Cristina Boncea

De-a lungul timpului am tot văzut numele lui Onfray circluând pe internet, pe diverse librării online și în anticariate, însă doar din accident am cules acum câteva zile o carte de-a lui de pe un raft, iar acum pot spune că am mai descoperit o carte revoluționară pentru colecția mea imaginară de astfel de volume.

Pentru cine nu știe, urmează să trec în anul III la Facultatea de Filosofie, însă interesul meu pentru acest domeniu a scăzut considerabil în ultimul an din cauza materiei (repetitive) studiate în cadrul seminarelor. Onfray, cu acest mic și compact manifest al său, a venit și mi-a dovedit că există filosofia și așa cum mi-o doream eu, nu doar „clasică, plictisitoare și inutilă”, cum ajunsesem să consider textele studiate la facultate. Am împărtășit 99% din opiniile exprimate de autor în acest volum și m-am bucurat enorm cu fiecare capitol terminat (sunt 6 la număr, toate privind aplicarea principiului hedonist în: psihologie, etică, estetică, erotică, bioetică și politică, plus o introducere la început), căci mi-am regăsit pasiunea pentru astfel de lucrări. Mi-am luat notițe cum nu am mai făcut-o pe vreo altă carte vreodată și urmează să împărtășesc cu voi câteva dintre gândurile mele vizavi de Onfray.

În primul rând, aflăm despre autor că este ateu, însă, în mod surprinzător, împărtășesc cu el toate celelalte opinii despre religie; pe parcursul tuturor capitolelor aproape, Onfray critică influența creștinismului asupra marilor gânditori și a societății în general, exprimându-și foarte clar opiniile în toate domeniile abordate. Vorbește despre psihanaliză ca motor pentru a analiza orice fapt exterior și interior, pornind de la personajul biblic Pavel, până la psihanaliza marilor filosofi, susținând că trebuie mai întâi să le observăm viața dinafara textelor pentru a-i putea înțelege cu adevărat ca gânditori. Vorbește despre astrofizică și alte instrumente moderne pentru înțelegerea mersului lumii, îl aduce adesea în discuție pe Nietzsche și sintagma sa, „amor fati„, care este exact expresia pe care o căutam pentru a-mi descrie propria raportare la viață.

Desigur, stilul este unul destul de academic ca exprimare, nu este pentru cei neinițiați, ci cei deja cât de cât familiarizați cu termeni precum „catharsis” sau filosofia platoniciană, în mare parte. Cel mai profund m-a amuzat capitolul despre psihologie, unde Onfray îl demască pe Freud, care și-ar fi asumat pe nedrept întemeierea psihanalizei și și-ar fi proiectat propriul inconștient în teoria sa asupra complexului Oedip, subiect care mereu mi s-a părut problematic în psihanaliză (fiind mai degrabă adepta lui Jung). Cel mai frumos lucru la modul cum a fost editată această carte este că ideile principale sunt deja extrase și evidențiate sub formă de citate în capitole, așa că cine vrea să arunce o privire fugară printre paginile cărții pentru a-și da seama dacă ar putea rezona cu autorul, poate face acest lucru cu ușurință. Multe dintre citate au reverberat puternic în mine și mi-au dat acel sentiment pe care cred că-l căutăm cu toții atunci când citim ceva: sentimentul că nu suntem singurii care au gândit sau au simțit anumite lucruri.

Hedonismul lui Onfray este un concept realist și adaptat la viața din zilele noastre. Principiul bine-cunoscut pe care-l are la bază este înmulțirea fericirii și evitarea durerii; deși cu ultima parte încă sunt într-un stadiu conflictual pe plan intern, Onfray a venit cu niște argumente (a)teologice foarte punctuale pentru care folosirea durerii ca laitmotiv în creștinism și cale spre mântuire este de fapt ceva asemănător thanatos-ului, mai degrabă, iar teoria lui exact împotriva instictului de moarte vrea să lupte. De aceea este atât de asemănător cu Nietzsche. Onfray vine cu niște soluții foarte practice în domeniul eticii, eroticii și politicii, întrucât întreaga sa teorie se bazează pe practică. Nu găsesc suficiente cuvinte pentru această recenzie precară pentru a reda complexitatea și dimensiunea filosofică captate de autor în acest scurt manifest, însă pot să vă spun că eu am rămas puternic impactată de tot ce am citit și că aș putea să scriu un întreg eseu (filosofic?) pe marginea ideilor expuse de Onfray în această carte.

Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că eu și filosoful francez împărțim aceeași zi de naștere. Prin urmare, rămâne să continui să-i studiez munca, rămânând unul dintre puținii filosofi care au reușit cu adevărat să miște ceva în mine până în prezent. Recomand cartea celor cu noțiuni de bază despre filosofie și psihanaliză, dar în special celor care, la fel ca mine, caută o ieșire din cercul vicios format de filosofii criptici și plini de teorii inaplicabile din ultimele secole.