Anti-Lolita, recenzie

img_3216

Mi-am dorit să citesc această carte încă de când am văzut titlul prima dată, cu mulți ani în urmă. Aveam, desigur, așteptări foarte mari de la o carte cu o asemenea descriere și copertă, însă am fost surprinsă să descopăr ceva foarte diferit și mult mai bun, care mi-a dat sentimentul unei mici mine de aur prin conținutul acestor pagini.

Ca orice carte bună, și Anti-Lolita s-a „dat de gol” încă de la bun început în ceea ce privește aspectul său unic și promisiunea unei lecturi deosebite. Rareori am mai trăit acest sentiment încă de la primele pagini ale unei cărți și asta s-a întâmplat în general doar la cărțile mele preferate. Cu toate astea, de la a traduce titlul original al cărții („La tentation de l’apres”) prin „Anti-Lolita”, până la a încerca să promovezi această carte în aceeași sferă cu romanul lui Nabokov este o cale foarte lungă (și greșită!). Întreg exteriorul acestei cărți este „misleading”, fiindcă este mai puțin vorba despre relația intimă dintre o nimfetă și un bărbat de cincizeci de ani și mai mult despre viziunea unei tinere adolescente asupra vieții sale și a lumii în general. Nicăieri nu este menționată asemănarea cu personajul Lolita, deși într-adevăr s-ar putea spune că cele două fete au câteva trăsături de caracter comune.

Protagonista noastră, împreună cu prietena ei, Lisa, se îmbracă în ținute indecente și își petrece o mare parte din serile târzii în diferite camere de hotel sau în mașina iubitului ei mult mai în vârstă. Cu toate acestea, partea intrigantă și totodată extraordinară a cărții nu are aproape deloc legătură cu aceste aspecte de suprafață. În cele 117 de pagini, avem parte de o incursiune în lumea unei tinere ce locuiește într-un orășel din Suedia care își dorește o schimbare în viața ei, dar, în același timp, vrea ca totul să rămână mereu la fel după ce-l cunoaște pe iubitul ei. Nu e vorba, desigur, despre o dragoste adevărată între cei doi, ci o abordare cât se poate de infantilă și iluzorie din partea protagonistei, căreia îi place să mintă pentru a-și crea o falsă personalitate, pentru a ieși din cotidian și îi place să facă bărbați să se îndrăgostească de ea doar pentru a se simți iubită, fără a oferi aproape nimic în schimb. Căutarea aceasta a validării din exterior apare pentru a ține locul goliciunii pe care fata o simte în restul timpului, în viața ei din cadrul școlii, unde nu vorbește cu nimeni și nu are niciun alt prieten. Lumea ei fantezistă se desfășoară prin intermediul relației cu acest bărbat și pare a fi singurul mod în care ea se poate simți cumva în viață, specială.

 E foarte greu de descris ce a făcut această carte atât de frumoasă pentru mine, fără a mă axa exclusiv pe faptul că înțeleg perfect toate pornirile și gândurile protagonistei-naratoare, că mă pot raporta datorită propriilor experiențe personale la acea durere mută pe care e obligată să o ducă la sfârșit de una singură, rămânând captivă în continuare în propria ei fantezie. Cert este faptul că însuși stilul de scriere al autoarei este extrem de acid, foarte concis și mult mai însuflețit decât la orice altă carte de gen, precum Bonjour Tristesse sau Lolita. Simplul fapt că în carte este descrisă o scenă în care adolescenta citește Henry și June, după care plânge aproape robotic în fiecare noapte, mi-a dat sentimentul că acest personaj este cât se poate de real în mintea autoarei, iar ea a reușit să-l transpună la perfecție în acest foarte scurt roman scris pe bucățele, paragrafe micuțe, dar care atacă cititorul cu ferocitate.

Cine caută pur și simplu firul narativ al acestei cărți face o mare, mare greșeală. Din câte mi-am putut da seama, în cazul romanelor atât de scurte ca număr de pagini nu e aproape niciodată vorba despre o simplă poveste, ci o întreagă contemplație, o prezentare psihologică a unei drame sau traume ce afectează la nivel larg o grămadă de oameni în fiecare zi. Exact acesta este cazul romanului de față, scris special pentru cei care vor să se transpună cu toată ființa lor în această copilă care suferă de o nostalgie a prezentului, care nu știe unde trebuie să meargă pentru a putea respira un aer necontaminat, pentru a scăpa de mediocritate, pentru a se afirma și a-și satisface pulsiunile nou-descoperite ce o vor conduce către împlinirea Eu-lui ei adevărat. Cine nu a fost acolo? Cine nu a căutat cu disperare, în adolescență, moduri prin care să irupă, să se dezvăluie, să existe în felul în care îi este dictat din interior, fără un anumit motiv?

Personajul nostru nu e o copilă oarecare, ce nu știe la ce se supune atunci când acceptă să fie cu un bărbat de vârsta tatălui ei. Cu toate acestea, tocmai acest complex Peter Pan, după cum l-am înțeles eu, este cel care o oprește din drumul evoluției sale, îi închide calea spre adevăratul drum al unei relații, cel din lumea adulților. Mi se pare extraordinar de frumos modul în care fata își conservă cumva inocența – căci aceasta nu constă în virginitate sau puritate morală, ci în simplul fapt că își urmează pur și simplu instinctele, dorindu-și doar să se bucure de manifestările exterioare ale acestora la nesfârșit, fără a se gândi la alte forme de consecințe. Așa cum unii dintre noi avem o proprie lume creată în mintea noastră la care ne gândim înainte să adormim, astfel și protagonista din Anti-Lolita și-a creat o lume alături de acest bărbat mai matur, care e la fel de real pentru ea precum rezultatul propriei imaginații. Tocmai în acest lucru am putut vedea inocența copilăriei, chiar dacă din exterior pare a fi vorba despre o simplă nimfetă care nu își poate asuma responsabilitatea faptelor sale. Totul este în aceeași măsură și un joc, și o crudă realitate, un caz imposibil de rezolvat, care este încununat doar de aceeași goliciune de la început, ce acum semnifică cu totul altceva.

Pe scurt, dacă puteți pune mâna pe o copie a acestei cărți, nu ezitați să o faceți. Citiți-o fără prejudecăți și lăsați-vă trași în mintea acestei copile. Mi se pare un exercițiu terapeutic și un bun motiv de contemplare a infantilității potențiale din orice relație. Oare trăim o iubire adevărată sau urmărim doar împlinirea propriilor nevoi? Cât de real este de fapt celălalt pentru noi, cât de mult ne dedicăm timpul încercând să luăm în seamă și nevoile altor oameni? Atât de multe teme diferite de gândire pot fi regăsite în Anti-Lolita! Trebuie doar să vă lăsați complet furați de povestea lui Tanimura.

4

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: