Shaman King, Vol. 13: The Return of Faust

img_8817

Nici acest volum nu a fost chiar preferatul meu, datorită faptului că s-a bazat mai tare pe introducerea lui Joco în poveste, personaj care nu mi-a fost pe plac niciodată. Am rămas puțin confuză după ultima parte a poveștii, deși nu țin minte ca în anime să ne fi fost vreodată prezentat viața acestuia dinainte de competiție.

Pe de altă parte, după întâlnirea cu Marele Spirit, ne este în sfârșit dezvăluit rolul său; se pare că acesta este format din spiritele omenirii încă de la începuturile ei, așadar cunoaște destinele fiecăruia în parte și are puterea de a controla mersul lumii. Acesta apare odată la cinci sute de ani doar pentru trei luni, în momentul când omenirea decade într-un grad periculos de mare și îi permite șamanului câștigător să-și unească puterile cu ale sale, pentru a putea la rândul său să conducă lumea. De aceea selecția este atât de dură iar bătăliile se dau până la moarte, căci totul se bazează pe mentalitatea celui care va ajunge într-un final să profite de această putere infinită.

Mai pe scurt, conceptul destul de filosofic care stă la baza acestei serii este: dacă ai putea fi Dumnezeu, ce ai face cu puterea ta? Antecedat de: Ce ești capabil să faci pentru a deveni Dumnezeu?

Faptul că participanții provin din culturi atât de diferite face doar lucrurile și mai palpitante. Am aflat deja până acum că fiecare șaman în parte are altceva în minte, o altă motivație pentru care-și dorește să câștige titlul de Regele Șaman. Până la urmă, va câștiga mentalitatea corespunzătoare și șamanul care știe să se folosească de abilitățile sale în cel mai avantajos mod cu putință. Ca în orice poveste, bătălia se dă între bine și rău, căci Hao și minionii săi nu sunt deloc inamici de ignorat, iar luptele finale tocmai au început. Șamanii, grupați în echipe de câte trei, urmează să se lupte între ei pentru a urca mai departe în clasament. Bătălia prezentată în acest volum, prima la număr, bineînțeles, se dă într-o echipă numită Boz și echipa formată din Ren, Trey și Joco. Rezultatul nu ne este oferit încă, însă în continuare sunt subliniate felurile prin care cei care i s-au alăturat lui Hao decid să lupte – fără să le pese de conescințele acțiunilor lor asupra altora.

Un mister extrem de interesant și pe care sper să-l elucidez până la finalul seriei este viața prelungită a lui Hao, reîncarnat de acum o mie de ani, care s-a întors în mod deosebit pentru a concura împotriva lui Yoh și a deveni Regele Șaman. Mi-ar plăcea să ne fie oferite mult mai multe informații despre acest personaj, incredibil de interesant construit.

Una peste alta, Anna revine în peisaj alături de Yoh iar perioada de două luni până la începerea bătăliilor, în care bănuiesc că participanții se antrenează, este scoasă din poveste complet, deși îmi amintesc vag că în anime au apărut câteva secvențe de acest gen. Puterea ei a crescut de asemenea, ea fiind în topul personajelor mele preferate, numărul trei la rând după Yoh și Hao. Cel mai tare mi-aș dori ca povestea să se concentreze în jurul gândurilor și trecutului acestora, în locul altor șamani înscriși în competiție sau proaspăt introduși în poveste. Cu toate acestea, m-am pierdut încă o dată, pentru câteva minute, în această lume fascinantă și plină de mistere, iar pentru acest lucru îi sunt pentru eternitate recunoscătoare lui Hiroyuki Takei. Mereu voi considera faptul că această serie a luat naștere în același an cu mine ca fiind un semn spiritual.

3

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: