Cartea Ioanei Duda este una dintre puținele cu care am simțit o compatibilitate aproape de 100%, încă de la bun început. Rar mi-a mai fost dat să mă regăsesc atât de bine în cuvintele unui autor, mai ales fiind vorba de un jurnal intim și îmbibat cu cele mai profunde părți ale sufletului uman.
Acțiunea se petrece pe parcursul unei nopți în care protagonista, Valentina, analizează în retrospectivă toate motivele care au dus-o în pragul sinuciderii: de la copilăria plină de traume, la fostul ei iubit, pe care îl părăsise. Un concept original mi s-a părut convorbirea cu îngerul ei păzitor, care poate fi privit și ca un alter ego al Valentinei. În mod evident, bazându-se pe multe flashback-uri, “Jurnalul primei mele morți” este o incursiune incredibil de autentică în viața unei persoane născută cu o sensibilitate aparte, care a trecut prin multe experiențe neplăcute și ajunge să se blameze foarte tare pentru urmele lăsate asupra oamenilor din viața ei. Cel de-al treilea personaj ar fi prietena cea mai bună a protagonistei, Matilda, sufletul ei pereche la modul platonic. Avem astfel parte de un scenariu pictat strict în apartamentul Valentinei, în care intervin direct sau indirect oamenii care au afectat-o și au format-o de-a lungul vieții, fiind expuși prin tablouri bine conturate, profunde și încărcate de o gamă largă de stări sufletești: de la nostalgie, la tristețe și disperare.
Dacă vă întrebați ce fel de mesaj transmite la final o carte în care protagonista este perfect convinsă că urmează să se sinucidă, nu aveți decât să citiți și să aflați pe pielea voastră. Pentru mine, au existat foarte puține relatări în care să nu mă pot regăsi, fiindcă se pare că eu și Ioana Duda avem o grămadă de puncte comune, în mod neașteptat. Pentru mine, Jurnalul… reprezintă o cale spre speranță, spre evoluție, spre iertare și iubire adevărată. Tot felul de lecții pot fi preluate din acest volum incredibil de sincer scris de Ioana, pe care mă bucur că am avut ocazia să o întâlnesc.
Aș zice, așadar, că acest roman îi vorbește direct sufletului și este musai nevoie de o legătură spirituală, de care se prea poate să nu fiți conștienți de la început, pentru a-l putea pătrunde cu adevărat. Eu simt că îmi va rămâne veșnic impregnat în mine, căci e ca și cum aș fi trecut prin toate acele ore direct împreună cu Valentina. Paginile nu au reușit să mă separe de povestea pe care am trăit-o la rândul meu, cum nici eu nu am reușit să mă desprind cu ușurință de ele până ce nu am terminat de citit. Categoric nu este o carte pentru toată lumea, pentru cei care nu au atins niciodată măcar pragul de sus al întunericului adevărat; însă, dacă ai reușit să ajungi la ușă și poate ai făcut chiar un pas înspre ce se află dincolo, Ioana Duda ți-a pregătit un manual cu sfaturi și confesiuni pentru a învăța că nu ești singur, ci doar predestinat să-ți devii propriul zeu.
