Antichrista, recenzie

Antichrista a fost o lectură exact pe gustul meu, sentimentul predominant pe parcursul lecturii fiind acela de furie, împărtășit cu personajul-narator.

Acest scurt roman, cel de-al doilea pe care l-am citit de Amelie Nothomb, are o poveste foarte clară încă de la bun început: Christa și Blanche sunt două adolescente de șaisprezece ani cât se poate de diferite, iar cea dintâi este pornită să-i facă viața un calvar celeilalte, întruchipând imaginea antihristului – de unde și titlul. Mai pe larg, Antichrista este porecla pe care Blanche i-o dă în mintea sa acestei colege de la facultate care i-a invadat familia și sufletul, având unicul scop de a deveni centrul oricărui univers pe care reușește să-l pătrundă.

În timp ce citeam mă gândeam că fiecare om a întâlnit măcar odată în viață o astfel de persoană egocentrică, toxică, ce refuză să accepte și existența celorlalți la același rang cu a ei. Antagonista noastră, Christa, stârnește admirația tuturor prin sclipirea sa din priviri, prin felul plin de falsă empatie cu care tratează pe oricine, reușind rapid să câștige aliați în cercurile sociale din care face parte; ea se prezintă ca provenind dintr-o familie defavorizată iar Blanche, fiind o fire timidă și studioasă, încearcă să-i câștige prietenia acestei fete extrem de populare luând-o în gazdă în apartamentul părinților săi. În scurt timp, Christa reușește să-i manipuleze pentru propriul avantaj, făcându-i să-și desconsidere fiica, intrându-le pe sub piele cu fiecare ocazie. Blanche, deși lipsită de abilități sociale, reușește destul de repede să-și dea seama de impostoarea care i-a ocupat până și patul, însă trebuie să găsească o modalitate pentru a-i convinge și pe ceilalți de crudul adevăr…

Ce va face Blanche pentru a o demasca pe așa-zisa noua ei cea mai bună prietenă? Cum se poate câștiga un război împotriva unui om care strălucește în ochii tuturor și este bunătatea întruchipată, mai ales venind din partea cuiva aflat la polul opus din toate punctele de vedere ale aparenței?

Lupta interioară pe care protagonista o duce vine ca o reflecție la însăși copilăria autoarei, care s-a refugiat în cărți și a suferit de bulimie, fiind probabil un copil la fel de retras și subapreciat. Pe de-o parte, Blanche și-ar dori să poată fi ca orice altă adolescentă normală, să nu mai simtă o discrepanță așa de mare între ea și restul colegilor ei, să aparțină unui anumit grup de oameni; pe de altă parte, propriile valori și cunoștințe o împiedică să facă acest lucru, ajungând să fie marginalizată, ca și cum nici nu ar exista. Blanche dovedește o inteligență superioară, fiind studentă la Facultatea de Științe Politice și bucurându-se de propria ei minte – chiar dacă exteriorul său este un lucru pe care nu-l poate privi sau accepta cu adevărat. Datorită Christei, Blanche are parte de câteva dintre experiențele tipice adolescenței, dar, într-un final, aceasta își menține poziția fermă și nu renunță la principiile ei, nu se lasă influențată de minciunile Christei și duce până la capăt lupta în care a intrat fără să-și dea seama la început.

Ce m-a făcut să nu ofer un rating maxim acestei cărți a fost capitularea protagonistei de la final; chiar și după ce lupta a fost încununată cu succes, demonii ei au rămas aproape în aceeași stare ca cea inițială, ducând-o mai departe în căutarea lucrurilor superficiale, dar de care orice ființă umană este atrasă la un moment dat – în special la o vârstă atât de fragedă. Prin experiența trăită din cauza Christei, Blanche își găsește curajul de a acționa, de a-și dovedi capacitățile deloc limitate și de a-și recâștiga demnitatea pierdută prin tăcere de-a lungul vremii. Punctul cheie al romanului este tocmai strigătul de ajutor al celor care se simt invizibili și tratați cu indiferență de societate, ale cărei valori principale pot diferi foarte mult atunci când nu poți alege mediul în care te afli sau persoanele lângă care stai zi de zi. Blanche se potrivește în tiparul de tocilară care nu-și cunoaște potențialul, însă ce mi-a plăcut foarte mult la ea a fost îndârjirea cu care a continuat să-și iubească părinții, chiar și când aceștia au tratat-o ca pe o străină. Deși a fost lovită din toate părțile, jignită și desconsiderată, Blanche a refuzat să se refuleze în sine însăși, concentrându-se în continuare pe cauza problemei – Christa -, fără să-i blameze pe ceilalți pentru creditul pe care i l-au acordat. În fond, la începutul poveștii, Blanche se face vinovată de același lucru. Lipsa de ipocrizie este o mare calitate a acestui personaj demn de urmat, chiar dacă nu a putut rezista până la final vocilor exterioare care îi spuneau că trebuie să se schimbe pentru a putea fi fericită și acceptată în cercurile persoanelor de vârsta ei.

Părerea mea este că nimeni nu va reuși să atingă împlinirea sufletească încercând să se supună unor reguli care nu le aparțin; așadar, nici Blanche, nici Christa nu sunt exemple demne de urmat până la capăt. Christa este doar un suflet gol, o narcisistă, o persoană lipsită de scrupule care nici măcar nu a îndrăznit vreodată să-și arate adevăratul sine – probabil fiindcă nici nu a stat să-l descopere. Din acest punct de vedere, discrepanța dintre cele două personaje se vede foarte clar: e mult mai bine să încerci și să eșuezi decât să capitulezi din start. Stilul de scriere al lui Amelie este extrem de cursiv și chiar creează dependență, expunând mereu problema într-un mod sincer, de parcă ar spune o poveste unui prieten. De aceea, este foarte ușor să te raportezi la personajele ei atât de umane și pline de viață, acest lucru implicând de asemenea și atașamentul emoțional, sentimentul de sfâșiere atunci când acestea suferă.

După cum am văzut și în O formă de viață, lui Amelie îi place foarte mult să lucreze prin contraste și sper ca acest lucru să se păstreze și în celelalte romane ale ei. Deși nu aș putea categorisi niciuna dintre lucrări ca fiind „dark”, temele abordate sunt categoric slăbiciunile umane și întrebările pe care ni le punem poate zi de zi legat de natura noastră. Fiind îmbrăcate totuși într-un stil foarte ușor de digerat, nici nu mă mir că a ajuns o autoare atât de cunoscută și apreciată. Mă bucur foarte mult că am descoperit-o și sunt convinsă că vor mai urma multe alte recenzii la cărțile ei în viitor.