O fată din bucăți, recenzie

Carte primită pentru recenzie de la Storia Books.

Nu cred că a mai existat vreodată o carte pentru care să mă bucur atât de mult că mi-a plăcut. Am fost avertizată de mai mulți urmăritori de-ai mei, care spuneau că O fată din bucăți ar putea să mi se pară plictisitoare și că nu va fi pe gustul meu. În această recenzie am însă plăcerea să vorbesc pe larg despre cât de tare m-a captivat Kathleen Glasgow în universul ei.

Pentru cine crede, la prima vedere, că avem de-a face cu o carte din categoria Young Adult obișnuită, se înșală amarnic. Încă de la primele pagini am simțit vibe-ul de Girl, Interrupted, film făcut pe baza unei cărți cu același titlu din anii ’90. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că pe coperta din spate a romanului o altă autoare a remarcat același lucru și l-a numit versiunea acelei cunoscute autobiografii a noii generații. Într-adevăr, după terminarea lecturii, aflăm din partea autoarei că și în acest volum este vorba despre o experiență cât se poate de personală, transpusă în literatură prin intermediul personajului-narator Charlotte. Totuși, dinainte de a vedea nota autoarei, e foarte clar că toate stările descrise și evenimentele tragice prin care a trecut puștoaica de numai 17 ani nu pot proveni din altă parte decât din ceva foarte propriu autoarei. Numai cei care au trecut pe „acolo” pot descrie la fel de bine etapele și pulsiunile ce duc la un astfel de comportament autodistrugător, urmate de cicatricile psihice cu care rămâi toată viața.

O fată din bucăți este o carte despre autoagresiune. Este o carte despre boli psihice de naturi diferite, este o carte despre dependență de mai multe feluri și despre mecanismele de coping pe care oamenii cu astfel de probleme și le dezvoltă pentru a putea supraviețui.

Dar chiar și prezentată astfel, cuvintele mele tot nu fac destulă cinste acestui roman atât de frumos scris, atât de plin de durere și sentimente profunde. Adevărul este că nu voi ști niciodată cum arată această lume, a neputinței și singurătății, a lipsei de putere de a te ridica din hău pentru alți oameni, fiindcă eu am experimentat foarte multe dintre stările și gândurile lui Charlie. Tocmai de aceea această recenzie nu poate să fie decât foarte subiectivă și personală, fiindcă lectura în sine nu poate fi făcută altfel decât cu toată implicarea emoțională a cititorului. În mod obiectiv, nu pot decât să prezint pe scurt situația de la care se pornește în roman: Charlie ajunge la un centru de reabilitare pentru „fetele care se taie”, de unde este eliberată însă destul de curând, ajungând astfel înapoi în lumea reală. Din Minnesota ajunge în Tucson, Arizona, unde încearcă să se pună pe picioare într-o nouă viață. După ce fusese nevoită să trăiască pe străzi, are în sfârșit o casă și un loc de muncă, însă lucrurile trebuie să ajungă într-o cu totul nouă extremă pentru ca Charlie să se poată reabilita cu adevărat.

Pentru că se simte constant ca o ciudată printre ceilalți, din cauza semnelor de mutilare de pe corpul ei, cât și pentru toate evenimentele tragice ce s-au ținut lanț în scurta ei viață de până atunci – începând cu sinuciderea tatălui său, izgonirea de acasă din partea mamei sale și pierderea celei mai bune prietene – , protagonistei îi vine foarte greu să facă lucruri ce par atât de firești pentru alții. Trăiește într-o continuă stare de anxietate și se descurcă cu greu în noua locație în care se află, însă ce-i alină durerea cel mai tare este pasiunea sa pentru desen. Povestea ei este spusă prin portretele pe care le realizează din memorie cu cărbunele pe hârtie, fiind în rest extrem de tăcută. Se îndrăgostește, intră într-o relație toxică, după care renaște. Nu vreau să vă spun finalul, dar mi se pare important să subliniez faptul că această carte nu e o dramă, ci o poveste aducătoare de speranță pentru toți cei pierduți. E important să știm că având un personaj atât de lovit de soartă precum Charlotte, chiar și din cele mai aprige situații, de viață și de moarte, se poate scăpa cu bine.

