Aceasta este prima carte pe care am decis s-o citesc de la Henry Miller, interesul fiindu-mi stârnit de cartea Henry și June de Anais Nin. „Lumea sexului„ (128 pagini) este mai degrabă un eseu asupra decadenței umane iar titlul reiese din filosofia personală a autorului conform căreia sexul ar reprezenta adevărata evadare din cenzura societății și atingerea libertății personale individuale.
El își bazează această afirmație pe faptul că în vise, oamenii nu se lovesc de aceleași obstacole ca în viața reală și își pot îndeplini dorințele ascunse, refulate, chiar și pe cele de natură incestuoasă. Henry Miller spune că oamenii ar fi fericiți dacă ar trăi în această „lume a Fututului” și ar reuși să ajungă la împlinire și o reală evoluție. Adesea, pe parcursul scurtei cărți, Henry face o comparație între New York și Paris, două mari orașe în care și-a petrecut viața, criticându-l pe primul; spune că în New York oamenii deja au uitat să se bucure cu adevărat de fericirile vieții, fiind înglobați într-o presupusă evoluție ce constă în tehnologizare, fără a-și mai pune întrebarea dacă noile invenții ale secolului sunt cu adevărat utile umanității și dacă nu cumva, prin acestea, oamenii încearcă doar să-și refuleze și mai tare adevăratele dorințe. Henry susține că Eul interior este mereu conștient de felul în care ar trebui de fapt să funcționeze lumea, lucru potrivnic societății contemporane. Autorul aspiră la întoarcerea în Eden, unde „bărbatul adamic” putea conviețui cu toate animalele și își putea satisface poftele fără vreo rușine sau teamă.
Mi s-a părut extraordinar cum Henry Miller a vorbit exact despre lucrurile pe care le-am citit eu în ultima perioadă în cărțile de psihanaliză, el numindu-i la rândul său „prieteni” pe niște mari filosofi precum Nietzsche sau Bergson, care au vorbit de asemenea despre decadența oamenilor în societate. Miller abordează și teme din filosofia istoriei, încercând să aibă o imagine de ansamblu asupra umanității și ajungând la concluzia că oamenii au tendința să se scufunde din ce în ce mai adânc în ei înșiși. Speranța lui într-o specie umană mai evoluată, într-o adevărată evoluție a societății este destul de slabă, cu precădere în societatea americană. În această carte, de asemenea, Henry povestește câteva evenimente din propria lui viață, cum ar fi un mariaj eșuat împreună cu o femeie care i-a născut un fiu, sexul fiind de asemenea elementul central și unificator între cei doi. De asemenea, Henry încearcă să demonstreze și un scurt istoric (poate chiar arhetipal?) al femeilor în viziunea masculină, expunând un exemplu foarte des utilizat în special în cinematografie, precum tema balului în care tânărul nu are curaj să-i vorbească fetei de care este îndrăgostit. De când apar primele curiozități sexuale cu privire la diferențele (fizice) între fete și băieți, aceștia din urmă își construiesc foarte ușor prejudecăți cu privire la „pizdele angelice” și cele care urmează să devină „curve”. Autorul însă specifică faptul că sexul nu ar trebui niciodată să fie doar animalic și că pentru el mereu a implicat o legătură trup-suflet între cei doi oameni care desfășoară această activitate. Mi s-a părut foarte interesant că s-a încercat o explicație din acest punct de vedere, de ce bărbații și femeile ajung să se privească în feluri atât de diferite (cu o pasiune ce poate foarte ușor fi transformată în ură), asta ducând în cele din urmă la desacralizarea actului sexual.
Henry răspunde printre picături și la unele dintre criticile ce i-au fost adresate, chiar la începutul volumului susținând faptul că un număr foarte mic de cititori îl pot aprecia atât pentru expunerea gândurilor sale filosofice cu privire la lume, cât și pentru scenele erotice și limbajul vulgar folosit, deopotrivă. Aparent, cel mai adesea, au existat tabere care preferau fie una, fie cealaltă variantă, oamenii în cauză nereușind să cuprindă cu mintea complexitatea autorului și mesajul pe care vrea să-l transmită abordând atât de des tema sexualității. Sunt foarte, foarte multe idei interesante ce au fost cuprinse în acest eseu; dacă i-aș găsi un defect, ar fi acela că Miller a sărit foarte repede de la o temă la alta, luându-mă pe nepregătite. Având în vedere că este totuși o lucrare pe care autorul nu plănuia inițial să o publice și pe care a reeditat-o aproape integral înainte de a ajunge în fața ochilor noștri, pot foarte ușor să-mi retrag această acuzație.
Mai pe scurt, în „Lumea sexului” Henry Miller îmbină atât elemente personale, un scurt istoric propriu menit să evidențieze modul în care acesta abordează sexul în relațiile sale, cât și elemente preluate și filtrate prin propriul intelect pentru a ne prezenta un tot unitar cu rolul de a aduce o critică societății, de a ne sugera de asemenea și o soluționare pentru această problemă ce încă ne afectează în zilele noastre. Soluția găsită de Henry Miller se relevă într-adevăr în sex, în practicarea și aprecierea lui cu întregul nostru spirit, transformându-se astfel în act toate frustrările noastre interioare create de societate (care la rândul ei prezintă de fapt propriul nostru gol interior), însă, este de subliniat faptul că problema cenzurii sociale chiar există iar oamenii găsesc mult prea des substituiri autoamăgitoare menite să le creeze o falsă fericire, ce doar îi adâncește și mai tare în dezastrul universal și iadul personal.
2 gânduri despre „Lumea sexului, recenzie”