fbpx

Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană, prezentare

img_9958

Deși citirea acestei cărți a durat aproape o lună, pot spune că acum m-am pus la punct în ceea ce privește noțiunile de bază din domeniul psihanalizei. Mulțumită stilului foarte clar, fluent și chiar umoristic de exprimare al lui V. D. Zamfirescu, un scurt și cuprinzător istoric al psihanalizei mi-a trecut prin fața ochilor, fiecare subcapitol debordând de exemple preluate din alte surse sau din terapii contemporane ce au făcut mai ușor de înțeles conceptele la care se făcea referire.

În componența sa se regăsesc elemente de istorie ale psihanalizei în România, diferite concepții cu privire la diferența dintre sănătate și boală psihică, date despre principalele manifestări ale inconștientului (actul ratat, visul și cuvântul de spirit), elemente ce țin de legătura dintre analizant și terapeut cum ar fi transferul și contratransferul, detalii despre nevroză (Freud) și psihoză (Jung), despre legătura dintre inconștient și agresivitate sau sexualitate și nu în ultimul rând, explicații în ceea ce privește desexualizarea inconștientului din partea urmașilor lui Freud (ex.: Adler, Jung). Aceasta ar fi în mare prezentarea conținutului acestei cărți pe care eu am considerat-o un fel de biblie sau carte de căpătâi în ceea ce-i privește pe cei neinițiați în domeniul psihanalizei, dintre care fac parte și eu. Limbajul este unul accesibil pentru orice persoană interesată și cu deschidere spre acest domeniu iar mie mi s-a părut foarte util faptul că nu există capitole ce se întind pe zeci de pagini fără oprire, ci acestea sunt delimitate foarte bine și punctual.

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoșteam anterior citirii acestei cărți și probleme pe care nu mi le-am pus niciodată în ceea ce privește meseria de psihanalist în România sau în alte țări. Privită ca un tot unitar, “Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană” îți înmânează toate armele de care ai nevoie pentru a aprofunda și mai puternic tema inconștientului uman și a tuturor discuțiilor ce se nasc din acest punct. Consider că e foarte important să cunoști perspectivele psihanaliștilor de dinainte pentru a putea ajunge la un rezultat mai potrivit societății în care trăim astăzi, dacă acesta ar fi unul dintre scopurile urmărite. Pe de altă parte, cartea este atotcuprinzătoare, extrem de informativă și conține chiar și amprenta personală a autorului pe alocuri, fiind citate surse externe precum alte lucrări ale acestuia pe care m-am convins să le cumpăr (ex.: “Nevroza balcanică“). Am numai cuvinte de laudă la adresa acestei cărți și mă bucur că am avut oportunitatea să o citesc, să o las să mă ghideze în continuare spre alte cărți de psihanaliză la fel de revelatoare.

Personal, am putut face foarte multe legături cu propria mea istorie în timp ce citeam explicațiile unor anumite tipuri de comportamente, ducându-mă imediat cu gândul la o conexiune pe care înainte nu o mai făcusem și care reprezenta un semn de întrebare în mintea mea. Pe măsură ce citeam, integram bucățile pe care le-am considerat drept cele mai importante în propriul meu sistem de gândire, amintindu-mi mereu de felul în care anumite probleme erau expuse în această carte. Așadar, o recomand cu mare drag oricărei persoane care vrea să se dezvolte personal și să înțeleagă puțin mai multe lucruri despre felul în care funcționează oamenii – fie ei bolnavi sau sănătoși din punct de vedere psihic – în societate și mai ales, de ce.

4

 

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: