Cărțile din pozele de mai sus reprezintă câteva dintre cele pe care am de gând să le citesc în acest an. În fiecare an, de când scriu pe acest blog, mi-am propus să citesc anumite titluri iar în mare măsură, am reușit să-mi respect planurile. Voi comenta pe rând și pe scurt titlurile de mai sus, sperând să ajung la un total de minim 45 de cărți citite, pentru a compensa faptul că am rămas puțin în urmă anul trecut cu lectura. În prezent, citesc trei cărți în paralel și sper ca recenziile lor să apară pe blog în cursul viitoarelor două săptămâni. Titlurile acestora le găsiți în bara din dreapta, la categoria “Currently Reading” a widget-ului Goodreads.
În primul rând, vreau să spun câte ceva despre cărțile din domeniul filosofiei și/sau psihanalizei din această listă căci, într-adevăr mi-am propus ca anul acesta sa fie dedicat în mare parte cărților non-fictive. Influențată și de faptul că sunt studentă în anul I la Facultatea de Filosofie, îmi doresc să-mi lărgesc orizonturile în acest domeniu așa că cel mai probabil, în curând voi posta și o listă cu titlurile filosofice pe care îmi doresc să le achiziționez în viitorul apropiat. Acesta este de asemenea motivul pentru care am ales atât de puține cărți ce se găsesc deja în biblioteca mea, căci plănuiesc să îi îmbogățesc raturile din acest punct de vedere.
În primul rând, “Introducere în psihologia jungiană” este o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea, luna aceasta. Am ajuns să citesc câteva lucrări despre Freud, însă nimic de la urmașul său, Carl Gustav Jung. Sunt sigură că după ce voi citi această carte, voi ști mult mai clar pe ce vreau să mă axez în viitor, în privința ariilor pe care el le-a abordat în lucrările sale.
“De la filosofie la psihanaliză & retur” ar fi cea de-a doua carte în care citesc despre părerile lui Vasile Dem. Zamfirescu cu privire la psihanaliză și sunt sigură că de asemenea voi afla informații noi cu privire la această activitate în România.
“14 idei ale lui Ludwig Wittgenstein” este o carte scrisă de unul dintre profesorii care predau la facultatea mea, Gheorghe Ștefanov, cu care am studiat Teoria Argumentării acest semestru. Nu știu însă foarte multe lucruri despre Wittgenstein ca filosof și consider că această carte va aduce ceva lumină.
“Banchetul și alte dialoguri” a lui Platon este o carte pe care o am încă din clasa a IX-a, cumpărând-o din entuziasm la recomandarea profesorului meu de logică. Nu m-am atins de ea însă, de atunci până acum, și cred că în sfârșit a venit momentul potrivit să o citesc și să o înțeleg în profunzimea ei.
Am adăugat și “Lumea Sofiei” în această categorie căci, deși este o carte fictivă din câte știu eu, de asemenea ea cuprinde și o privire de ansamblu asupra istoriei filosofiei și aș fi curioasă să văd felul în care aceasta este expusă.
Am vrut să fac o categorie pentru cărțile care nu ar fi în totalitate fictive și deci, s-ar situa undeva la mijlocul dintre filosofie pură și ficțiune ce cuprinde și referințe filosofice.
“Criză la Moscova“, de exemplu, este o carte cumpărată destul de recent și, din câte am înțeles, cuprinde o poveste reală și observațiile autoarei din vizita sa la Moscova, într-o perioadă de criză. Ar fi de asemenea prima carte pe care o citesc de la Simone de Beauvoir, dorindu-mi de mult timp să fac acest lucru, dar, la fel ca în multe alte cazuri, neștiind de unde s-o apuc.
“O istorie a lumii în 10 1/2 capitole” nu ar fi prima carte non-fictivă de la Julian Barnes pe care o citesc iar aici mă gândesc la “Niveluri de viață” care este la rândul ei tot între ficțiune și non-ficțiune, cumva. Nu am foarte multe informații legate de conținutul acestei cărți, dar mă aștept la o trecere subiectivă prin istoria lumii din partea autorului, posibil cu la fel de mult umor acru ca și în celelalte cărți pe care le-am citit de la el.
În sfârșit, “Madness. Tales of Fear and Unreason” este o carte diferită de cele pentru care Roald Dahl este consacrat iar eu am primit-o drept sponsorizare de la books-express. Mă aștept la ceva întunecat și sincer, poate o confesiune a autorului în ceea ce privește colțurile mai întunecate ale minții umane.
Ultimele patru cărți de pe această listă intră destul de clar în categoria ficțiunii, repet, dacă informațiile mele sunt corecte.
Cea mai dragă dintre cele menționate mi-ar fi “Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș, căci cealaltă carte a sa, “Invitația la vals“, m-a uns pe suflet. Sunt sigură că și aceasta ar reuși să mă atingă profund și ar deveni astfel cea de-a treia carte citită de la acest autor, prima fiind “Cazul Magheru“.
“Hell” de Lolita Pille este o carte pe care am mai încercat să o citesc odată, însă mi s-a părut că nu pot ține pasul cu referințele culturale și (posibil) filosofice din carte, așa că m-am gândit să o las pentru mai târziu. Poate că anul acesta am ajuns la un stadiu suficient de avansat din punct de vedere psihic și intelectual încât să pot cuprinde conținutul său cu mintea, căci mă atrage tot, de la titlu, la descriere și până la numele autoarei.
“Transpotting” o am în două variante, căci cea în engleză mi-a fost oferită de către Yuki în cadrul Booktube Secret Santa 2017. Nu știu pe care dintre variante voi alege să o citesc, însă stilul lui Welsh mă atrage foarte tare în concept, adică bazat pe ceea ce îmi imaginez eu că aș putea descoperi în cărțile sale. Rămâne însă de văzut dacă și pe mine mă va impresiona această carte, ce a avut un impact atât de mare asupra societății în care trăim.
Ultima carte de pe această listă este “Prep“, aparent un remake la feminin al cărții “De veghe în lanul de secară“, care pe mine m-a impresionat extraordinar de tare (sunt mândră de faptul că Salinger a fost născut în aceeași zi cu mine). Mă aștept ca această carte să cuprindă esența originalului și să aducă un aer contemporan poveștii, deși am fost la rândul meu uimită de actualitatea stilului de exprimare al autorului, citind cartea sa în engleză.
Cam acestea ar fi cărțile de care sunt cea mai încântată privind prospectiv. Sunt sigură că aș mai fi putut identifica și alte titluri necitite și interesante în biblioteca mea însă, după cum am spus, mi-am propus să mă axez pe filosofie și urmează să achiziționez mai multe cărți din acest domeniu. Voi ce v-ați propus să citiți anul acesta?