Deși am citit primul volum cu mult timp în urmă, în minte am rămas cu o amintire foarte plăcută legată în mod special de modul de scriere al autoarei. Simțind nevoia să citesc un roman polițist, l-am ales pe acesta, iar în final s-a dovedit a fi o alegere foarte bună.
Protagonista noastră este Rebecka Martinsson, o avocată traumatizată după întâmplările din primul volum al seriei, în care a trebuit să ucidă trei oameni pentru protecția altora. Traumele psihice prin care trece aceasta sunt perfect ilustrate prin interacțiunile sau lipsa acestora față de colegii de la firma de avocatură la care lucrează, prin apatia generală pe care Rebecka o simte pe tot parcursul romanului, care se ameliorează treptat, însă doar parțial atunci când se întoarce în Kiruna, satul din Suedia unde s-a născut și unde au avut loc crimele cu un an în urmă. Deși cercetările ei împreună cu un alt coleg trebuiau să se rezume la câteva formalități, avocata reușește să fie implicată într-un alt caz de proporții ce vizează moartea pastoriței feministe dintr-un oraș din apropiere. Mildred a fost executată chiar în interiorul bisericii, iar prin colaborare cu echipa de poliție locală, Rebecka ajunge să elucideze acest mister, cât și moartea unui alt cetățean și membru al parohiei. Din acest motiv consider Noapte Albă o ficțiune religioasă.
Unde înainte mă concentram mai tare pe caz în sine, punând mare accent pe aflarea identității criminalului și nivelul de șoc cauzat de aceasta, mergând direct proporțional cu valoarea cărții în ochii mei, romanul în cauză se sustrage unei posibile priviri superficiale, în contextul în care am bănuit aproape fiecare personaj în parte de comiterea crimei. Atunci când am aflat în sfârșit identitatea criminalului și motivațiile sale, faptul a venit normal și autenic în cadrul poveștii, demonstrând că romanele detective în general și dacă sunt de bună calitate literară au mult mai mult de oferit decât un mister ce poate fi rezolvat pe cale logică. Implicațiile profund psihologice descrise de Larsson în acest volum m-au făcut să fiu curioasă în continuare de aventurile acestei avocate traumatizate, punându-mi întrebarea: oare cât de mult poate duce mintea umană, câtă rezistență avem de fapt în confruntarea cu moartea altor oameni, comiterea de crime odioase și alte astfel de lucruri? Cum te ridici după ce ai trecut deja prin atâtea experiențe traumatizante datorită job-ului pe care ți l-ai ales în viață?
Autoarea a inclus de asemenea și o frumoasă metaforă episodică în ceea ce privește o anumită lupoaică, pe care Mildred, pastorița, încerca să o protejeze prin fondurile bisericii. Stadiile în care acest animal trece de la o scenă la alta par a fi contrarii stării psihice ale protagonistei, dacă ar fi să ne ghidăm după asta, însă de fapt revelează o stare de conștiință și mai profundă, ducându-ne cu gândul la o eliberare a spiritului peste puterea voinței umane. Felul cum Rebecka își găsește pacea după ce în sfârșit își face curaj să se întoarcă în casa părintească și modul cum reușește să-și adune ultimele puteri pentru a lupta pentru Binele mai mare sunt trăsăturile cele mai de apreciat la acest personaj dotat cu nimic mai puțin sau mai mult decât noi, restul oamenilor. Noapte Albă este doar în plan secundar un roman polițist, căci din punctul meu de vedere este o incursiune deosebit de interesantă și bine structurată în mintea umană, atât cea criminală, cât și cea inocentă. Personajele sunt variate și pline de viață, nimic nu pare să-i fi scăpat din vedere autoarei atunci când a pus cap la cap toate elementele ce au făcut această poveste atât de ușor de parcurs și care cu greu se poate șterge din minte.
Deși nu am foarte multă experiență în materie de romane marketate drept polițiste, sunt convinsă în sufletul meu că autorii nordici merită toate premiile la acest capitol. Recomand cu mult drag seria și pe această autoare atât de autentică prin arta ei.
Un gând despre „Noapte albă, recenzie”