Când Dumnezeu era iepure, recenzie

Avem în față o capodoperă literară – sau așa ar arăta una în ochii mei. Când Dumnezeu era iepure e o carte ce are tentă de autobiografie, însă nu am găsit nicio informație în acest sens. Faptul că narațiunea este făcută la persoana I face experiența lecturii cu atât mai personală, mai pregnantă, mai de neuitat.

Romanul este împărțit în două: copilăria (începând cu anul 1968) și viața de adult (începând cu anul 1995) a lui Elly și a fratelui său, Joe. Povestea este una extrem de complexă, după cum vă puteți da seama, iar înspre final ia niște întorsături neașteptat de tragice și zdrobitoare. Trebuie să recunosc că prima parte a fost preferata mea, deoarece totul era pus în scenă prin ochii unei fetițe de opt ani, fascinată de tot ce i se întâmplă și de lumea din jur. Ea și fratele ei mai mare fac parte dintr-o familie normală, care se îmbogățește subit și se mută în Trehaven, UK, la o casă în mijlocul naturii, suficient de spațioasă cât să devină ulterior o pensiune. Aici trebuie să recunosc că mi-a venit în minte serialul „Gilmore Girls„, întrucât tipul de univers conturat în carte se aseamănă puțin cu atmosfera din serial. Două alte personaje extrem de importante pentru poveste sunt Jenny Penny, prietena cea mai bună a lui Elly și Charlie, primul și singurul iubit al lui Joe, care se afla la vârsta adolescenței. Desigur că legăturile se pierd atunci când cei doi frați se mută împreună cu părinții lor, iar în poveste intervin mai profund Nancy, mătușa lor din partea tatălui, și Arthur și Ginger, un cuplu vesel care ajunge să locuiască cu familia Maud. Romanul este unul atât psihologic, cât și de acțiune, cuprizând în sine descrieri extraordinare ale naturii din Trehaven, cât și evenimente traumatizante pentru protagonistă și nu numai. Putem efectiv să observăm viața unui om deosebit în paginile acestei cărți și spun „deosebit” fiindcă o grămadă de lucruri semi-magice și ieșite din comun, dar pline de semnificații, i se întâmplă în cei aproape treizeci de ani de viață. Ce e și mai fascinant, zic eu, e faptul că sunt sigură că viața oricărui om poartă în sine același strat magic și înșiruiri de întâmplări ce au loc la momente diferite în timp, care totuși creează împreună o poveste la fel de incredibilă ca cea de față; ține doar de fiecare dintre noi să observăm ițele subțiri care ne leagă copilăria de viața de adult, fricile și trăsăturile de personalitate, întâmplările care ne ghidează pașii și deciziile pentru tot restul vieții și așa mai departe.

Mi-a luat ceva timp să citesc cartea, ce-i drept, datorită conținutului foarte stufos, însă tocmai pentru că i-am acordat atâta timp pot spune că am trăit cu adevărat această poveste pe propria piele, iar „Când Dumnezeu era iepure” va rămâne printre cărțile puternic întipărite în mintea mea mult timp de aici înainte. O recomand cu căldură, fiindcă este o călătorie ce trebuie trăită pe propria piele, supusă propriei analize interioare, însă garantez că puține povești mai sunt scrise la fel de clar, frumos și într-un spirit de minte liberă. Nu există limite când vine vorba de viața lui Elly și nu există anticipări, căci curbele destinului său sunt de fiecare dată imprevizibile. Vă pot spune doar că aura de bunătate ce plutește deasupra tuturor personajelor din această carte face de așa natură încât totul să se sfârșească bine, chiar și atunci când nu mai pare a fi cale de așa ceva. Sau poate că acest lucru se întâmplă tocmai datorită perspectivei pozitive pe care o au asupra vieții cei din familia Maud și apropiații lor, însă cert este că acest roman m-a lăsat plină de inspirație și admirație pentru debutul scriitoarei Sarah Winman. Nu știu dacă a mai publicat și altceva sau dacă un alt roman sub aceeași tutelă ar mai putea fi la fel de bun, fiindcă cel de față m-a lăsat cu un sentiment rar întâlnit în urma unei lecturi (asemănător cu cel de după ce am citit „Incredibila carte de hipnotism a lui Molly Moon„), acela de a fi descoperit „a one time wonder”, ceva sacru, secret, binecuvântat de divinitate și tocmai din acest motiv, din frica de a nu distruge magia regăsită printre aceste pagini, n-aș vrea cu tot dinadinsul să citesc și alte scrieri de-ale autoarei.

În orice caz, Dumnezeu chiar a fost un iepure pentru Elly la un moment dat, iar dragostea, dar și decepțiile care-i colorează viața sunt minunat expuse printr-un glas puternic, sincer și neînfricat, făcând ca acest roman să fie un tot unitar perfect conturat, care ar putea satisface, zic eu, orice fel de gusturi literare, oricât de pretențioase ar fi. Singurul motiv pentru care această carte nu are un rating maxim din partea mea e propria mea pretenție literară și psihologică la un ceva „nebunesc”, care „să-mi zboare mințile”, pe când romanul de față a fost cât se poate de familiar (deci în zona mea de comfort), de gentil cu cititorul, de natural în toată emisia sa. Rămâne în sufletul meu ca un ideal artistic pe veci. Așa ar trebui spuse toate poveștile bune din lumea asta, în opinia mea.