Cristina Boncea

Nu am găsit nicio recenzie în care să fie abordată tema principală pe care eu am identificat-o în această carte, lăsând la o parte situația tragică din Mexic. „Fiesta în bârlog„ este o critică adusă la societatea mexicană însă întreaga situație este văzută prin perspectiva unui copil, al cărui tată este supranumit Regele și reprezintă unul dintre cei mai influenți și evident, bogați, traficanți de droguri din țară.

M-am axat cel mai profund pe înțelegerea urmărilor asupra acestui copil, a cărui vârstă nu-mi amintesc să fi fost specificată pe undeva, în ceea ce privește condițiile în care este forțat să crească. Orfan de mamă, locuiește într-un palat, complet izolat de restul lumii, împreună cu tatăl său și câțiva servitori care alcătuiesc un fel de „gașcă”, cum o numește de multe ori Tochtli. Se poate vedea foarte clar discrepanța dintre inocența specifică a unui copil în comparație cu credințele și modul de gândire pe care e forțat să le preia de la cei din jur, cum ar fi aceea că doar „poponarii” plâng iar bărbații sunt cei cărora nu le e frică de nimic. Forma aceasta de spirit masculin este încurajată de tatăl său, Yolcaut, care este la rândul său o fire ce-și refulează emoțiile și le maschează prin cinism și răutate atunci când vine vorba de relaționarea cu apropiații săi.

Intriga poveștii este reprezentată prin dorința copilului de a achiziționa un hipopotam pitic din Liberia pentru mica lor grădină zoologică de lângă palat, unde au de asemenea un leu și doi tigri. Tochtli specifică la un moment dat că aceștia sunt folosiți pentu a scăpa de cadavrele anumitor persoane care ajung la palat dar nu-și mai găsesc drumul înapoi. Toate activitățile dubioase ce au loc în jurul său, destăinuite prin intermediul unuia dintre slujitori, reprezintă o normalitate pentru protagonist, găsindu-le explicații realiste dar expuse pe un ton banal, ca și când „așa trebuie să stea lucrurile” pur și simplu. Există trei capitole mari și late ce compun acest scurt roman iar în cel de-al doilea, Tochtli, împreună cu tatăl său și un alt slujitor se duc personal în Liberia pentru a captura hipopotamul în cauză, pe care copilul și-l dorea atât de tare. Într-un final, aceștia ajung să prindă doi hipopotami, un mascul și o femelă, care însă ajung înapoi în Mexic într-o altă stare decât cea așteptată. Acest lucru ar putea simboliza uciderea viselor copilăriei și de aici, a inocenței propriu-zise chiar în fața protagonistului, ce se simte într-un fel dator să ia parte la acest act crud. E interesant cum în unul din pasaje Tochtli chiar specifică faptul că în acel moment „fulminant” s-a simțit ca și cum el însuși ar fi cel mai groaznic om de pe Pământ.

Mai e de specificat și obsesia copilului față de pălăriile de orice fel căci spune că mereu îi e frig în zona capului, chestie pe care o leg de diagnosticul dat de către un medic pentru durerile sale periodice de stomac; acesta îi transmite lui Yocault că fiul său suferă de o boală psihosomatică cauzată de moartea mamei sale, motiv pentru care doctorul nu mai pune niciodată piciorul în marele palat. Așadar, există posibilitatea ca obsesia lui Tochtli pentru pălării să fie un mecanism de apărare împotriva psihicului acestuia sau, mai bine spus, o dorință de a scăpa de efectele exterioare asupra creierului său. Drept dovadă, atunci când își poartă una dintre pălării, pare a gândi și a percepe lumea în stilul său, fără influențe exterioare.

Mai există un personaj notabil în această carte și anume Mazatzin, profesorul privat al protagonistului care ajunge să trădeze familia și să-și ia tălpășita, această decizie având, bineînțeles, urmări nefaste asupra persoanei sale. Copilul preia și de această dată gândirea maturilor din preajmă și-l consideră un trădător jalnic, chiar dacă a rămas cu o pasiune pentru Imperiul Japonez de pe urma sa și ajunge să-și dorească să devină la rândul său un samurai. Cartea este scrisă într-un mod foarte bine structurat, personajul principal tot repetând aceleași informații și cuvinte învățate în scurta sa experiență de viață, însă legându-le diferit; astfel ajungem la concluzii precum aceea că francezii pronunță r-ul ca și cum le-ar fi rămas ceva în gât pentru că înainte le plăcea să-și decapiteze regii. O ultimă dar importantă problemă dezbătută în cadrul acestui roman este prima minciună identificată de puști din partea tatălui său și anume, descoperirea unei camere plină cu arme, care se presupunea a fi goală. Tochlti urmează să fure un mic pistol din acea întreagă colecție și să-l folosească ulterior pe cont propriu.

Toate lucrurile la care este expus acest copil i se așază în minte într-un mod morbid și numai aparent funcțional, acesta fiind constrâns să ducă o viață întocmai ca cea a tatălui său, din nefericire. Există o scenă importantă în care Yolcaut, după ce au vizionat împreună un film despre samurai în finalul căruia unul dintre personaje își ucide cel mai bun prieten pentru a-i salva onoarea, îi spune fiului său că va trebui să facă și el același lucru într-o bună zi. Desigur, Tochtli e prea mic pentru a înțelege însemnătatea acestor vorbe, însă e încă la vârsta la care își permite să se mire de lucruri precum absența preponderentă a femeilor din palat cât și de timpul petrecut de tatăl său cu acestea atunci când vreuna își face apariția pentru ceva vreme. Mi s-a părut de asemenea interesant cum, după o lungă perioadă de muțenie – alt obicei preluat și internalizat de la cei din jurul său – Tochtli ajunge totuși să vorbească cu ultima dintre femeile prezentate în această carte, ce probabil îi reamintește în subconștient de propria sa mamă.

Pe scurt și în concluzie, această carte prezintă mentalitatea sfărâmată a unui copil din cauza unui sistem dăunos și al unui părinte ce trăiește fără mustrări de conștiință în cadrul acestui sistem, singurele emoții exprimate fiind acelea de furie sau mulțumire prin prisma mândriei de sine. De altfel, Tochtli este în mare parte din timp nemulțumit cu situația sa, chiar dacă nu poate pune niciodată punctul pe i cu privire la ce îi lipsește cu adevărat, însă finalul ne dovedește faptul că ajunge la un nivel de acceptare în care preia complet valorile moștenite ereditar de la Yolcaut. Este un roman trist ce spune povestea fără speranță a multor copii care sunt crescuți în acest stil, conturând pe fundal și ororile ce au loc la ordinea zilei în cadrul Mexicului prin conducerea de afaceri ilegale.