Se pare că aș putea vorbi foarte mult despre frumusețea acestei cărți, însă vreau să mă rezum doar la aspectele cele mai importante. Pe plan tehnic, ar putea fi de folos cunoașterea faptului că O fată din bucăți nu are deloc o narațiune previzibilă, deoarece trăim laolaltă cu personajul și suntem la fel de temători în privința viitorului. Charlie e o fată puternică, ce nu-și dorește decât să aibă un loc al ei – la fel ca oricine altcineva. Din dorința de a fi iubită după toate durerile suferite, ajunge să își ofere toată susținerea unei cauze greșite, în speranța că ceva bun va ieși din toate acestea. Precum în realitate, găsește oameni care să o înțeleagă și să o sprijine, oameni la fel de îndurerați care se îngrijesc de ea, un adolescent ce a trecut deja prin mult prea multe. Ce mi-a plăcut mie cel tare a fost întregul proces prin care ea învață să se lase ajutată și își deschide sufletul înspre exterior, lucru care este cel mai greu de făcut după ce ai ajuns în acel stadiu psihic în care rănile auto-provocate sunt singura supapă de evadare, în care simți că nu poți avea încredere în nimeni și că trebuie să protejezi puținul rămas în tine.

Recunosc că încă de când am început să citesc această carte, am călătorit înapoi la propria mea perioadă de pierdere, care se desfășura în aceeași perioadă de vârstă. Tocmai așa am putut simți cât de reale sunt toate acele dureri despre care autoarea a vorbit în carte într-un mod atât de pătrunzător. „Am simțit-o ca și când ar fi reală”, aș putea spune. Cartea este povestea unei adolescente care încearcă să se refacă din bucăți, după cum sugerează și titlul. Orice om ajunge într-o astfel de ipostază, mai mult sau mai puțin, la un moment dat în viață. Situația se îngreunează însă când există un bagaj emoțional atât de mare în spate, pe care simți că nu-l mai poți duce singur. După cum subliniază și autoarea la final, genul acesta de izolare și pierdere este foarte comun printre adolescenții din ziua de azi, ce trebuie ajutați, nu împinși mai tare în propria mizerie. Cine crede că bolile psihice sau mecanismele de coping duse la extrem sunt ceva ce țin de voința unei persoane greșesc enorm și sunt parte din problemă, sunt cei care înrăutățesc lucrurile considerabil. Nimic nu apare din senin, mereu există un proces în spate, iar lucrurile care ne afectează psihic doar se adună unele peste altele. Dacă nu tratăm corect cu ele, oricare dintre noi poate ajunge într-un impas de asemenea anvergură, în care simplul fapt de a-ți continua existența pare cel mai greu lucru de făcut dintr-o dată.

Mi-a plăcut foarte mult această carte și mă bucur încă o dată de faptul că temerile pe care le aveam la încept nu s-au adeverit câtuși de puțin. Am vrut să dau o șansă cărții fiindcă subiectul m-a intrigat încă de când am auzit prima dată de ea, iar acum consider că e una dintre cele mai bune alegeri literare pe care le-am făcut vreodată. Recomand cu căldură tuturor celor cu sufletele în derivă, care cred că rătăcesc pierduți și singuri pe lume – nu sunteți singuri! Dar recomand cartea și celor care au o deschidere cât de mică spre a înțelege „de ce ar vrea cineva să se sinucidă”. Trăiți laolaltă cu Charlotte și luați povestea ei drept exemplu, fiindcă sunt mii de povești asemănătoare în lume. Indiferent de trecutul cuiva, care l-a adus în pragul disperării, făcându-l să se scufunde în oceane de durere, pe toți ne leagă același lucru: faptul că nu vrem decât să ne regăsim pe noi și fericirea pierdută. Faptul că vrem să ne reconstruim din bucăți.