Acest roman grafic aproape că m-a făcut să plâng, la fel ca și finalul volumul trei din Academia Vampirilor, citit în urmă cu ceva ani.
Deși nu sunt mare fană a desenelor propriu-zise, scenele dintre Rose și Dimitri au fost pe măsura așteptărilor, ba chiar și cele dintre Rose și Adrian, preferatul meu. Am ales să parcurg aceste benzi desenate pentru a-mi reîmprospăta memoria cu privire la una dintre seriile mele preferate din toate timpurile și mă bucur enorm că am făcut acest lucru. Se pare că pasiunea mea a rămas la locul ei și mai mult decât atât, am remarcat toate trimiterile culturale pe care autoarea le-a inclus, lucru care nu poate decât să mă bucure: România și Rusia sunt în topul acestor referințe, ceea ce mă face să mă simt foarte mândră. Nu cred să mai existe alte cărți contemporane la fel de populare, cu atâtea cuvinte în română (ex.: mână, vrăjitoare). De la Dracula încoace, Richelle Mead ar putea fi singura care ne-a făcut o onoare atât de mare prin arta ei.
Lissa nu arată nici în benzile desenate, nici în filmul făcut după serie așa cum mi-aș fi imaginat eu; în ambele cazuri mi s-a părut mult prea ștearsă față de cum este ea portretizată în cărți.
Un alt comentariu legat de acest volum este faptul că mi-aș fi dorit să fie mai lung, să nu sară așa de repede de la o scenă la alta, deși nu este o critică majoră pentru că sunt conștientă că acesta este rolul unei benzi desenate. Totuși, presupun că elementele cele mai importante au fost cuprinse cu brio între cele 160 de pagini care mi-au trecut prin mâini mult mai repede decât m-aș fi așteptat.
Finalul și în special, ultima replică a lui Rose, sunt foarte sfâșietoare pentru romantica incurabilă din mine. Realizez că m-am îndrăgostit de această serie și datorită diversității sale, de la examinarea anumitor tulburări mintale precum depresia, la iubirea interzisă dintre un elev și un profesor, prietenia platonică și sinceră, diferențele dintre clasele sociale, de vârstă, rang și lista poate continua. Nu e doar o altă serie despre vampiri, acesta nu este laitmotivul său. Ce face totul și mai tulburător este faptul că știu deja continuarea poveștii iar acest lucru mă face să regret că nu s-au mai făcut și celelalte romane grafice după acesta. O să continui cât de curând să explorez acest univers pentru că se pare că intuiția mea a funcționat corect atunci când am pătruns în el prima dată; se prea poate ca Academia Vampirilor să rămână seria mea preferată.
Recomand cu căldură și romanul grafic pentru cine vrea să retrăiască experiența anterioară.
