Persepolis I – câteva gânduri

Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de Editura Art.

Eram sigură că acest roman grafic va fi pe placul meu, din moment ce toți cunoscuții care au citit-o au și lăudat-o, de asemenea. Autoarea a transpus în replicile lui Marji, protagonista noastră, propria poveste a copilăriei sale în Iran, în timpul războiului din anii ’80. Fetița a fost nevoită să vadă cu ochii ei efectele schimbărilor politice din Iran, pornind de la diferențe sociale precum obligativitatea purtării vălului, până la uciderea în masă a sute și mii de oameni care se împotriveau sistemului. Provenind dintr-o familie cu mintea deschisă, Marji a început să se simtă din ce în ce mai singură într-o astfel de lume, din care prietenii ei plecau pe rând în alte țări pentru a-și putea continua existența în pace. Încă din copilărie, autoarea și-a dorit să poată face ceva în privința martirilor, să aducă o contribuție la îmbunătățirea vieții pentru lumea musulmană. Finalul acestui volum este un extrem de trist, care dovedește că dorința de corectitudine și egalitate a oamenilor nu este suficientă pentru a pune capăt unui război.

Cred că volumele grafice ale lui M. Satrapi trebuie neapărat parcurse pentru o mai bună înțelegere a vieții pe care oamenii născuți în anii ’70 și nu numai au trebuit să o înfrunte în Iran, cât și pentru a vedea distrugerile cauzate de război prin ochii unui copil aflat în plină creștere. Lecții de istorie, despre patriotism și distrugerea în masă a unui sistem în favoarea altuia, împreună cu scurte istorisiri triste și personale din familia lui Marji – toate se regăsesc în acest volum cutremurător, plin de replici amuzante și inocența specifică unui copil.