Suferințele tânărului Werther, recenzie

img_7853

Prima oară când am auzit de acest scurt roman a fost în serialul Gossip Girl, unde unul dintre protagoniști se regăsea foarte bine în situația lui Werther din volumul de față. Deși am pornit cu mari așteptări la drum, iar primele pagini, recunosc, chiar m-au impresionat și m-au făcut să simt că am avut dreptate să-l consider pe Goethe unul dintre cei „care au făcut ce trebuie din literatură” (în umila mea opinie), pe la jumătatea poveștii interesul meu a scăzut dramatic, fapt pentru care mi-a și luat aproape două luni să parcurg cele 130 de pagini.

Povestea este una simplă și deloc nemaiîntâlnită. Werther se îndrăgostește de Lotte, o tânără femeie măritată pe care acesta o cunoaște când se mută într-un nou sat. Fugind de o altă poveste dramatică de iubire din trecutul său, Werther își găsește aici liniștea, pictează, se bucură de natură și de oamenii calzi pe care-i întâlnește. Romanul (sau nuvela?) este scris sub formă de scrisori, pe care Werther i le adresează unui prieten. Aflăm, așadar, din propria sa perspectivă întreaga narațiune; mai la final, avem parte de niște „note editoriale”, ca și când totul este real, iar Werther a lăsat în urma sa niște scrisori incomplete. Fiind o scriere psihologică, nu faptele în sine contează, ci procesele psihice prin care trece protagonistul. De la tânărul fermecat de noua viață pe care și-a creat-o, petrecându-și tot timpul cu noua sa amică, dar și iubire secretă, Lotte, putem observa tranziția sa înspre un om chinuit de soartă, care nu mai poate găsi frumosul în lucrurile care la început îi creau bucurie. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este cumva evident încă de la început, căci Lotte nu putea fi decât o femeie cu un puternic simț moral, responsabilă și loială față de familia sa. Cu toate acestea, ca în marile drame, povestea lor de amor are loc în subtext, foarte subtil, la început, după care însă Werther se hotărăște să plece o vreme de lângă ea. Acesta ar fi într-un fel apogeul puterilor sale, decizia de a încerca să-i facă un bine propriului său suflet și să-și curme suferința. După ce se reîntoarce la „iubita” sa, lucrurile alunecă rapid la vale, din moment ce Werther este deja îngreunat de toate sentimentele pe care i le purta acesteia.

Nu narațiunea în sine a fost cea care m-a dezamăgit, chiar dacă în zilele noastre critica evidentă a fi cea privitoare la lipsa originalității autorului, ci perspectiva care este lineară, care nu denotă nicio evoluție în fluxul continuu de emoții al protagonistului. Aveam așteptarea ca geniul lui Goethe din Faust (pe care încă nu l-am citit) să se manifeste și aici, să mă ridice pe sus și să mă lase năucită și încântată în același timp la aflarea deznodământului. Mai mult decât atât, deși pot aprecia repetitivitatea ca emblemă a suferinței constante, chiar cuvintele și spiralele emoționale în cadrul cărora se învârte Werther sunt mereu aceleași. Universul său este îngust și se îngustează și mai tare pe măsură ce-și spune că nu mai are nicio altă alegere de făcut.

Cred că cea mai frustrantă mi s-a părut obsesia lui pentru a schimba realitatea exterioară, fără a încerca să miște ceva în sine însuși.

Werther se agață cu atâta disperare de povestea sa mai degrabă întreținută de fantezie cu Lotte, încât se ignoră pe sine, cel ce părea un om foarte complex la început. Acesta se lasă absorbit de dragostea care îl ia pe sus dintr-o dată și în niciun moment al poveștii sale nu se oprește să se îndoiească de motivele care-l îndeamnă să se lipsească de rațiune și doar să-și urmărească sentimentele distructive până la capăt. Acest tip de purtare mă dezamăgește și în viața reală când vine vorba de oameni, deci, personal, nu aș putea aprecia un asemenea demers literar nici chiar venit din partea Marelui Goethe. Acestea fiind spuse, mă bucur totuși că am reușit să duc la bun sfârșit prima lectură din textele autorului german, însă nu cred că mă voi încumeta să mai citesc și altceva înafară de Faust, căci stilul său este ușor greoi și anevoios, iar obsesiile sale nu par să se potrivească propriilor mele dileme filosofice sau morale.

2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.