Măștile fricii, recenzie

img_2764

Măștile fricii este un roman psihologic ce are în centru trauma unei familii sau mai bine spus, a unei generații întregi. Trei frați sunt nevoiți să-și croiască propriul drum în viață după moartea tatălui lor violent și alcoolic, însă traumele trecutului se țin scai de ei, afectându-le întreg viitorul. Care sunt urmările unei astfel de peceți? Camelia Cavadia va oferi răspunsul în această carte cutremurătoare și fascinantă deopotrivă.

Personajele pe care le întâlnim prima dată sunt Ema, protagonista, Sofia, sora ei mai mare și David, fratele lor. Suntem introduși în universul romanului prin intermediul unei scene din cadrul înmormântării bărbatului care și-a schingiuit pe viață toți membrii familiei și după moartea căruia suferă numai mama celor trei copii ai săi, în mod inexplicabil. De foarte multe ori pe parcursul narațiunii avem parte de tot felul de amintiri îngrozitoare despre copilăria Emei și a fraților săi, despre bătăile și umilirea la care au fost supuși și despre impasivitatea mamei lor la toate acestea. Cu timpul însă ajungem să urmărim firul narativ al vieții fiecăruia dintre ei, acțiunea concentrându-se pe viața Emei alături de Victor, soțul său și cei trei copii ai lor. Reușind în aparență să-și găsească fericirea, după cum sperau în adolescență, fiecare dintre cei trei suferă însă pe ascuns de câte o problemă cauzată de trecutul lor întunecat. Remușcările din partea protagonistei nu întârzie să apară, scufundându-se din ce în ce mai tare în hăul adânc al depresiei, ceea ce o face să devină o persoană rece și o mamă mult prea aspră. Toate acestea sunt întărite de situațiile fraților săi care par a deveni din ce în ce mai rele și astfel sunt martorii unei adânciri colective într-o disperare indusă de rănile ce nu au fost niciodată vindecate.

Măștile fricii este un roman extrem de bun pentru a expune ce se întâmplă cu cei care nu reușesc să facă pace cu trecutul lor. Acest lucru i se întâmplă Emei în modul cel mai evident, prin faptul că acceptă o salvare din exterior, pe care o căutase totuși cu disperare, fără să-și dea seama că această situație o va încorseta mai târziu, când instinctele ei vor fi cu adevărat activate și va pierde șansa la ce ar fi putut însemna adevărata fericire. Simptomele psihice sunt prezente încă de la început, când îndoielile legate de alegerile ei nu-i dau pace, iar toate transformările prin care trece pentru a se regăsi pe sine nu par a o ajuta în vreun fel. Probabil tocmai la acest lucru se referă și titlul romanului, prin faptul că tot substratul care le erodează ușor, ușor sufletele personajelor principale este chiar Frica, întâlnită și binecunoscută de când s-au născut.

La un moment dat, ajunge să fie prea târziu pentru a te mai putea întoarce și a o lua de la capăt – acesta pare a fi mesajul transmis prin intermediul naratoarei.

   Frica este chiar aceea de a se transforma în părintele lor, pe care l-au detestat atât de tare cu toții. Sofia este singura care nu cade în niciuna dintre aceste două extreme, însă rămâne nescutită de nesiguranțele pe care un astfel de trai le aduce cu sine. David, fratele mai mare al celor două femei, este prezentat la început ca un bărbat blând, care însă este ajuns la rândul lui de urmele trecutului ce nu i-au dat niciodată pace. Fiecare dintre cei trei frați ajunge să poartă o mască, îndepărtându-se unul de altul din cauza propriilor suferințe ascunse, poate chiar rușinoase, de care simt că nu mai pot scăpa. Toate acestea se întâmplă pentru că nu s-au avut decât unul pe altul, iar apoi, oricât ar fi încercat, nu s-au putut agăța cu adevărat de un lucru stabil care să-i scoată definitiv la liman, la sănătate psihică și normalitate. Deși poate sună dramatic, aceasta este situația multor oameni și familii, care se pierd cu timpul în propriile lor temeri și gânduri negre, pe care nu le împărtășesc celor din jur la timp. Rănile copilăriei rămân deschise toată viața dacă nu sunt tratate și se perpetuează la infinit până când cineva e în sfârșit pregătit să le înfrunte, după cum spune și un citat al lui Stephi Wagner.

Aceasta ar fi prezentarea pe scurt a primului roman scris de Camelia Cavadia pe care l-am citit până în prezent. Aveam deja așteptări destul de mari, care însă au fost atinse cu brio de stilul nici prea lent, nici prea grăbit regăsit în cele 230 de pagini. Multe dintre sentimentele Emei mi-au fost familiare, căci am trecut de multe ori pe lângă hăul despre care tot vorbește aceasta. Pot înțelege groaza stârnită de faptul că orice ai face, pare imposibil să mai poți reveni la ființa umană funcțională care erai odată. Pot doar să extrag de aici povața, pe care o gândeam dinainte, că nu e bine să-ți înfrânezi pornirile, dar nici să iei decizii mari într-un mod pripit, alterându-ți astfel sufletul deja predispus la îndurerare. Acestea fiind spuse, consider că povestea Emei a fost expusă într-un mod foarte reușit, finalul purtând cu sine un mare semn de atenționare pentru orice cititor al acestei cărți. Măștile fricii este o poveste tristă, dar scrisă cu mult patos și dăruire, care trebuie citită și ca o lecție de viață, pentru a nu repeta greșelile altora. Ajutorul există atunci când îl ceri. Deschide-te în fața celor dragi.

Aștept cu nerăbdare să văd și în ce alte moduri s-a mai manifestat talentul autoarei care m-a ținut captivă în povestea ei în ultimele zile. Nu ezitați să puneți mâna pe această carte cu prima ocazie!

4

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: