Herg Benet nu e despre „pulă”

Recent, cineva și-a creat un cont pe Instagram unde prima postare viza o pagină dintr-o carte publicată de mine la editura Herg Benet, având o descriere critică atât la adresa mea, cât și la adresa editurii, iar următoarea conținea, în aceeași manieră, o poză după una dintre cărțile Cristinei Nemerovschi. Persoana din spatele contului este doar una dintre sutele care vociferează despre faptul că HB publică numai cărți cu limbaj obscen, fără valoare literară, refuzând prin urmare manuscrise de bună calitate în temeiul lipsei de „pulă” din conținutul lor. Deși la prima vedere o astfel de mentalitate pare absurdă, de-a lungul celor trei ani de când mi-am publicat trilogia la această editură am întâmpinat o grămadă de critici asemănătoare, căci opinia generală s-a format pe baza faptului că multe dintre cele mai populare cărți publicate de HB conțin un limbaj contemporan-vulgar, ca să-l numesc așa. Aș vrea să vorbesc despre acest subiect și să-mi expun părerea odată pentru totdeauna, fiindcă mi se pare absolut necesar ca oamenii să poată face o distincție clară între simple înjurături aruncate într-o carte și stilul modern literar ce a asaltat piața de carte în urmă cu câțiva ani buni, Nemerovschi fiind printre cele mai importante nume care s-au făcut remarcate utilizând acest limbaj ca stil în romanele sale.

În primul și-n primul rând, toate aceste puli (și alte cuvinte asemănătoare care stârnesc reacții în rândurile pudibonzilor din România) ce par aruncate alandala printre paragrafele unei cărți, vezi Doamne pentru a stârni o atracție din partea publicului drept strategie de marketing, fac mai degrabă parte dintr-o întreagă mișcare literară. Cititorii cu adevărat pasionați care se interesează de literatura contemporană românească de ceva vreme au observat poate că direcția generală a acesteia pe plaiurile noastre – și poate că, de fapt, direcția generală a artei în lume – conduce spre o exprimare cât mai apropiată de cotidianul imediat în care trăim cu toții. Scriitorii s-au săturat, poate, să mai folosească eufemisme pentru a nara diferite scene deseori brutale (căci asta e o altă tendință a modernității, chiar dacă aparent voalată) și au hotărât să recurgă la adevăratul limbaj de stradă atunci când situația o cere. Cenzurile au fost astfel depășite în acest plan, lucru care poate duce, ce-i drept, la un exces de vulgaritate în exprimare, însă, dacă este bine stăpânit de către autor, oferă doar un sentiment de apropiere și familiaritate cititorului bine ancorat în prezent și care nu trăiește încă într-un monumentalism artistic al trecutului, așteptându-se să citească dialoguri în stil dostoievskian în romanele moderne.

Pe scurt, în cazul în care acest argument nu a fost destul de bine formulat în simplitatea lui, ideea este următoarea: limbajul vulgar, folosit cu precădere în multe dintre romanele publicate la editura Herg Benet, are un rol foarte important în micșorarea distanței dintre cititor și autor, având în vedere că ambii locuiesc în aceeași țară și au același background cultural, mai mult sau mai puțin.

 Acum că am lămurit, zic eu, destul de clar motivul pentru care folosirea unui astfel de limbaj a ajuns să fie popularizată și dusă mai departe de alți scriitori, pornind poate de la stilul nemerovschian (exemplu: eu), cred că putem pătrunde în particularitatea cazului editurii HB și să ofer o viziune de ansamblu, din ce am putut înțelege la rândul meu, oamenilor care poate trăiau înafara acestui adevăr până acum: editura primește foarte multe manuscrise, deci, prin urmare, respinge foarte multe dintre ele. Cumva, acest motiv al limbajului vulgar utilizat în câteva dintre romanele populare publicate de editură a ajuns să fie o explicație pentru cazul în care unui om orgolios și care cel mai probabil a supraestimat valoarea lucrării sale i se refuză manuscrisul. Silogismul ar arăta în felul următor:

Premisa 1: Nemerovschi are de n ori cuvântul „pulă” în cartea x

Premisa 2: Nemerovschi este un scriitor de succes al editurii Herg Benet

Concluzie: Dacă vreau să fiu un scriitor de succes, trebuie să folosesc cuvântul „pulă” în cartea mea

Cu adăugirea că, în mod evident, nu-i așa? editorul, adică Alex, clar nu a văzut niciun potențial în manuscrisul aderentului în cauză tocmai din cauza lipsei de „pulă” din cartea sa. Ce poate fi mai greșit din punct de vedere logic, pentru orice om pus în fața acestei probleme?

Eu susțin următoarele: limbajul obscen poate fi un instrument de apropiere față de cititorul ce are multe referințe comune din punct de vedere cultural cu autorul și uneori este chiar necesar pentru a reda un conținut violent din punct de vedere psihic sau fizic – iar aici nu mai vorbim doar de un principiu ce se aplică strict autorilor români contemporani, ci de universalitatea faptului în sine, căci câte înjurături n-am găsit și în cărțile traduse din afară? Și doi la mână, susțin că, în mod evident și dacă ar fi să se facă o cercetare, majoritatea cărților publicate la HB – și ei au cărți publicate din cam toate domeniile posibile, nu doar cel literar – sunt scrise „curat”, sunt virgine, nu au văzut niciun pic de pulă în spatele paginilor, ca să fiu glumeață. Prin urmare, cum poate cineva susține cu atâta siguranță că manuscrisul i-a fost respins pe baza acestui motiv sau că editura promovează vulgaritatea intrinsecă, când clar toate acele „cuvinte urâte” sunt folosite ca mijloace într-o narațiune, nu ca scop în sine? Când HB o să publice o carte al cărei fiecare cuvânt va fi „pulă”, de la titlu până la coperta de pe spate – nici atunci nu se va putea spune despre ei că promovează doar așa ceva.

Pentru cei cărora li se pare că sunt cunoscători ai activității editurii, dar tot preferă să arunce cu pietre: aveți idee cam câți adolescenți au prins drag de lectură prin intermediul cărților de la HB? Iată ce se întâmplă când exprimarea greoaie din romanele secolului trecut este înlocuită cu una actuală, în care se poate regăsi o mai mare parte din populația țării în care trăim. Păstrând o măsură justă a acestui tip de exprimare, a fost dovedit la modul cel mai concret că tinerii s-au reîndrăgostit de literatură, descoperind ceva în care se pot regăsi cu ușurință. Sau poate că există și oameni care fac parte din categoria celor care pot infirma că tineretul de azi reprezintă viitorul țării de mâine? Pe de altă parte, nu e nici măcar un argument legat de vârstă, căci am văzut cu ochii mei faptul că editura are cititori de toate vârstele, pentru toate felurile de cărți pe care le-au publicat până acum. Diversitatea este punctul cheie când vine vorba de ce se publică, iar o minte deschisă este elementul ce nu trebuie să lipsească atunci când cineva are pretenția de a se integra în această comunitate veșnic crescândă.

Pentru a face acest articol și mai interactiv, îmi imaginez că una dintre obiecțiile posibile ar fi felul în care eu am utilizat acest tip de exprimare vulgară în cele trei cărți pe care le-am publicat la editura HB până în prezent. Într-adevăr, voi recunoaște că a fost vorba de un abuz, o exagerare, însă în niciun caz în scop de marketing, căci nu aveam de unde să știu dacă romanul va fi acceptat sau nu, ci pur și simplu dintr-un spirit agresiv în sine, dovadă fiind faptul că limbajul folosit se potrivește cu contextul pasiv-agresiv sau chiar transgresiv, dacă vreți, descris în Octopussy. Dacă vreți opinia mea strict personală și complet sinceră, voi spune că mi se pare că editura Herg Benet promovează în principal ideile originale și scrise într-un stil autentic, făcând abstracție de multiplele feluri în care limbajul propriu-zis poate să arate. Cred că idealul modern în literatură a rămas echilibrul dintre formă și conținut, însă un conținut exprimat cu mult mai puține rețineri, care ar fi și unul dintre scopurile pentru care ne-am luptat ca popor, după cum bine se știe. Eu cred că această libertate trebuie prețuită, iar diversitatea în literatură îmbrățișată, căci acum avem de toate pentru toată lumea – cel puțin așa îmi place mie să mă gândesc la HB și mi-ar plăcea să facă la fel și ceilalți, chiar dacă nu au găsit încă o carte care să-i satisfacă în totalitate.

Nota în care aș vrea să închei acest articol ar fi o temă de gândire: poate că cel aflat în poziția cititorului este cel care trebuie să se cerceteze mai în amănunt pe sine pentru a realiza de ce o barieră de limbaj îl distanțează de mesajul unui roman, iar abia mai apoi să judece un autor sau o editură ca ducând lipsă de valoare autohtonă.