Arhive lunare: Octombrie 2017

Dragoste la 17,50$, recenzie

img_8052

Cartea mi-a fost oferită de printrecărți.ro.

Pe de-o parte am fost dezamăgită de această colecție de povestiri, pe de altă parte, în continuare am rămas cu un sentiment nemaiîntâlnit până acum de mine în literatură, o stare care s-ar putea transcrie drept confuzie.

Avem de-a face cu o serie de povestiri scurte ce vizează viețile anumitor personaje care-și rememorează tinerețea americană, însă în prim-plan îl avem pe Henry Chinaski, un posibil alter-ego al autorului. Ce au în comun aceste povestiri, în mare parte, sunt violurile, bețivii, sărăcia și prostituatele. Henry Chinaski este pe de-o parte un scriitor de succes care are lumea în picioare, însă pe de altă parte apare în diferite ipostaze umilitoare, lucrând în medii de joasă speță și neilustrând vreo speranță la un tip de viață superior, inițial. Celelalte personaje sunt de asemenea de sex maculin, prezentând diferite întâmplări cu precădere din spațiul hollywoodian, ducându-și cu greu existența de azi pe mâine și uneori comițând crime pentru a face niște bani în plus. Starea predominantă este aceea de abis al vieții, exploatând la maxim punctul prin care mulți oameni ajung să treacă la un moment dat și anume, cel în care nu au nimic și pe nimeni care să le ofere un scop sau o șansă de scăpare din acest abis.

Unul dintre personaje chiar spune la un moment dat că se simte atras doar de oamenii decăzuți, nu de cei care au haine frumoase și proprietăți pe numele lor; i se pare că doar cei asemenea lui au trăit cu adevărat. Personajele nu sunt doar cinice însă, ci de-a dreptul agresive, insuportabile, singuratice din proprie alegere. Există destul de multe scene explicite de sex, însă mai șocante mi s-au părut pasajele care vorbesc despre diverse afecțiuni precum hemoroizii sau despre alcoolism. Titlul, de exemplu, este preluat de la una dintre povestiri, în care un bărbat cheltuiește respectiva sumă de bani (17,50$) pentru a-și cumpăra un manechin, pe care îl folosește pe post de jucărie sexuală. Am spus la început că am rămas cu un sentiment ciudat după această lectură, pe care nu-l pot identifica în totalitate momentan, datorită faptului că așteptările mele de la Bukowski erau foarte mari și chiar m-am blamat că nu am parcurs lucrările acestui autor mai devreme. De la primele pagini, însă, mi s-a părut că nu pot identifica vreun element original, vreun lucru despre care să nu mai fi citit înainte sub această formă.

Cartea în sine este un abis care te poate trage înăuntrul lui, punându-te în pielea unor personaje care nu ți-ai dori să fii niciodată. Tipul de oameni pe care l-a exploatat autorul prin aceste povestiri este cel care a trecut deja de multe stagii de auto-distrugere, rămânând doar omul în forma sa pură, fără prea mare uz de rațiune sau sentimente. Fiecare personaj în parte este sigur pe sine și încearcă să supraviețuiască într-un univers propriu limitat, întrebându-se deseori cum de nu și-a găsit încă moartea. Trebuie să recunosc că această abordare este foarte interesantă și poate aici apare conflictul meu interior vizazvi de carte: deși nu m-au impresionat extraordinar poveștiile în sine, unele atingând chiar și cotele științifico-fantasticului, faptul că Bukowski a reușit să păstreze aceeași măsură calmă și indiferentă la dezastrul din jur în fiecare dintre ele spune foarte multe lucruri despre el ca scriitor.

Așadar, pot spune că nu am renunțat încă la curiozitatea mea în ceea ce-l privește pe acest mare artist, însă pe viitor mi-ar face plăcere să citesc un întreg text, cu început, final și încheiere, scris în aceeași manieră simplistă, dar debordând de încărcătură emoțională. Pentru mine ar putea reprezenta un dezavantaj faptul că Bukowski a ales să ilustreze doar anumite scene, fără prea mult context în prealabil, care au făcut imposibilă acea conexiune pe care o caut în timpul unei lecturi. Se poate spune, deci, că magia sa constă mai degrabă în forța cu care menține atmosfera sfidatoare, în orice circumstanțe, aproape independent de text în sine. După părerea mea, aceasta nu are cum să fie una dintre cele mai bune lucrări ale sale; nutresc speranța că voi găsi pe viitor și elementele care i-au lipsit acestei antologii.

  3

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Persepolis II, recenzie

img_7918

Această carte mi-a fost oferită drept sponsorizare de Editura Art.

Acest volum categoric a fost mai pe placul meu decât primul datorită faptului că m-am putut raporta emoțional mult mai bine. Mutarea Marjanei în Austria din perioada liceului ne arată transformările prin care trece orice adolescent obișnuit, ea având însă și experiența războiului în spate – lucru ce face adaptarea ei cu atât mai grea, singură într-o țară foarte departe de casă.

Marjane este obligată să învețe limba germană și trece prin diferite ipostaze pentru a se încadra în spațiul social din care face acum parte. Majoritatea acțiunii din acest roman grafic se concentrează pe maturizarea ei, de la terminarea liceului, până la vârsta de douăzeci și patru de ani. Aceasta începe să descopere lumea prin alți ochi și să observe diferențele dintre ea și ceilalți oameni, neafectați de pagubele unui război; are de-a face cu diferite percepții de viață care o ajută să își formeze caracterul și să decidă care sunt până la urmă prioritățiile ei. După o perioadă de patru ani petrecută în Austria, Marjane este nevoită de conjunctură să se întoarcă înapoi la părinții ei, în Iran, unde încearcă să-și reia viața de dinainte, în conformitate cu legiile și tradițiile țării… Cum reușește aceasta să se adapteze, după ce a locuit atâta timp într-un stat european atât de liberal? 

Încă de când am început această serie am apreciat vocea sinceră și pe alocuri ironică a autoarei. M-am putut regăsi foarte mult în stilul său de creștere, în încăpățânarea cu care își solicită drepturile și refuză să se conformeze în totalitate unor reguli absolut barbare, făcute pentru a dezumaniza femeia. În acest volum însă, vocea sa este și mai puternică, având la bază fapte reale de o aceeași îndârjire pentru dreptate ca și în volumul anterior. Marjane urmează o facultate, ajunge să se căsătorească și să întâlnească o grămadă de oameni noi; toate aceste experiențe o aduc la aceeași veche concluzie din copilărie: educația este totul. Personal, o consider o eroină pe această femeie, care a reușit să se facă auzită în întreaga lume prin povestea ei. Îmi dă curaj în faptul că arta chiar poate schimba vieți.

Despre această personalitate veselă (în pofida orice) mai pot spune doar că reprezintă o dovadă a faptului că până și cei mai de succes oameni o apucă uneori pe drumuri greșite, învățând de pe urma lor niște lecții de viață importante. Întotdeauna este bine să-ți iei viața în mâini și să fii tu persoana care decide propriul viitor. Persepolis rămâne în continuare o serie de romane grafice care ar trebui parcurse de toată lumea, căci există o mică lecție pentru fiecare: de la istorie până la regăsirea sinelui.

4

 

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Antichrista, recenzie

img_7723

Antichrista a fost o lectură exact pe gustul meu, sentimentul predominant pe parcursul lecturii fiind acela de furie, împărtășit cu personajul-narator.

Acest scurt roman, cel de-al doilea pe care l-am citit de Amelie Nothomb, are o poveste foarte clară încă de la bun început: Christa și Blanche sunt două adolescente de șaisprezece ani cât se poate de diferite, iar cea dintâi este pornită să-i facă viața un calvar celeilalte, întruchipând imaginea antihristului – de unde și titlul. Mai pe larg, Antichrista este porecla pe care Blanche i-o dă în mintea sa acestei colege de la facultate care i-a invadat familia și sufletul, având unicul scop de a deveni centrul oricărui univers pe care reușește să-l pătrundă.

În timp ce citeam mă gândeam că fiecare om a întâlnit măcar odată în viață o astfel de persoană egocentrică, toxică, ce refuză să accepte și existența celorlalți la același rang cu a ei. Antagonista noastră, Christa, stârnește admirația tuturor prin sclipirea sa din priviri, prin felul plin de falsă empatie cu care tratează pe oricine, reușind rapid să câștige aliați în cercurile sociale din care face parte; ea se prezintă ca provenind dintr-o familie defavorizată iar Blanche, fiind o fire timidă și studioasă, încearcă să-i câștige prietenia acestei fete extrem de populare luând-o în gazdă în apartamentul părinților săi. În scurt timp, Christa reușește să-i manipuleze pentru propriul avantaj, făcându-i să-și desconsidere fiica, intrându-le pe sub piele cu fiecare ocazie. Blanche, deși lipsită de abilități sociale, reușește destul de repede să-și dea seama de impostoarea care i-a ocupat până și patul, însă trebuie să găsească o modalitate pentru a-i convinge și pe ceilalți de crudul adevăr…

Ce va face Blanche pentru a o demasca pe așa-zisa noua ei cea mai bună prietenă? Cum se poate câștiga un război împotriva unui om care strălucește în ochii tuturor și este bunătatea întruchipată, mai ales venind din partea cuiva aflat la polul opus din toate punctele de vedere ale aparenței?

