Străinul de Albert Camus, recenzie

img_3842

Am primit această carte drept sponsorizare de la târgulcărții.ro. Recenziile celorlalte povestiri din acest volum vor fi postate pe parcurs.

Străinul” a fost prima lucrare de ficțiune pe care am citit-o de la Albert Camus și trebuie să recunosc că am fost destul de dezamăgită. Singura parte a narațiunii care iese în evidență sunt ultimele două-trei pagini, unde se întâmplă „magia”. Personajul principal, care este de asemenea și narator, este un bărbat pe la treizeci de ani a cărui mamă tocmai decedase în incipitul povestirii. Asta m-a dus cu gândul la acel test foarte cunoscut pentru psihopați în care o femeie își omoară sora pentru a face să aibă loc încă o înmormântare unde să-l întâlnească pe bărbatul de care se îndrăgostise la cea a mamei sale.

Am gândit acest lucru pentru că stilul în care este scrisă narațiunea îți creează instant o viziune sterilă asupra lumii, tocmai de aceea consider „Străinul” ca fiind reprezentarea întocmai a celebrelor vorbe ale lui Camus: „viața nu are sens, dar merită trăită”.

Pentru că primul meu contact cu autorul a avut loc în calitatea sa de filosof pe perioada liceului, mă așteptam la ceva deosebit în cadrul scrierilor sale. Cu toate acestea, în textul de față ne lovim de un protagonist foarte cinic, care ajunge să comită o crimă în mod cumva accidental, după care urmează un proces care, evident, m-a dus cu gândul la Procesul lui Kafka. Magia despre care vorbeam adineaori are loc înainte de aflarea sentinței sale finale, când un preot încearcă să-i vorbească despre mântuirea păcatelor. Acela este singurul moment în care bărbatul izbucnește cu toată viața din el și ține un discurs prelungit în care își exprimă adevărata viziune, foarte sumbră de altfel, asupra lumii.

Am recitit acel discurs de câteva ori și l-aș reciti cu plăcere de fiecare dată, căci sentimentele care reies din această unică ideologie (sau cel puțin, eu n-am mai întâlnit-o în altă parte) sunt izbitoare și te pot cu adevărat transmuta în corpul unui om care-și trăiește viața după motto-ul lui Camus; prototipul omului care trăiește plin de indiferență într-o lume care i se pare cu totul indiferentă, condusă doar de hazard. Nu avem nevoie de etichete precum „bun” sau „rău”, lucrurile doar există în acest univers atât de golit de frumusețile vieții, de intensitatea bucuriei de a trăi pur și simplu. Stilul de scriere a făcut de asemenea greoaie parcurgerea acestei povestiri, însă doar astfel s-ar fi putut potrivi în aceeași măsură conținutului său. Personal, nu mă încântă deloc acest tip de abordare, nici ca stil, nici ca mesaj, însă pot aprecia faptul că într-un final, „Străinul” s-a dovedit a fi o scriere întrucâtva specială și reprezentativă pentru Camus ca filosof.

Nu se pot spune foarte multe lucruri despre prima mea întâlnire cu Albert Camus ca scriitor, căci am rămas și eu aproape la fel de indiferentă la povestea lui precum protagonistul acesteia, poate puțin consternată pe alocuri și tot așteptând să se întâmple ceva cu acel tipar bine setat de la primele cuvinte. Îmi continui parcursul în universul său cu acest volum, sperând să am parte și de surprize mai plăcute. Până atunci, „Străinul” rămâne pentru mine o scriere plată cu un dram de originalitate criminală la final, dacă se poate spune așa.

Reclame

4 gânduri despre „Străinul de Albert Camus, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: