Să-ți ucizi tatăl, recenzie

Este al treilea volum pe care l-am citit de la această autoare și de fiecare dată am fost din ce în ce mai impresionată. După O formă de viață și Antichrista, Să-ți ucizi tatăl a venit din neant ca o pastilă plină de cunoaștere și magie.

Povestea este în aparență una extrem de simplă: un puști este tratat foarte prost de mama lui naturală, care decide să-l dea afară din casă la vârsta de cincisprezece ani pentru a putea conviețui cu un bărbat care nu îl suportă pe acesta. Numele puștiului este Joe, iar talentul său este acela de a face trucuri cu cărți, în speranța că va deveni magician. La un moment dat, făcând trucuri de unul singur într-un bar, talentul său este remarcat de un domn care-l îndrumă spre unul dintre cei mai vestiți magicieni din zonă, iar astfel, Norman și iubita lui, Christina, îi devin părinți adoptivi. Acesta este doar începutul desfășurării unui plan ce are loc în mintea bolnavă a lui Joe, iar dezvăluirea acestuia la finalul poveștii a fost unul dintre cele mai surprinzătoare plot-twist-uri din câte am citit vreodată.

Amelie Nothomb a urcat foarte rapid în topul autorilor mei preferați din ultima perioadă și pot spune că stilul ei de a scrie, transmițând idei mari prin cuvinte simple, concepte psihanalitice și referințe filosofice îmbinate cu un fel de pop culture și o atmosferă tipic americană din anii 2000 a devenit deja un ideal pentru mine. În cadrul acestui roman, autoarea începe cu ea și termină cu ea jucând personal un rol pentru a ne introduce mai bine în poveste, un șiretlic foarte inteligent pe care nu l-am mai văzut utilizat atât de natural până acum. Perpetuarea relației părinte-copil cu complexele oedipiene aferente, cu stilurile de comportament ce vin la pachet dintr-o astfel de dinamică, obsesiile vulgare, implicarea halucinogenelor – toate aceste elemente abia dacă ating vag punctele cheie ale romanului care m-a lăsat cu gura căscată paragraf după paragraf. Trebuie doar să vă așteptați la o călătorie într-adevăr magică, la un roman al cărui singur defect este că a fost prea scurt, eventual, lucru de care cred că am mai blamat-o și înainte pe autoare.

Să-ți ucizi tatăl este genul de carte ce nu ar trebui să fie povestită, ci experimentată la prima vedere de oricine are norocul să pună mâna pe ea. Nothomb îmi pare deja o maestră a misterelor, un autor cu vaste cunoștințe din toate domeniile și o imaginație debordantă, un stil unic și autentic și multe alte calități pe care le-aș putea înșira la infinit. Dacă vă place ideea de a urmări cariera și ascensiunea socială a unui magician, de a trăi la unison cu personajele un festival ce are loc în deșert și include hippioți și jonglerii cu focul, de a afla verdictul și finalul unui adolescent inițial doar foarte încăpățânat, dar care se dovedește a fi mult mai special decât atât… Această carte vă va unge pe suflet cum n-ați sperat vreodată. Eu una abia aștept să pun mâna pe toate romanele autoarei. Sunt sigură că nu poate decât să mă uimească din ce în ce mai tare.