Lupta interioară pe care protagonista o duce vine ca o reflecție la însăși copilăria autoarei, care s-a refugiat în cărți și a suferit de bulimie, fiind probabil un copil la fel de retras și subapreciat. Pe de-o parte, Blanche și-ar dori să poată fi ca orice altă adolescentă normală, să nu mai simtă o discrepanță așa de mare între ea și restul colegilor ei, să aparțină unui anumit grup de oameni; pe de altă parte, propriile valori și cunoștințe o împiedică să facă acest lucru, ajungând să fie marginalizată, ca și cum nici nu ar exista. Blanche dovedește o inteligență superioară, fiind studentă la Facultatea de Științe Politice și bucurându-se de propria ei minte – chiar dacă exteriorul său este un lucru pe care nu-l poate privi sau accepta cu adevărat. Datorită Christei, Blanche are parte de câteva dintre experiențele tipice adolescenței, dar, într-un final, aceasta își menține poziția fermă și nu renunță la principiile ei, nu se lasă influențată de minciunile Christei și duce până la capăt lupta în care a intrat fără să-și dea seama la început.

Ce m-a făcut să nu ofer un rating maxim acestei cărți a fost capitularea protagonistei de la final; chiar și după ce lupta a fost încununată cu succes, demonii ei au rămas aproape în aceeași stare ca cea inițială, ducând-o mai departe în căutarea lucrurilor superficiale, dar de care orice ființă umană este atrasă la un moment dat – în special la o vârstă atât de fragedă. Prin experiența trăită din cauza Christei, Blanche își găsește curajul de a acționa, de a-și dovedi capacitățile deloc limitate și de a-și recâștiga demnitatea pierdută prin tăcere de-a lungul vremii. Punctul cheie al romanului este tocmai strigătul de ajutor al celor care se simt invizibili și tratați cu indiferență de societate, ale cărei valori principale pot diferi foarte mult atunci când nu poți alege mediul în care te afli sau persoanele lângă care stai zi de zi. Blanche se potrivește în tiparul de tocilară care nu-și cunoaște potențialul, însă ce mi-a plăcut foarte mult la ea a fost îndârjirea cu care a continuat să-și iubească părinții, chiar și când aceștia au tratat-o ca pe o străină. Deși a fost lovită din toate părțile, jignită și desconsiderată, Blanche a refuzat să se refuleze în sine însăși, concentrându-se în continuare pe cauza problemei – Christa -, fără să-i blameze pe ceilalți pentru creditul pe care i l-au acordat. În fond, la începutul poveștii, Blanche se face vinovată de același lucru. Lipsa de ipocrizie este o mare calitate a acestui personaj demn de urmat, chiar dacă nu a putut rezista până la final vocilor exterioare care îi spuneau că trebuie să se schimbe pentru a putea fi fericită și acceptată în cercurile persoanelor de vârsta ei.

Părerea mea este că nimeni nu va reuși să atingă împlinirea sufletească încercând să se supună unor reguli care nu le aparțin; așadar, nici Blanche, nici Christa nu sunt exemple demne de urmat până la capăt. Christa este doar un suflet gol, o narcisistă, o persoană lipsită de scrupule care nici măcar nu a îndrăznit vreodată să-și arate adevăratul sine – probabil fiindcă nici nu a stat să-l descopere. Din acest punct de vedere, discrepanța dintre cele două personaje se vede foarte clar: e mult mai bine să încerci și să eșuezi decât să capitulezi din start. Stilul de scriere al lui Amelie este extrem de cursiv și chiar creează dependență, expunând mereu problema într-un mod sincer, de parcă ar spune o poveste unui prieten. De aceea, este foarte ușor să te raportezi la personajele ei atât de umane și pline de viață, acest lucru implicând de asemenea și atașamentul emoțional, sentimentul de sfâșiere atunci când acestea suferă.

După cum am văzut și în O formă de viață, lui Amelie îi place foarte mult să lucreze prin contraste și sper ca acest lucru să se păstreze și în celelalte romane ale ei. Deși nu aș putea categorisi niciuna dintre lucrări ca fiind „dark”, temele abordate sunt categoric slăbiciunile umane și întrebările pe care ni le punem poate zi de zi legat de natura noastră. Fiind îmbrăcate totuși într-un stil foarte ușor de digerat, nici nu mă mir că a ajuns o autoare atât de cunoscută și apreciată. Mă bucur foarte mult că am descoperit-o și sunt convinsă că vor mai urma multe alte recenzii la cărțile ei în viitor.

 4

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: