Am deschis recent volumul „Florile răului” de Charles Baudelaire de la cineva, iar acesta a fost declicul care mi-a stârnit și mi-a readus pofta de lectură. Pofta nebună care te face să vrei să iei la mână toate cărțile necitite din bibliotecă și să le integrezi pe toate odată-n tine, ca atunci când ți-e foarte foame și combini tot ce ai prin frigider fiindcă nu mai vrei să alegi între felurile de mâncare.
Mă chinui de vreo două luni cu o carte de la Bukowski și una de la Miller, autori care-mi plac mult. Tocmai de asta am ales cărți de la ei, una cu povestiri și cealaltă o proză foarte scurtă, în speranța că mă vor readuce pe linia cea dreaptă a lecturii, în care acest obicei are loc constant. Nu s-a întâmplat asta din motive atât interne, cât și externe. „Things kept getting in the way” s-ar spune, dar știu că scuza asta nu înglobează totul. Ideea e că stelele s-au aliniat și acum încerc din răsputeri să fac rost de acea carte, ce m-a băgat cu forța în universul ei de la primele cuvinte/versuri citite. Nu știu nimic despre acest autor, doar i-am mai auzit numele în treacăt, însă vreau să-l cunosc astfel și cred că e timpul perfect s-o fac.
De asta și aveam nevoie, un sentiment atât de puternic venit de la o carte încât să nu mă mai pot opune, să nu-mi mai găsesc scuze pentru a nu citi. E ca atunci când ești într-o stare de astenie și te îndrăgostești brusc și neașteptat. Cumva, în tot acel timp de ne-ființă, ți-ai dorit să se întâmple exact asta, însă nu cred că vom ști vreodată cum să facem lucruri de genul să se întâmple. Am citit multe introduceri la cărți azi, am citit despre niște autori care-mi erau puțin familiari, însă asta m-a ajutat. Știu cu cine mă voi confrunta curând: Eliade, Joyce și poate Camil Petrescu. Cred că mai am timp să citesc măcar două cărți, deși cantitatea n-are nicio legătură cu acest sentiment al renașterii pe plan literar (și nu numai). Atât voiam să comunic, ca semn al faptului că încă mă interesează de ce se petrece cu lumea „artistică” din România prezentă, cât și de cei care încă mă urmăresc.
Îmi continui căutarea Florilor…
Cristina Boncea 
Lasă un răspuns