Cristina Boncea

Există un motiv pentru care mi-a luat mai mult de două săptămâni să citesc această carte și anume, faptul că acțiunea mi s-a părut mult prea statică. În ciuda acestui dezavantaj enorm, din punctul meu de vedere, cred că oricine își poate da seama de faptul că „Apă pentru elefanți” este o poveste originală și fascinantă despre lumea circului din America anilor ’30.

Voi începe prin a explica titlul romanului, care provine din spusele unui bătrân aflat în același azil ca protagonistul nostru, pe nume Jacob Jankowski; acest domn pretinde că el a cărat apă pentru elefanții de la circ, lucru care îl enervează la culme pe Jacob, aflat la vârsta de nouăzeci și trei de ani, iar de aici acțiunea bazată pe flashback-uri își reia fluxul continuu. Mi-a plăcut foarte tare faptul că la început avem parte de scena culminantă, pe care bineînțeles că nu avem cum să o înțelegem fără un context, dar care însă creează o stare extraordinară de suspans pentru cititor. Tehnica mi s-a părut asemănătoare cu cea folosită de youtuber-ii celebri din zilele noastre, pentru a atrage atenția urmăritorilor.

Jacob se lansează în povestea vieții sale, în care a pornit de la un student obișnuit la medicină veterinară, devenit peste noapte un veterinar în toată regula pentru Circul Fraților Benzini. Aici, el se îndrăgostește de frumoasa Marlena, soția șefului menajeriei, lucru care îl propulsează în tot felul de situații dramatice și aproape fatale. Practic, întreaga poveste se învârte în jurul idilei dintre cei doi, însă, pe fundal, avem constant parte de fel de fel de detalii privind viața obișnuită la circ, de la lungile călătorii cu trenul, la asamblarea corturilor, hrănirea angajaților și îngrijirea animalelor. Elefantul Rosie joacă un rol foarte important în această poveste, fiind un personaj foarte simpatic de altminteri.

Nu pot vorbi cu însuflețire despre această carte fiindcă nu m-am putut raporta emoțional la nici măcar o singură secvență citită, însă, din punct de vedere obiectiv, pot recunoaște că este o capodoperă a dramelor istorice.

Având în vedere că, bazat pe notele autoarei, multe dintre poveștile incluse în roman sunt bazate pe fapte reale, avem certitudinea că toate aceste detalii pe care le primim despre întreaga atmosferă a vieții la circ sunt foarte documentate și realiste. Această perfecțiune tehnică salvează, din punctul meu de vedere, sau poate chiar conferă valoare romanului. Dacă ar fi existat doar povestea de dragoste dintre intelectualul păgubit, Jacob, și domnița la ananghie dar cu atitudine de fier, Marlena, consider că ar fi reprezentat un adevărat eșec literar. Stilul autoarei nu este unul extrem de brutal sau măcar foarte expresiv, însă avem parte de o narațiune la persoana I foarte concisă și la obiect, putând să identificăm cu ușurință stadiul în care se găsesc personajele într-un anumit punct al acțiunii; avem parte de o sumedenie de detalii, deși majoritatea fiind relevante pentru cursul acțiunii, însă lucrul care cred că m-a deranjat cel mai tare la această scriitură este, poate, intensitatea trăirilor (sau lipsa ei). Sara a construit o acțiune plină de suspans, a clădit întreaga narațiune îndreptând-o într-o direcție de tip ultimatum, crescând astfel așteptările oricărui cititor; deși momentul culminant în sine ar putea fi categorisit drept suficient de dramatic pentru acest nivel al așteptărilor, reacțiile personajelor au fost sărite, așadar, complet absente, autoarea trecând cu ușurință peste acest moment pe care îl aștepți încă de la primele pagini ale cărții.

Făcând abstracție de acest detaliu extrem de important pentru mine, povestea încă îi aparține unui bătrân ajuns la azil și uitat de propria familie, care încearcă doar să se facă auzit pentru trecutul său ieșit din comun și realizările din tinerețe. Acest element iarăși a salvat romanul de la a fi un eșec total, folosind tehnica povestirii în ramă. Mie personal nu mi-a insuflat nicio stare acest roman, poate doar una de tensiune continuă, apoi o vagă dezamăgire, însă nimic la care să nu mă aștept sub nicio formă. „Apă pentru elefanți” este o carte previzibilă, plină de acțiune doar în aparență, lăsând în urma ei doar un iz de „meh”, o stare de neutralitate indubitabilă.

Am decis însă să ajung până la finalul acestui roman strict datorită faimei sale și așteptărilor conturate pe parcurs datorită stilului monoton dar totuși intrigant al autoarei. Consider însă că această poveste nu va rămâne prea mult timp impregnată în mine sau măcar în memoria mea, datorită faptului că niciunul dintre subiectele abordate nu îmi atinge vreo coardă sensibilă.