Să-ți ucizi tatăl, recenzie

img_1001

Este al treilea volum pe care l-am citit de la această autoare și de fiecare dată am fost din ce în ce mai impresionată. După O formă de viață și Antichrista, Să-ți ucizi tatăl a venit din neant ca o pastilă plină de cunoaștere și magie.

Povestea este în aparență una extrem de simplă: un puști este tratat foarte prost de mama lui naturală, care decide să-l dea afară din casă la vârsta de cincisprezece ani pentru a putea conviețui cu un bărbat care nu îl suportă pe acesta. Numele puștiului este Joe, iar talentul său este acela de a face trucuri cu cărți, în speranța că va deveni magician. La un moment dat, făcând trucuri de unul singur într-un bar, talentul său este remarcat de un domn care-l îndrumă spre unul dintre cei mai vestiți magicieni din zonă, iar astfel, Norman și iubita lui, Christina, îi devin părinți adoptivi. Acesta este doar începutul desfășurării unui plan ce are loc în mintea bolnavă a lui Joe, iar dezvăluirea acestuia la finalul poveștii a fost unul dintre cele mai surprinzătoare plot-twist-uri din câte am citit vreodată.

Amelie Nothomb a urcat foarte rapid în topul autorilor mei preferați din ultima perioadă și pot spune că stilul ei de a scrie, transmițând idei mari prin cuvinte simple, concepte psihanalitice și referințe filosofice îmbinate cu un fel de pop culture și o atmosferă tipic americană din anii 2000 a devenit deja un ideal pentru mine. În cadrul acestui roman, autoarea începe cu ea și termină cu ea jucând personal un rol pentru a ne introduce mai bine în poveste, un șiretlic foarte inteligent pe care nu l-am mai văzut utilizat atât de natural până acum. Perpetuarea relației părinte-copil cu complexele oedipiene aferente, cu stilurile de comportament ce vin la pachet dintr-o astfel de dinamică, obsesiile vulgare, implicarea halucinogenelor – toate aceste elemente abia dacă ating vag punctele cheie ale romanului care m-a lăsat cu gura căscată paragraf după paragraf. Trebuie doar să vă așteptați la o călătorie într-adevăr magică, la un roman al cărui singur defect este că a fost prea scurt, eventual, lucru de care cred că am mai blamat-o și înainte pe autoare.

Să-ți ucizi tatăl este genul de carte ce nu ar trebui să fie povestită, ci experimentată la prima vedere de oricine are norocul să pună mâna pe ea. Nothomb îmi pare deja o maestră a misterelor, un autor cu vaste cunoștințe din toate domeniile și o imaginație debordantă, un stil unic și autentic și multe alte calități pe care le-aș putea înșira la infinit. Dacă vă place ideea de a urmări cariera și ascensiunea socială a unui magician, de a trăi la unison cu personajele un festival ce are loc în deșert și include hippioți și jonglerii cu focul, de a afla verdictul și finalul unui adolescent inițial doar foarte încăpățânat, dar care se dovedește a fi mult mai special decât atât… Această carte vă va unge pe suflet cum n-ați sperat vreodată. Eu una abia aștept să pun mâna pe toate romanele autoarei. Sunt sigură că nu poate decât să mă uimească din ce în ce mai tare.

4

Reclame

3 gânduri despre „Să-ți ucizi tatăl, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am citit (aproape) două cărți de această autoare. În iarna asta am recitit fragmente din Cosmetica dușmanului, fiindcă aveam gânduri asemănătoare cu ce se petrece la sfârșit. Prima citire a cărții a fost în clasa a șasea, când efectiv m-a zdruncinat. Foarte faină. De asemenea, lucru la care nu m-am gândit, căci n-am citit psihologie și nu prea știu multe în domeniul ăsta, povestea cărții pare să aibă la bază o teorie a lui Freud în legătură cu ego și supra-ego, sau ceva de genul. Îmi cer iertare dacă spun prostii, reproduc ipoteza unei prietene care a citit și ea cartea, la recomandarea mea, și căreia îi place Freud. Și te urmărește, de asemenea.

    Peplum a fost groaznică, dubioasă. E practic vorba de viitor, de 2300 și ceva, unde o femeie din zilele noastre ajunge teleportându-se cu ajutorul unui ficus, sau așa ceva xD
    Dacă mă gândesc mai bine, Peplum pare să copieze ideea de bază a cărții Minunata lume noua a lui Huxley (mult mai bună decât Peplum, o adevărată capodoperă; sper să o citești, în caz că nu ai făcut-o deja, eu încă nu mă pot hotărî dacă ar fi rău sau ba să trăim ca și în carte).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: