Cristina Boncea

Se pare că plângerile anterioare mi-au fost ascultate iar acest volum a reușit să mă captiveze aproape la maxim.

Povestea lui Joco este continuată din volumul anterior iar bănuielile îmi sunt confirmate definitiv: într-adevăr el a fost salvat de la o existență mizeră și activități criminale de către maestrul său, care l-a pregătit pentru a fi un șaman puternic și l-a îndrumat să folosească glumele ca pe o armă, în locul urii. Pot înțelege acum de ce scenele respective nu au apărut și în anime, fiind de natură violentă și sângeroasă. După ce prima bătălie a competiției este încheiată, următoarele echipe care se duelează sunt, pe de-o parte, trei șamani de origine egipteană, iar pe cealaltă parte, trei dintre membrii grupării X-Laws, din care face parte și Lyserg.

Mereu am fost curioasă să înțeleg mai bine viziunea asupra lumii a Fecioarei de Fier, pe numele ei real, Jeanne. Aceasta este nevoită să iasă din instrumentul ei de tortură pentru a lupta împotriva urmașilor faraonilor, între timp explicându-ne motivele pentru care a decis să preia asupra ei atâta durere pentru a o folosi în numele justiției. X-Laws reies într-un final ca fiind niște fanatici religioși care funcționează după primele zece porunci ale lumii și încearcă să-i pedepsească pe păcătoși. În timp acestei bătălii, Jeanne spune pe de-o parte că și-ar dori ca lumea să nu mai fie un loc unde oamenii se omoară între ei pentru a-și atinge anumite scopuri, însă, în același timp, dacă acești păcătoși nu aleg să-și ceară iertare și să pornească pe calea cea bună, ei trebuie anihilați. Cu atât mai imposibil pare de făcut această alegere, așadar, cu atât mai lipsită de sens este această afirmație a lui Jeanne, cu cât ambele echipe se află în competiție iar atacul unul asupra celuilalt este oricum inevitabil; inițial, Lyserg le oferă opțiunea de a se preda, însă adversarii decid să-și pună curajul, orgoliul și loialitatea pe primul loc. Concluzia logică în această situație este faptul că Jeanne, care se vrea reprezentata umană a lui Dumnezeu pe Pământ, spiritul ei fiind însuși Zeul Justiției, pedepsește pe cineva pentru același lucru de care se face la rându-i vinovată, scuzându-se oarecum prin durerea pe care și-o cauzează singură stând închisă în instrumentul de tortură cu țepușe pe interior și punând toată responsabilitatea deciziei finale și punerii sale în acțiune pe umerii spiritului său. Până și Hao, martor la bătălie, obervă această discrepanță între credințele personale și acțiunile Fecioarei, asumându-și faptul că el este un criminal în serie, dar că nici X-Laws nu sunt mai prejos.

 Bineînțeles că Yoh și prietenii săi sunt indignați de această ipocrizie și cruzime a conducătoarei grupării, în vârstă de numai unsprezece ani, însă realizează că fostul lor aliat, Lyserg, a fost deja influențat de ideologiile grupării și nu mai există cale de întoarcere. Yoh chiar se arată îngăduitor atunci când acesta este pe cale să comită prima sa crimă, spunând că Lyserg probabil a făcut ce a crezut că ar fi mai bun pentru el, în condițiile în care s-a simțit probabil neînțeles de către grupul lor de prieteni și a putut empatiza mai bine cu membrii X-Laws, din moment ce împărtășeau aceeași ură pentru dușmanul lor comun, Hao. Yoh, totuși, se oprește din empatie odată cu afirmația că dacă Lyserg își omoară într-adevăr oponentul, orice legătură și încredere dintre ei va cădea pentru totdeauna („orice om este liber să aleagă între bine și rău, nu îl poți judeca până nu a făcut acest lucru„).

Acest conflict de sisteme de credință m-a atras cel mai tare la acest volum și a scos încă o dată în evidență variabilele pe care se bazează alegerea Regelui Șaman. Văzând cum stau lucrurile cu proprii ochi, Yoh chiar spune la final: „Se pare că va trebui să fiu eu Regele Șaman până la urmă„, din asta înțelegându-se că, deși Yoh ar fi preferat să poată avea o viață liniștită, în care să nu se îngrijoreze de conducerea lumii și direcția în care se îndreaptă aceasta, moralitatea sa nu-i permite să lase viețile celorlalți oameni nevinonați în mâini precum cele ale lui Jeanne sau Hao. Susținerea prietenilor săi și faptul că aceștia îl văd deja ca pe un conducător îi întărește probabil credința, dar cel mai tare Yoh este condus de ura sa față de nedreptate, de supremația unora față de alții. Spiritul său de justițiar este cel care îl motivează și îl întărește, alături de loialitatea și dragostea pe care o are față de cei din jur, pe care o acordă în mod necondiționat și într-un timp destul de rapid, încrederea în oameni venind ca ceva natural pentru el. Yoh aparține tipologiei omului care acordă mai multe șanse, nu-și formează așteptări și îi lasă pe oameni să ia decizii fără vreo constrângere, pentru a le testa adevăratul caracter; pe cât este de relaxat și calm, pe atât de mare este inteligența lui emoțională și flerul cu care îi analizează pe cei din jur.

Îmi place de fiecare dată când punctele cheie ale unei personalități sau unei ideologii sunt reliefate prin astfel de scene de tip acțiune-reacțiune; tocmai aceste ideologii reprezintă pentru mine esența seriei și motivul pentru care o îndrăgesc atât de tare. Dacă n-am menționat acest lucru până acum, vreau să spun că personajele de pe coperte nu sunt în legătură directă cu cel pe care se pune cel mai tare accentul în cadrul poveștii. Așadar, în acest caz, Anna nu se află în centrul atenției pe durata bătăliilor. De asemenea, îmi place că volumele niciodată nu se termină brusc, ci Hiroyuki adaugă scene scurte, amuzante și triviale din Funbari Hill, de obicei între Anna și Yoh. Per-total, sunt din ce în ce mai impresionată de această manga și mi-aș dori ca povestea să dureze la nesfârșit. Valoarea sa filosofică este prețioasă iar Yoh este mereu un model demn de urmat pentru oricine. Se pare că încă din copilărie ne formăm acest ideal pe care-l păstrăm pe parcursul vieții, astfel se face că pasiunea mea pentru Regele Șaman devine doar din ce în ce mai mare.