În slideshow-ul de mai sus se află toate cele 385 de cărți citite de mine până în prezent, începând cu seria W.I.T.C.H și încheind cu ultimele romane grafice parcurse recent. De-a lungul anilor, am încercat să fiu cât mai concisă cu ce am citit, astfel încât romanele doar pe jumătate începute nu și-au găsit locul aici, deși ar fi și acelea câteva la număr. Goodreads nu-mi permite să vizualizez statisticile pe întreaga perioadă, însă cam așa arată progresul meu literar în fiecare an: în jur de 10 cărți citite până în anul 2009, 15 cărți citite în anul 2010, din care majoritatea scrise de Richelle Mead, 34 cărți în 2011, de asemenea preponderent aparținând genului YA, 52 cărți în anul 2012 (cel mai bun an al meu în materie de cărți citite), de asemenea constând în cărți YA în cea mai mare parte, 34 cărți în anul 2013, din genuri ceva mai diversificate, 42 cărți în anul 2014, preponderent romane contemporane, 50 cărți în anul 2015, multe dintre ele foarte populare în acel an, tot 50 de cărți în anul 2016, deja constând în cărți puțin mai „obscure”, 40 cărți în anul 2017, anul în care am descoperit cărțile de poezie, 26 de cărți în anul 2018, majoritatea non-fictive și numai 9 cărți în anul curent, multe fiind romane grafice. Cu toate acestea, nu numerele îl fac pe cititor, așa că voiam să arunc o privire în urmă și să aduc câteva observații la propriile mele gusturi și obiceiuri literare. Urmează să-mi eliberez rafturile de în jur de o sută de cărți dintre cele 500+ din biblioteca mea, iar cu această ocazie voiam să(-mi) clarific drumul parcurs până aici. Voi încerca să scot în evidență cărțile care au avut cel mai mare impact asupra mea de-a lungul vremii, fără să fie neapărat favoritele mele.
I. PRIMA ETAPĂ: TRENDURILE
Astfel, dacă primele 10-20 de cărți citite de mine la început erau alese în mod aleatoriu de la bibliotecă sau de pe rafturile cu cărți populare pentru copii de la librărie, următoarele au fost influențate de blogurile de cărți pe care le-am descoperit. Se poate spune așadar că am fost influențată și prinsă în trendurile de pe internet de la vremea aceea, constând în mare parte în titluri YA de la Leda. Puține serii mi-au rămas totuși în suflet, precum Academia Vampirilor și Vampirii din Morganville, serie pe care am continuat să o citesc până de curând, când am decis că totuși nu mai am spațiul mintal pentru a citi serii de cărți. O serie de cărți pentru copii care totuși mi-a înfrumusețat perioada adolescenței a fost Jurnalul unui puști, după care s-au făcut și filmele cu același nume, pe care le ador. Îmi amintesc cum așteptam cu nerăbdare să apară continuările seriilor pe care le îndrăgeam, însă au trecut anii, iar interesul meu pentru ele a dispărut complet până când în sfârșit au fost publicate volumele finale. Prin urmare, o primă etapă din viața mea de cititor a inclus aceste lecturi pe care toată lumea le citea, pe lângă altele mai puțin cunoscute, cărți pentru copii, și un număr extrem de redus de romane care cu adevărat ar trebui citite pe parcursul unei vieți precum Litera stacojie și Cititorul. Terry Pratchett a fost de asemenea printre autorii mei favoriți la un moment dat, însă talentul său uluitor se întinde pe parcursul multor serii și mini-serii pe care acum nu mai am timpul și disponibilitatea necesare să le citesc. Am decis de la o vârstă fragedă că Paulo Coelho nu este un autor potrivit pentru mine, pe ale cărui cărți pusesem mâna tot pentru că erau populare în acea perioadă, iar una din cărțile ce a rămas ca un fel de simbol pentru adevăratele mele preferințe literare, din subconștient, a fost „În jocul celor mari” de Sophie Dahl, roman ce are în centru o poveste mult mai „matură”, ce explorează psihicul uman; o altă carte pe care am citit-o precoce a fost „Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani„, după care am urmărit și filmul câțiva ani mai târziu. Cred că cea de-a doua etapă a fost marcată de descoperirea autorilor români contemporani.
II. A DOUA ETAPĂ: REALISMUL PSIHOLOGIC
Crescând inclusiv în vârstă, am căutat teme puțin mai pentru adulți în cărțile pe care le citeam, cât și o abordare mai originală din partea autorilor, căci mă săturasem să găsesc aceleași tipuri de povești în cărțile YA pe care le tot strângeam. Am citit câteva dintre cărțile ce stăteau la baza serialului True Blood, pe care-l urmăream cu plăcere seara pe HBO, de exemplu. Două dintre cărțile Angelei Carter publicate la noi, care de asemenea m-au impresionat pe atunci. Trilogia Jocurile Foamei, despre care încă am credința că se diferențiază de orice altă trilogie YA scrisă în perioada aceea. Am citit cărți scrise de autori români precum Mihail Drumeș, Rodica Ojog-Brașoveanu, Petru Popescu, Renata Carageani și Cecilia Ștefănescu, lucru care era o premieră pentru mine, fiindcă nu eram deloc interesată de autori români până în acel punct (din cauza programei școlare traumatizante, precum mulți alți elevi). Începusem să-mi dezvolt gusturile literare în mai multe direcții, cât mai diferite, fiindcă voiam să încep să mă definesc cu adevărat ca cititor, să am preferințe cât mai detaliate, să nu mai citesc tot ce recomandă oamenii pe internet. Nu e nimic în neregulă cu asta la început, însă deja când am împlinit treisprezece ani am gândit ceva similar cu „no more bullshit!”. Oricum, ce citeam eu împrumutat de la bibliotecă cu mult înainte de toate astea erau cărți despre care niciun cunoscut nu vorbea, iar nici până în prezent n-am prea auzit să se fi discutat despre ele în comunitățile online de cititori. Ce vreau să spun cu asta e faptul că instinctele noastre naturale și facultățile de gust zac oricum în noi de la vârste fragede și e nevoie doar de explorare și conștientizare pentru a ajunge să le exteriorizăm corespunzător. În orice caz, ce citeam în a doua mea perioadă de cititor era un mix între cărți populare (precum Cincizeci de umbre ale lui Grey sau Harry Potter), romane clasice (-moderne?) (Lolita, De veghe în lanul de secară, Procesul, Foamea, 1984) și romane undeva între, destul de cunoscute, dar mai degrabă psihologice, fără să aibă neapărat un element șocant care să le facă scandaloase și hyper-cunoscute. Printre cele care mi-au rămas în minte se numără Culoarea sentimentelor, romanele scandinave polițiste publicate de editura Trei, romane din colecția Raftul Denisei de la Humanitas, Cutia cu fantome de Joe Hill sau cărțile scrise de Dan Lungu. Căutam romane cu teme cât mai realiste, cât mai departe de genul Fantasy și îmi doream să mă simt pierdută printre rânduri după fiecare pagină, absorbind noi „informații”, noi posibilități ale exploatării imaginației. În aceeași perioadă am publicat la rândul meu. Cred că această perioadă este încheiată de decizia de a nu mai face compromisuri în ceea ce privește literatura, căci într-adevăr încă mai citeam cărți precum cele scrise de John Green doar cu motivul de a avea argumente împotriva lor (și am găsit suficiente). La scurt timp după, câteva romane clasice mai târziu (Portretul lui Dorian Gray, Ultima noapte de dragoste…, Dracula) și alte câteva romane „must-read” precum Pădurea norvegiană, În jurul lumii în 80 de zile și Jurnalul lui Jules Renard (pe asta o adaug eu însămi pe listă!) am ajuns să am câțiva autori favoriți, cu tot cu lucrările lor de bază, care încă mai rămân valabili pentru mine astăzi. Aceștia sunt Chuck Palahniuk, Vladimir Sorokin, Julian Barnes (*trebuie explorat mai profund), Mircea Eliade, Radu Găvan, Amelie Nothomb și, nu-n ultimul rând, Anais Nin. L-am descoperit de asemenea și pe Roberto Bolano, dar n-am citit decât un singur volum până acum de la el. În orice caz, mi-am găsit „material de lucru”, să spun așa, astfel încât pășesc în cea de-a treia etapă cu mult mai multă siguranță decât am făcut-o înainte. Totuși, să păstrăm ce e mai bun pentru final.
