tot timpul, până când ajunge să o subjuge, o vede drept o victimă, o femeie ce trebuie salvată de propriile sale decizii, de stilul luxos de viață pe care și l-a ales. Argumentul său este tot timpul: „dacă mă iubești și tu, de ce nu renunți la întregul tău stil de viață pentru mine?”. De aici spun că, după ce că Armand este (pentru vremurile noastre) extrem de misogin și trăiește mai mult în capul lui decât în realitate, povestea dintre cei doi nu are cum să fie una de dragoste, din moment ce el vrea să schimbe lucruri fundamentale la Marguerite, lucruri prin care ea se identifică. Răpindu-i ulterior această identitate și arătându-i „iubirea adevărată”, monogamă, se pune problema, în mod logic, dacă Marguerite poate suporta această formă de trăi (având datorii din urmă și alte cheltuieli de susținut, mult prea costisitoare pentru Armand) sau dacă se va întoarce la stilul de viață cu care se obișnuise. A se nota că Marguerite este, de asemenea, foarte tânără, amândoi având puțin peste douăzeci de ani. Cu toate acestea, punctul culminant este unul surprinzător, care schimbă dinamica romanului.

Ce este frapant este că, de fiecare dată când Armand nu obține ce vrea și ce i se pare că merită de la Marguerite, o judecă pentru postura de „târfă”, de femeie ingrată, fără suflet și scrupule, însă de fiecare dată când comportamentul ei se potrivește idealului său de relație, ea este „pură, o ființă virginală”; el își imaginează astfel că este primul și singurul ei bărbat pentru faptul că ea nu i-a iubit pe ceilalți amanți ai săi din trecut. Vorbește mereu în termeni de „a o avea doar pentru el”, „a fi a lui”. Pe de altă parte, vorbește despre onoare și păstrarea numelui familiei sale, care joacă ulterior un rol important în poveste. De la început până la sfârșit, Armand nu poate depăși această limitare în gândire, această viziune îngustă și discriminatorie față de femeile „ușoare”. Ba chiar, la un moment dat, spune despre o alta că ar putea reprezenta pentru un bărbat ceea ce reprezintă Marguerite pentru el, deși o desconsideră pe acea femeie din toate punctele de vedere; din asta înțeleg că i se pare că el este cel care îi oferă valoare Margueritei, că tocmai „iubirea” lui o face să fie dezirabilă într-un fel, că e un accident că s-a îndrăgostit de ea, luându-i astfel orice caracteristică personală și proprie prin care cineva s-ar fi putut îndrăgosti de ea ca om.

De altfel, și mai grav este faptul că identitățile amândurora sunt bazate doar pe rolurile pe care aceștia le joacă unul față de celălalt, prin urmare, cum se poate vorbi despre iubire atunci când cei doi nici măcar nu se cunosc cu adevărat? Aceasta este critica cea mai mare pe care le-o aduc tuturor scrierilor ce aparțin curentului romantic.

Înțeleg perfect că în anul 1848, când a apărut inițial cartea, mesajul transmis avea probabil o tentă pozitivă prin revelarea faptului că „unele prostituate au suflet și sunt capabile de iubire”, însă eu trăiesc în 2020 și o voi judeca după mentalitatea de acum. La începutul ediției pe care am parcurs-o eu este o prefață în care Angelo Mitchievici se întreabă sau ne întreabă cum reușesc anumite cărți (cu precădere cea de față) să dăinuie în timp. Eu cred că am răspunsul sau l-am aflat după terminarea acestei lecturi. În primul rând, cred că toți scriitorii care au scris în secolele din urmă și au rămas astăzi la fel de actuali și plăcut de parcurs sunt cei care trăiau și atunci „ahead of their time„. Sunt în general scriitorii care au uimit publicul și când au publicat inițial și continuă să ne uimească sau să ne facă să-i citim pentru că, având în vedere că operele lor sunt atemporale (neținând profund cont de curentele de atunci, neapărat, sau de alte „reguli de scriere” impuse de vreme), automat și temele pe care le-au abordat sunt dintre cele mai universale. „Dama cu camelii” este o carte scrisă foarte bine, un roman psihologic maiestuos, Dumas-fiul fiind, prin urmare, un scriitor care în continuare poate crea efectul de „wow” din timpul vieții lui. Totuși, consider că avem o nevoie constantă de reactualizare a culturii noastre și a idealurilor pe care ni le creăm prin intermediul artei.

Și în ziua de astăzi „sex workers” sunt persoane foarte controversate, iar în discuție apar adeseori termeni precum „moralitate” sau „păcat”. Tocmai pentru că am evoluat, consider că nu mai este cazul să dăm crezare unei gândiri care le dezumanizează pe aceste persoane. Dacă cineva alege să își trăiască viața prin „dezmăț”, întocmai ca domnișoara Gautier, poate să facă acest lucru fără să fie judecat sau marginalizat de oamenii care aleg un stil diferit de a trăi. Nu trebuie să fie deloc ceva surprinzător faptul că prostituatele pot simți iubire, pentru că prostituatele sunt oameni. Probabil că romanul a fost foarte îndrăzneț pentru vremea lui, însă faptul că naratorul continuă să se disculpe până la sfârșit îmi lasă totuși un gust amar. Chiar dacă Armand și-a regretat în cele din urmă comportamentul, concluzia sa a rămas una la nivel particular, față de Marguerite, și nu cu privire la toate femeile „din categoria ei”.

Îmi vin mereu în minte spusele lui Stephen King: „finalul unei cărți trebuie să ne aducă o concluzie despre lume, nu despre poveste”. „Dama…” este o carte care m-a tulburat profund, foarte grăitoare pentru secolul în care a fost scrisă, dar pe care trebuie să avem grijă să nu o internalizăm, să nu idealizăm sub nicio formă relația dintre Armand și Marguerite ca fiind ceva de dorit, fiindcă ea se bazează pe prejudecăți și temeri. Singurul motiv pentru care această tânără atât de sigură pe ea îi acceptă dragostea lui Armand, care ulterior îi aduce sfârșitul mai repede decât era cazul, e faptul că el i-a arătat „basic human kindness„, iar ea, fiind neobișuită cu astfel de gesturi, cade în plasa unei viziuni romantice asupra vieții care o face să-și urască propriul trecut, negându-și astfel o mare parte din existență și identitate. Haideți să nu perpetuăm această formă de legătură.

Aceasta nu este o poveste de dragoste, iar singurul motiv pentru care o să-i acord un rating mediu este stilul de scriere; sunt complet dezgustată de conținut, de tot ce înseamnă Armand Duval și, prin asociere, cel mai probabil, de viziunea lui Dumas-fiul asupra femeilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.