O carte ce ar avea de fapt 2,5/5 puncte, cel de-al doilea volum citit de la Henry Miller.
“Un diavol în paradis” este o carte non-fictivă, dar asta nu o face mai puțin poetică, în stilul deja tipic pentru mine al lui Miller. Este un volum scurt, de nici două sute de pagini, în care se vorbește aproape non-stop despre Moricand Conrad, un astrolog nu foarte cunoscut, care apare în viața autorului datorită lui Anais Nin. Cei doi se întâlnesc în Paris, pe vremea când Miller încă locuia acolo, și reiau legătura câțiva ani mai târziu, când Moricand îi cere ajutorul. Astfel, autorul face rost de banii necesari pentru a-l aduce din Elveția în America, la Big Sur, Moricand urmând să locuiască împreună cu el, soția sa și fiica lor. Am citit deja niște informații suplimentare chiar dinainte de terminarea lecturii și am dat peste acest articol în care ne este spus că felul în care l-a portretizat (mai degrabă, demonizat) Miller pe Moricand este unul nu tocmai în concordanță cu realitatea, însă realitatea în acest caz este destul de arbitrară.
Mi-a luat vreo trei luni să termin de citit acest scurt volum tocmai fiindcă mi s-a părut greoi de parcurs, cumva static, căci lucrurile nu evoluau decât lent la început în ceea ce privește relația dintre cei doi și traiul lor împreună. Moricand, fiind astrolog, vorbea deseori despre zodia Capricornului, în care amândoi bărbații erau născuți, dar în decade diferite. El este portretizat ca fiind ursuz, “moartea în persoană”, un burghez rătăcit (căci își pierduse marea avere înainte de a-l cunoaște pe Miller), plin de ifose, cu aere de superioritate – pe scurt, un personaj extrem de dificil, cu care nimeni nu se putea înțelege. Cu toate acestea, deși de la bun început Miller observă aceste sinistre trăsături de caracter, autorul-narator decide să-l ajute cu tot ce poate, ba chiar își roagă și prietenii să-l susțină financiar și moral pe Moricand, care se îmbolnăvește pe zi ce trece din cauza condițiilor precare de trai din casa lui Miller; cel puțin, așa susține el că se explică mâncărimile grave pe care le are. Miller trebuie să-l suporte o perioadă destul de lungă de timp pe acest intrus, pe care ajunge să-l disprețuiască între timp din tot sufletul, considerându-l nerecunoscător și nebun, pe lângă alte atribute pe care i le mai află pe parcurs, precum: pornograf (din cauza unor desene în creion foarte grotești și grafice), pedofil (din cauza unei povești spuse de Moricand însuși, care a pângărit trupul unei fetițe) și narcoman (din cauza dependenței de droguri, printre care și opiu, recunoscută de însuși Moricand).
Caracterul lui Miller iese în evidență prin conflicte interioare de diferite naturi: pe de-o parte, neînțelegerile cu soția sa, pe care nu poate totuși s-o părăsească datorită fetiței lor, pe de altă parte, ajunge să se întrebe din ce în ce mai des ce-ar trebui să facă în legătură cu amicul său, care a pus monopol pe întreaga-i pace interioară. Titlul se explică prin simplul fapt că Miller, alături de alți apropiați ai săi, văd în locul în care trăiește un paradis, deoarece se află în mijlocul naturii, oferind o priveliște spectaculoasă, iar cuvântul “diavol” are o sursă evidentă, căci Moricand este cel veșnic nemulțumit de traiul său în acest loc, deși nu este capabil să facă nimic pentru a-l schimba. Aflăm despre decesul acestuia din urmă încă dinaintea poveștii propriu-zise, însă tot ce pot să menționez este că Miller se descotorosise de mult timp de el înaintea acestui fapt, iar Moricand a murit pe continentul European, nu American. Întreaga scriere este practic un portret foarte complex și minuțios realizat, în care ne este descrisă o tipologie umană până la urmă, căci cu siguranță oricine a întâlnit măcar odată o astfel de lichea, un om care caută să se hrănească pe spatele altora și nu face nimic altceva decât să-și jelească propria condiție.
Este vrednică de laudă intenționalitatea autorului în acest caz, care totuși a mai reușit să strecoare și reflecții personale valoroase în tot acest tablou întunecat, însă mai mult decât de acelea, nu pot spune că m-am bucurat de întregul acestei cărți. “Un diavol în paradis” este o scriere întristătoare, frustrantă chiar, dacă reușești să trăiești laolaltă cu autorul această mică dramă existențială, care pe el l-a pus față-n față cu sine însuși spre revelarea propriilor limite și afinități. Totuși, tema în sine nu mă poate încânta altfel decât prin prisma cunoașterii mai în detaliu a însuși autorului, persoana de care mă interesează cu adevărat în acest cadru. Astfel, singurul lucru care mi-a menținut interesul pe parcursul lecturii a fost procesul interior al lui Miller față de întreaga problemă, iar momentul care m-a bucurat cel mai mult a fost capitularea sa rațională atunci când paharul s-a umplut, expulzându-l definitiv pe Moricand din viața sa. O experiență de viață indezirabilă, încrucișată cu niște descrieri ale naturii (umane cât și propriu-zise) de-o frumusețe specifică și câteva reflecții filosofice – astfel aș descrie volumul de față. Cu toate acestea, lectura a fost ostenitoare și sper ca pe viitor să nu mai întâmpin aceleași dificultăți afective în lecturarea lui Miller.
