De mult timp n-am mai fost atât de dezamăgită de o carte. Dacă acesta ar fi fost primul titlu de la Nothomb pe care l-aș fi citit, cu siguranță n-aș fi încercat niciuna dintre celelalte cărți ale ei.
Am fost suspicioasă încă de când am văzut cât de scurt este acest roman, despre care nu știam nimic în prealabil. Am ajuns repede la concluzia că nici măcar n-ar fi trebuit să fie un roman, ci, cel mult, o nuvelă inclusă într-o serie de povestiri sau ceva de genul. Nu avem narațiune sau descriere, doar un dialog între două personaje. Unul dintre ei, cel vizat, este un om de afaceri aflat în aeroport, așteptându-și avionul care avea întârziere. Celălalt personaj este un bărbat care îl agasează și de care nu poate scăpa până ce nu ascultă tot ce are de zis; cel din urmă povestește despre crimele din trecutul său. Dialogul lor (scris cu font foarte mare în ediția mea) din cele 129 de pagini poate părea unul intrigant la început, însă apoi devine extrem de previzibil și scârbos de clișeic.
Deși știam dinainte despre Nothomb că are o ușoară înclinație spre a folosi elemente de șoc menite să ne surprindă, combinând filosofia și psihologia pentru a-și întări punctele de vedere, nu mă așteptam să fi publicat vreodată o lucrare atât de evident forțată, fără pic de suflet în ea, fără construcție literară, nimic. Nu vreau să cred că este un autor care din greșeală a reușit să scrie 2-3 cărți bune, însă trebuie să recunosc că nu e prima dată când îmi înșală așteptările. Consider că volumul de față este o completă pierdere de timp; am decis să duc lectura până la capăt fiindcă era vorba de un număr mic de pagini, nu aveam altă carte de citit la mine și mai nutream totuși o speranță cât de mică de la autoare. Poate pentru un copil care abia descoperă literatura și nu are prea mult experiență în spate, această carte ar putea părea interesantă și inovatoare, deschizătoare de drumuri, însă eu știu că potențialul lui Nothomb este cu totul altul și nu se rezumă doar la dialog.
Desigur că voi porni cu prejudecăți din ce în ce mai mari în lecturarea celorlalte romane ale sale. Sper totuși ca acest dezastru să rămână un caz izolat.
2 gânduri despre „Cosmetica dușmanului, recenzie”