III. A TREIA ETAPĂ: „NO MORE MERCY FOR THE RETARDED.”*
*citat din C. Nemerovschi
Dacă până nu de mult fugeam de genul Fantasy fiindcă mă săturasem să citesc iar și iar același tip de poveste, se pare că „I’ve come full circle” cum zic americanii, fiindcă după ce am citit Substanța M de la Phillip K. Dick mi s-a deschis foarte larg apetitul pentru literatura SF. Deși nu am menționat acest lucru, în ultimii doi ani am citit și destul de multe lucrări non-fictive, (auto)biografii sau capitole filosofice întregi (de ex., prima parte din Așa grăit-a Zarathustra), astfel încât mi s-a cam luat de „secături”, în sensul că se simte o lipsă profundă de viață, fantezie, etc. din lecturile mele. Am fost de asemenea dezamăgită în acest an de Suferințele tânărului Werther, astfel că, cel mai probabil, relația mea cu lucrările arhicunoscute ale marilor autori ai lumii va fi mereu una precară, căci prea puține dintre cele citite până-n prezent mi-au fost pe plac și nu le-am simțit ca pe o pierdere de timp. Anul acesta am citit și Marele Gatsby, care, deși nu mi-a plăcut în mod special, totuși nu mi-a ocupat timpul degeaba, fiindcă îmi place acum că pot înțelege referințele de acest gen. Am mai vorbit despre lucrurile acestea, e vremea să vorbesc și despre cele care-mi plac și ce face această etapă diferită de celelalte două. E drept, n-am mai citit ca înainte, însă îmi propun să schimb acest lucru prin reorganizarea bibliotecii mele. Am prea multe titluri care ma bagă în confuzie, pe care le-am ales personal de-a lungul anilor, dar pe care știu că nu voi mai ajunge să le citesc din diverse motive. Tocmai faptul că sunt atât de multe îmi îngreunează alegerile literare când trebuie să încep o carte nouă, așa că, pentru a-mi continua parcursul literar, trebuie să fac ordine printre rafturi. Veți afla foarte curând care sunt mai exact titlurile de care vreau să scap. În orice caz, acum știu exact în ce autori am încredere (sau pe care vreau să-i testez în continuare, cu toată răspunderea), din motive foarte fondate, și exact ce gen de cărți voi mai achiziționa pe viitor. Seriile lungi de cărți (poate înafară de Dune?) vor fi cu totul excluse din lista mea, cât și cărțile scrise pe teme puerile, superficiale, pe care le ginești de la o poștă fiindcă sunt ultrapromovate peste tot și au de obicei în vedere relațiile amoroase dintr-un bărbat și o femeie. După cum îmi doream de când eram mică, voi alege cărți intrigante și profunde, deși acest lucru sună ca un clișeu. Nu pot defini exact modul în care le aleg, care sunt de fapt criteriile mele interioare când fac acest pas, însă gusturile mele reies din achizițiile pe care le prezint pe internet. „I have no time for things that have no soul”, după cum spune un citat celebru, iar asta a fost una din greșelile din trecut pe care voi învăța să nu le mai fac. Am citit multe cărți care au ajutat doar la formarea grămezii de „așa nu”. Vreau ca pe viitor să citesc carte uluitoare după carte uluitoare, iar pentru asta (și pentru a evita un reading-slump), trebuie să fiu foarte atentă la fiecare pas. Voi veți fi primii care vor afla despre aceste schimbări din lecturile mele. Nu spun că niciodată nu voi mai citi trilogii scurte și „catchy” de la Editura Trei (precum trilogia Half Life sau Albă-ca-zăpada); spun doar că voi încerca să elimin pe cât posibil riscul ca atunci când deschid o carte și citesc 50 de bani să mă satur de ea, să o închid și să-mi pun întrebarea dacă într-adevăr merită să mai citești cărți în ziua de azi.
Cam acestea sunt gândurile mele vizavi de ce citesc și voi citi pe viitor. Sunt convinsă că mulți alți cititori au avut un parcurs asemănător înspre descoperirea adevăratelor lor plăceri literare și mi-ar plăcea să aud mai des astfel de povești pe blogosferă. De asemenea, e lesne de observat cum pe măsură ce înaintezi în vârstă, realizezi cât de importantă e conservarea timpului și energiei de care dispui, așa că recomand tuturor să profite de ele la maxim.
Cristina Boncea 
Lasă un răspuns