Această carte este debutul scriitoarei Amelie Nothomb, însă nu se lasă cu nimic mai prejos față de celalalte volume ale sale, constând aproape integral în dialogul fictiv dintre Pretextat Tach, laureat al premiului Nobel pentru literatură, ce va muri ucis de o formă rară de cancer în următoarele două luni și Nina, o jurnalistă care descoperă un secret cutremurător prin intermediul uneia dintre cărțile acestuia.
Înainte de încercarea Ninei de a-i lua un interviu bătrânului țâfnos și obez ce locuiește singur în apartamentul său, autoarea ne face cunoștință cu alți trei jurnaliști care dau greș în încercările lor de a scoate un titlu de senzație despre viața și opera autorului. Partea aceasta are rolul de a ni-l afișa pe Pretextat în forma sa „socială”, adică cea a unui bărbat arogant cu multe prejudecăți împotriva femeilor și minorităților. Afirmațiile sale sunt atât de dure încât cei trei jurnaliști sunt dați afară din apartamentul său, suferind șocuri post traumatice drept urmare. Totul se schimbă când Nina intră în scenă, iar abordarea sa este complet diferită de a celorlalți, cea mai mare diferență constând în faptul că aceasta i-a citit toate romanele domnului Tach. Astfel, suntem supuși unei istorii personale și complete a autorului, care ușor, ușor se lasă ghidat de către tacticile jurnalistei și ajunge să-i destăinuiască cel mai important adevăr al său. Nu pot decât să spun că acesta constă într-o faptă criminală odioasă comisă cu foarte mult timp în urmă dintr-un motiv greu de înțeles, despre care Pretextat însă spune că este o dovadă a iubirii adevărate.
E foarte greu de explicat într-o recenzie câte contradicții apar atât în discursul autorului la prima vedere, cât și între faptele și vorbele sale. Drept exemplu avem în față ideea unui bătrân virgin pe moarte care spune că dispariția femeilor le-ar ușura tuturor viața, ce însă și-a dedicat într-un fel existența unei iubiri deloc platonice din copilărie, ce a avut un sfârșit tragic. Ca de obicei, avem parte de multe referințe filosofice și culturale în cadrul discuției dintre cei doi, însă cel mai șocant este modul de raportare la viață al bărbatului. Pretextat are niște opinii foarte clar formate despre cum ar trebui să funcționeze societatea și literatura, despre ce înseamnă un scriitor bun, aducând constant critici usturătoare cititorilor săi, cât și tuturor oamenilor mânați de „rea credință”. Pare evident faptul că Tach este o fire narcisistă, care se pune deasupra tuturor și consideră despre sine că e plin de finețe, însă dinamica sa cu Nina dovedește ulterior că se vede pe sine ca un suflet neînțeles ce a căutat să-și lase moștenire, într-un fel, chiar propriul suflet. Nina ajunge într-un final să întruchipeze chiar trăsăturile care au oripilat-o cel mai tare la acest scriitor, iar acest lucru ar fi „ciudățenia ciudățenilor” la această carte, dacă ar fi să privim superficial.
Într-adevăr, Igiena asasinului mi s-a părut cumva o carte mult mai dură decât celelalte pe care le-am citit de la această autoare, mai ales prin final, dar cât și prin ideologia protagonistului. Totul e foarte clar conturat, iar pe mine una m-a surprins destul de tare sfârșitul, deși eram atât de prinsă în lectură încât n-am avut timp să-mi formez vreo așteptare. În orice caz, această carte este dovada clară că Nothomb are un „ceva al ei” care o diferențiază de orice alt autor. Am putut deduce până acum că îi este foarte caracteristic să aibă personaje de sex feminin impunătoare, cu multă încredere în sine, ce se luptă împotriva atrocităților morale. Cartea, cât și experiența lecturii în sine ar intra în categoria „mistică”, motiv și pentru care îmi vine mai greu să vorbesc despre cele citite. Pot spune doar că există surprize la tot pasul și nu e vorbă de plictiseală într-o astfel de scriere. Prin urmare, recomand acest volum, ca oricare dintre cărțile autoarei, pentru simplul fapt că e atât de greu de clasat și recenzat, deci, prin urmare unic și plin de frumusețe.
Un gând despre „Igiena asasinului, recenzie”