Recomandări de cărți pentru copii!

Deși acum ceva vreme mi-am exprimat indignarea în ceea ce privește „targeting-ul” literar, căci nu consider că există cărți care ar trebui neapărat „interzise” la o anumită vârstă sau, din contra, care sunt prea „imature” pentru vârsta cititorului, totuși, am la rândul meu o scurtă listă cu câteva titluri care mie una mi-au produs un zâmbet atunci când eram copil. Dacă ar fi să le clasez într-o categorie, aș spune că titlurile următoare sunt cumva scrise pentru un public între 8-13 ani.

  1. Trilogia Școala Fricoșilor

Cred că am recomandat destul de des aceste cărți în trecut, însă merită cu adevărat o mențiune în cadrul acestui articol. Gitty Daneshvari m-a încântat cu umorul ei puțin întunecat și așteptam cu sufletul la gură să citesc următorul volum pentru a vedea ce se întâmplă cu personajele principale atât de diversificate. Când a apărut un al patrulea copil în acest mix, o fetiță ce avea un animal de casă la fel de enervant ca ea, am suferit câteva momente de frustrare, însă recomand în continuare această trilogie copiilor care vor să se delecteze și să afle câteva informații noi despre fobii.

2. Moștenirea ucigașă 

Am aflat de curând că această carte a primit o continuare aproape 10 ani mai târziu de la autor, Gareth P. Jones, însă primul volum se găsește de ceva vreme pe rafturile librăriilor noastre. Țin minte că am recitit cartea de două ori și că mi-a plăcut foarte mult, de la copertă până la deznodământ. Personajele principale sunt doi copii gemeni, un băiat și o fată, care trebuie să se descurce cu moștenirea ce le-a fost lăsată. Nici de aici nu lipsește umorul întunecat al autorului, astfel încât această recomandare merge din tot sufletul înspre copiii care s-au născut cu o doză mai mare de cinism în ei, la fel ca mine.

3. Seria Stăpânul viselor

Doar două dintre cele patru volume au fost publicate la noi dacă țin bine minte, însă Theresa Breslin a oferit niște aventuri pe cinste, cu teme foarte interesante în cărțile ei. Privind în urmă, aceasta este o serie destul de asemănătoare cu Percy Jackson; stilul este unul alert, iar nivelul de „educativitate” la fel de crescut. Îmi vine să spun că aceste cărți s-ar potrivi iubitorilor desenului animat Tutenstein, dar, din păcate, nu se mai difuzează la televizor.

4. Cartea neagră a secretelor

Din păcate, și aceastră tetralogie scrisă de F. E. Higgings este tradusă doar pe jumătate la noi în țară, însă am fost fascinată de câte lucruri întunecate pot exista într-o carte pentru copii când le-am citit. Cele două volume sunt un fel de cărți polițiste, pline de mistere magice. Au în centru vrăjitori și monștri, însă stilul este unul cu totul original și complex. Recomand celor care nu se sperie ușor!

5. Araminta Nălucilă

Seria scrisă de Angie Sage conține vreo șapte volume, dintre care cred că doar primele patru au fost traduse la noi. Privind în urmă, realizez că nu am citit atât de multe cărți petru copii pe cât am citit romane YA de proastă factură, însă cărțile acestea mi-au rămas în minte fiindcă aveau inclusiv ilustrații foarte simpatice și aventuri foarte haioase ce o au în centru pe fetița care dă și numele seriei. Umor întunecat: bifat!

Cam acestea ar fi recomandările mele din propriile-mi lecturi pentru copii. Probabil că nu mai sunt atât de populare în zilele de astăzi, însă lucrurile cu adevărat bune dăinuie în timp. Mă amuz remarcând că gusturile mele literare încă de pe atunci se îndreptau în direcția „lucrurilor întunecate” și cât mai scandaloase. Sunt convinsă că există copii în zilele de astăzi cu un și mai mare spirit neconvențional, gata să pună mâna pe astfel de lecturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.