Decorațiuni ideale pentru toamnă

Am stat să fac cercetări pe internet și mi-am imaginat cum mi-ar plăcea mie cel mai tare să citesc o carte, în ce fel ar trebui să arate apartamentul meu în această toamnă pentru a mă simți în asentiment cu anotimpul meu preferat. Am intrat pe Favi, unul din site-urile mele preferate de mobilier, și am regăsit trei piese cheie pe care mi le-aș dori cât de curând în locuință.

În primul rând, aș avea nevoie de o canapea nouă, mai spațioasă, unde să mă pot întinde liniștită atunci când savurez și o ceașcă de ceai fierbinte. O canapea extensibilă mi se pare ideală pentru apartamentele mici, iar ca design, prefer culorile închise la mobilier. Mai apoi, am descoperit un minunat tablou care mă duce cu gândul la Halloween, cea mai importantă sărbătoare din această lună, din punctul meu de vedere. Deși nu este cu adevărat o sărbătoare, precum Crăciunul sau Paștele, Halloween-ul este categoric una dintre zilele (sau nopțile?) mele preferate din perioada anului, iar tabloul pe care l-am ales se încadrează perfect în această categorie. Nu în ultimul rând, îmi plac foarte mult florile, însă mi-e teamă că nu am suficient timp și răbdare să le îngrijesc, așa că am optat pentru o plantă decorativă care să dea măcar impresia unui spațiu deschis, primitor și confortabil.

Cam acestea ar fi alegerile mele în ceea ce privește mobilierul și decorațiunile ideale pentru această toamnă. Voi ce v-ați dori nou în apartament?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.